|
MOTTO: DIRECTOR: REDACTIA:
Emil Muresan Copyright Recomandam folosirea |
ANUL
XVIII NOTA: Editia completa se poate citi abonandu-va la revista Clipa. Pentru a va abona, va rugam apasati aici sau pe butonul Abonamente din stanga sus sau sa telefonati la (714) 758-8801 sau sa trimteti check sau money order la adresa: Clipa Magazine, P.O. Box 4391, Anaheim, CA 92803-4391
MOARTEA LUI CEZAR CRONICA ADEVARULUI (I) Motto: „O iubire doar iubire sufletul mi-l lumina” Cezar Ivanescu
As dori sa fac o nota la textul doamnei Lucretia Stanciu (publicat recent în revista „Minimum" din Israel n.r.) în legatura cu statutul Uniunii Scriitorilor din România, pentru ca eu consider ca este important sa se vada ca toata conducerea USR (la nivel de uniune - Bucuresti, dar si de asociatie – Iasi) a actionat nestatutar. Trebuie sa fie clar ca un asemenea comunicat (cum foarte bine si cu mare onestitate afirma si doamna Lucretia Stanciu) nu ar fi denotat altceva decât un gest normal de respectare a Statutului USR, Cezar Ivanescu fiind membru al USR si membru în Consiliul USR.Articolul doamnei Lucretia Stanciu este înca o marturie în cazul Cezar Ivanescu. Si din acest articol reiese neîmplicarea totala a celor din USR, inclusiv din reactia domnului Valeriu Stancu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Iasi, în care activa ca membru si Cezar Ivanescu.Ce ar mai fi de spus...? Detin o inregistrare în care Cezar Ivanescu relateaza cum l-a contactat pe domnul Valeriu Stancu pentru a-i cere sa ia atitudine - exact în acea perioada critica, 29-30 ianuarie 2008 -, când în calitatea domniei sale de presedinte al Asociatiei Scriitorilor din Iasi ar fi trebuit sa declare ceva în mod public si în conformitate cu Statutul Uniunii, si ca acesta i-a spus: „Unde sunteti, domnule Ivanescu, în Bucuresti? Va sun eu înapoi imediat”. Bineînteles ca nu l-a mai sunat si ca nici nu a mai dat nici un semn de viata. Elocvent... În cazul defaimarii „pe surse", a carui victima a fost Cezar Ivanescu, este foarte important de precizat ca toate actele de la CNSAS veneau în mod oficial pe adresa institutiei care ceruse verificarea, Uniunea Scriitorilor din România (ceruta bineînteles cu acordul dat în clar de catre toti cei care urmau a fi verificati). Deci propriul statut si toate aceste evidente îi obligau sa aiba o atitudine transanta în mod direct si imediat. Adica sa spuna clar daca au primit ceva sau nu. Atât si nimic mai mult. Nedând aceasta declaratie au aratat clar de care parte a baricadei se situeaza. Daca ar fi existat o vocala, o virgula, orice fapt minor suspectibil de a-i fi imputabil lui Cezar Ivanescu presa ar fi fost plina, ar fi vuit, l-ar fi transat public, precum pe stâlpnici, odinioara. Întelegeti, o campanie de presa totala dusa fara niciun fel de probe! Puteau afirma orice, ca a ucis oameni, ca este criminal în serie, ca îsi manânca victimele la prânz si la cina si toate acestea în baza evidentei supreme ca stiu Ei. (În acest sens dl. Cristian Teodorescu si începuse, tot în presa, si tot în Cotidianul, cu afirmatii de genul „are privire de criminal", „ca de cutitar" s.a.m.d.Dumneavoastra cum ati numi un om care afirma ca X-ulescu este securist pentru ca are privire ca de criminal? (si aici as face o trimitere la bancul clasic, cel cu tuberculoasa... pentru cunoscatori!) Citez spre rusinea vesnica a domnului Cristian Teodorescu: „Poetul umbla cu o ranga de fier în mâna, cu care îti batea în masa, la restaurantul scriitorilor, daca i se parea ca nu i-ai observat aparitia. Cu nas fracturat de fost boxer si cu miscari piezise ca de cutitar experimentat". (Cezarul Securitatii, 30 ianuarie 2008, Cotidianul)Atunci l-am întrebat pe Cezar Ivanescu ce este cu acest Cristian Teodorescu. Nu o sa va spun ce mi-a raspuns, dar a raspuns într-un mod sublim, rafinat si elegant. La sfâsitul discutiei mi-a spus, si nu-mi ies din minte cuvintele sale, cu o resemnare si o tristete de natura divina: „Ma înjura cu totii, fara ca macar sa ma cunoasca. (...) Daca m-ar citi, m-ar întelege. Ar intelege cum sunt eu cu adevarat".Din toate aceste motive Cezar Ivanescu pentru mine este un OM cu totul exceptional, înainte de a fi un GENIU (desigur, nu genul de OM elogiat de domnia-sa domnul Nicolae Manolescu în numarul de pomina, post-mineriada, al României literare), un OM cu totul exceptional si un OM de mare caracter pentru ca nu avea diferente de limbaj si de enunt, ceea ce spunea în mod public, spunea si în particular. Eu recunosc cu sinceritate: despre mine însami nu pot afirma asta. Nu o boala l-a ucis, ci suferinta, suferinta generata de constientizarea faptului ca în toata lupta sa de o viata, cu un întreg sistem putred, corupt si corupator, cu tot ceea ce a însemnat ciuma sociala numita comunism, a fost tradat mereu si mai cu seama de prieteni. Stia ca l-au tradat multi, dar macar nu îi stia chiar pe toti, pe toti si atunci, si acum îi stie numai Bunul Dumnezeu. Am locuit în Bucuresti, alaturi de Maria si de Cezar Ivanescu si am trecut împreuna prin toate momentele cumplite de dupa asa-zisa revolutie. De la prima greva a foamei din 5 ianuarie 1990, anuntata de Romania libera (greva facuta în semn de protest pentru desfacerea în mod ilegal a contractului de munca de la revista Luceafarul de catre domnul Mircea Dinescu!). Deci Cezar Ivanescu a fost primul grevist al foamei din democratie si primul scriitor nemembru de partid dat afara de SISTEM). La sosirea acasa transfiguratimutilat, cu capul spart, cu hainele îmbibate, siroind de sânge, având tot trupul tumefiat, asa încât a trebuit sa-i taiem toate hainele în fâsii pentru a reusi sa îi desprindem pânza de trupul plin de rani si sânge ca urmare a bataii crunte pe care i-au aplicat-o „minerii" în sediul din bulevardul Magheru al Societatii Scriitorilor Români, societate pe care a reinfiintat-o dupa revolutie. De la alegerile din 2005 pâna la ceea ce a însemnat campania de presa murdara, fara probe, fara absolut nimic, începând din 29 ianuarie 2008, care de altfel i-a determinat dpdv moral si social moartea. Tot mai des mi se spune „A murit ca Labis", cine întelege acest enunt cu adevarat dramatic, pricepe totul! Amintesc aceste lucruri pentru ca suntem din nou în 13 iunie... si din nou victimele mineriadei sunt uitate. A fost cel mai cumplit atac în banda cu putinta într-o tara civilizata, moderna si europeana, când o parte a societatii civile a fost asmutita, cu buna-stiinta împotriva alteia... Nici în cea mai neagra perioada stalinista „organele de represiune" nu si-au permis sa omoare oameni la lumina zilei... Asteptau „sfiosi" venirea noptii...! Uitati ca toate acestea s-au putut petrece sub lumina blânda si îngaduitoare a zilei, în democratie... atunci când lupii tineri si cei mai putin tineri au simtit miros de putere, de razbunare si de sânge... s-au putut petrece fara ca nimeni sa fie pedepsit, ba din contra as spune... Asadar, eu chiar stiu cine este cu adevarat Cezar Ivanescu, cel atins de aripa geniului si ucis de „trimisii beznei", cei atât de prezenti – ca o sumbra imagine a unei morti traumatice – în poemele sale. Închei cu un fragment dintr-o ultima scrisoare deschisa adresata de Cezar Ivanescu domnului Nicolae Manolescu în calitatea domniei sale de presedinte al Uniunii Scriitorilor din România: „(...) dupa primele anunturi murdare ale presei, din 30. 01. 2008, Directorul de imagine si comunicare al USR (ca si toti semnatarii stirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia sa acceseze site-ul CNSAS si sa vada ca în 2008 nu este nici un comunicat de presa oficial (nu s-au tinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanta de urgenta din 6 februarie 2008; concluzia logica: de la agentia de stiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, si pâna la ultima publicatie amarâta, sau post de televiziune (Otv de exemplu) si pâna la si mai amarâta noastra USR, toate se fac complice la actiunea de linsaj mediatic exercitat asupra ‑mi timp de o saptamâna: a trebuit sa declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 12:00, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marti, 5.02.2008, Comitetul Director al USR sa dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 si 2) si fara vreo interventie din parte-mi; a trebuit sa declar greva foamei la 66 de ani pentru ca traiesc într-o tara de criminali: o vor plati, sper... pentru saptamâna de teroare suportata cu viata mea (…)”martie 2008
si altele:
Aproape de finalul emisiunii, Radu Moraru îl întreaba pe Cezar Ivanescu: „Ce ati simtit atunci când primul om pe care l-ati vazut la TV dupa fuga lui Ceausescu, era Mircea Dinescu?". Cezar Ivanescu: „Am înteles foarte multe lucruri. Ca ne asteapta lucruri îngrozitoare si cumplite. Cum ne-au si asteptat. (…) Totul trebuie sa fie controlat”"
(Emisiunea Nasul, B1tv, 6 febr. 2008)
Final?
„!neam bun si blând, –i de tradatori,i cuminte
neam,i frumoasa cruce,i
Pe 24 aprilie Cezar Ivanescu a murit. Istoria literaturii va nota nimicnicia unor asa-zisi lideri care nu au lasat ca în preajma marii sarbatori crestine a Învierii Domnului nostru Iisus Christos, sa fie aprinsa o lumânare si sa fie pusa o floare la Sediul Uniunii Scriitorilor din Bucuresti sau Iasi, sau la Muzeul Literaturii Române (nota bene, romane) din Bucuresti… întru cinstirea crestina si smerita a celui care a fost Cezar Ivanescu, scriitor, traducator, director de editura, membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România… În preajma Învierii… Dar dupa Înviere? Dupa adevarata ÎNVIERE?
Cu sperante si gânduri bune,
Clara ARUSTEI Bucuresti – Iasi Iunie 2008 ———————————————————————————— Articol publicat în revista "Minimum", iunie 2008, Israel
MOARTEA UNUI POET
A citit în presa ca, asa cum sustin cei de la CNSAS, ar fi fost agent al Securitatii. A intrat, în semn de protest, în greva foamei. S-a îmbolnavit grav. Iar luna trecuta a fost înmormântat. Poetul despre care vorbim este Cezar Ivanescu din Iasi, unul dintre cei mai de seama scriitori români de azi. Colaboratoarea noastra Lucretia Stanciu din Ramat Gan l-a cunos cut bine. Si ne-a trimis rândurile de fata:Vreau sa va marturisesc ca m-a afectat mult moartea poetului Cezar Ivanescu. Dupa aparitia acelei informatii false (29. 01. 2008) precum ca ar fi primit Decizie de la CNSAS ca ar fi facut politie politica, i-am telefonat sa-l sustin. M-a revoltat atitudinea celor de la Iasi, optzecistii, cum li se mai spune (scriitorii afirmati în anii ’80, n. red.), care, atunci când erau debutanti în poezie, se folo seau de poetul Cezar Ivanescu, iar acum nu l-au aparat în presa în nici un fel. Am avut o convorbire si cu Valeriu Stancu (presedintele Asociatiei Scriitorilor din Iasi) în acest sens, dar fara rezultat. Puteau sa dea stirea ca nu s-a primit nici o decizie de la CNSAS. Nimic mai mult. Cezar era membru în Asociatia Scriitorilor din Iasi. Valeriu Stancu mi-a spus: „Am vorbit cu cei din comitet si au spus ca e o problema personala, ce nu tine de Asociatie". „Da, dar cum sunt aparati membrii de o defaimare de nedescris?". Nimic!Când Cezar Ivanescu a intrat în greva foamei (04. 02. 2008) pentru adevar, l-am sustinut în continuare pe Internet, la diverse publicatii si agentii de stiri din România. Un semnal al meu lansat la o agentie de stiri (Amos News) a fost preluat, ca o previziune, de autorul unui articol aparut în „Jurnalul National“ (30. 04. 2008). care suna asa:„PREVIZIUNE, în luna februa rie, când Cezar Ivanescu intra în greva foamei, un cititor, pe forum, lansa urmatorul semnal: «Scriitori români din tara si de pretutindeni, e bine sa va uniti pentru dreptatea confratelui dumneavoastra, poetul Cezar Ivanescu! Lasati micile neîntelegeri deoparte! Acum e o situatie majora. Sanatatea lui e sub semnul întrebarii. Deja, cu doua zile înainte de începerea grevei foamei, nu a putut mânca. Cineva o sa raspunda daca viata îi va fi în pericol. Stiti foarte bine ce au facut asa‑zisii mineri în Capitala în 1990. Cezar Ivanescu se numara printre numerosii intelectuali care au fost maltratati de catre acestia. Daca era informator la Securitate, ar fi fost protejat de „mineri“ si nu ar fi avut parte de atâtea nenorociri. Dumnezeu sa-l ocroteasca!», îngrijorarea acelui cititor a fost fioros de îndreptatita. Cezar Ivanescu nu mai este. Dumnezeu sa-l odihneasca!”La începutul lunii martie am aflat de la fiica adoptiva, Clara Arustei, ca el, marele poet si director la editura „Junimea“, locuieste la Muzeul Literaturii din Iasi. Avu sese un apartament închiriat, însa proprietarul îl vânduse, obligându-l sa elibereze locuinta. Stiam ca Cezar Ivanescu ajunsese într-o stare jalnica dupa defaimarea în ziare; nu mânca, fuma mult si slabise 20 de kilograme. Am vrut sa-l ajut, sa-l salvez, din respect pentru valoarea sa, si i-am propus sa se mute în apartamentul meu care nu era locuit de nimeni, fara chirie, ci suportând doar costurile de întretinere. Cu mare bucurie a primit oferta mea si s-a mutat imediat. Era multumit si avea si multa inspiratie, dupa cum îmi spunea la telefon.Cu o zi înainte de a muri am primit o scrisoare de la el, însotita de patru carti cu dedicatii, un CD si un DVD cu muzica dintr-un spec tacol de-al lui. Scrisoarea a facut pe drum doua saptamâni, timp în care m-a întrebat de câteva ori daca am primit-o. Parca nu voia sa ne paraseasca pâna nu primesc scrisoarea, un fel de adio. A reusit sa-i spuna fiica lui, pe patul spitalului, ca eu am primit scrisoarea.Citez un fragment din scrisoare: „Stiu ca anul acesta e decisiv si da ca Dumnezeu va vrea sa fie si ultimul în viata, vreau sa stii ca îti multumesc pentru tot ceea ce ai facut pentru mine în aceasta lume si, în tara Sfânta în care te afli, îti trimit gândul meu de dragoste...".Lucretia STANCIU Ramat Gan
Continuarea articolului se poate citi abonandu-va la revista Clipa. Pentru a va abona, va rugam sa aici sau pe butonul Abonamente din stanga sus sau sa telefonati la (714) 758-8801 sau sa trimteti check sau money order la adresa: Clipa Magazine, P.O. Box 4391, Anaheim, CA 92803-4391
|
Clara ARUSTEI