DIRECTOR:
Dwight Luchian-Patton

REDACTIA:

Vera Luchian-Patton
Editor




Eugen Pal
Printing

Emil Muresan
Computer Whiz

Copyright
Clipa Romanian
Magazine.
All rights reserved.

Recomandam folosirea
Netscape Navigator 3
Communicator
sau
Internet Explorer 3 or
Explorer 4.0

ANUL XVIII
June 7, 2008
No. 849

Pagina EURO2008

SPORT

DIRECT DE LA SURSA

VIOREL BAETU, GERMANIA

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

 

Şi a fost ziua ……a doua. (Grupa B)

 

Austria (roşu-alb) – Croaţia (albastru cu pătrăţele alb roşii pe lateral) 

Stadionul din – Viena ora 1800  

 

 

Valsul vienez contra urmaşilor lui Davor Šuker

Austriecii care nu au mai participat de 10 ani la un mare turneu, nu au nici acum o echipă care să le dea mari speranţe. Dar antrenorul lor Josef Hickersberger care atât ca jucător cât şi ca antrenor  a participat la turnee finale ale campionatului mondial crede în potenţialul echipei lui şi joacă la Viena.

Croaţii care întodeauna au avut un cuvânt de spus în elita fotbalului, au acum o vedetă în devenire Luka Modrici şi un antrenor Slaven Bilici care vrea, nici mai mult nici mai puţin decât trofeul european. În grupă au fost pe primul loc cu 9 victorii, i-au trimis pe englezi „acasă” şi au o echipă care ştie să joace.

Favoriţii necontestaţi ai hârtiei sunt cei cu pătrăţele pe tricou, croaţii.

 
Austriecii s-au trezit prea târziu.

Mingea e dată liberă de arbitrul olandez Pieter Vink.

Min 1: Corner pentru Croaţia.

Min 2:Pogatez(A) contra Olici(C) în careu, faultează şi e 11m.

Execută Modrici şi e gol.

E 1:0 pentru Croaţia.

Austriecii se străduiesc dar jocul lor nu are continuitate.

Croaţii stăpânesc jocul şi de câte ori se apropie de poarta lui Macho, faza devine fierbinte.

Meciul este de un nivel mediocru.

Min 21: Lovitură liberă Srna(C)  de la 20 de m, dar în zid.

Min 26: Lovitură liberă de pe partea stângă pentru austrieci, Ivancici(A)  centrează Prodl(A)  loveşte cu capul dar mingea trece pe lângă bară.

Min 34: Petrici(C)  singur la 6 m trage peste poartă.

În ultimele 10 minute, croaţii slăbesc ritmul şi austriecii vin.

Min 39: Prima ocazie bună jucată de austrieci, dar apărarea croaţilor e la post.

Min 41: Standfest(A) cap puţin peste bară.

 

Repriza a doua.

Austriecii încep în forţă şi o ţin aşa toată repriza.

Este o repriză în care alb–roşii domină dar se  nu găsesc soluţia finală.

Min 56: Harnik(A)  trece pe extremă centrează dar Ivancici(A)  ratează preluarea.

Min 57 : Acţiunea se repetă de parcă e trasă la indigo.

Austriecii trag de la distanţă dar fără succes.

Croaţii se apără, dar pierd tot mai mult din suveranitate.

Austriecii fac trei schimbări şi cu Vastici, Kienast şi Korkmaz începe o eră nouă.

Austria domină în continuare ,dar acum cu mult mai multă substanţă.

Min77:Ivancici lovitură liberă dela18m, Pleticoza boxează.

Min 77: Harnic(A)  şut de la14m peste poartă.

Min 78: Cap Vastici(A), Pleticosa(C) scoate cu greu.

Min 80: Korkmaz(A)  pas, Ivancici(A)  şutează  şi Pleticosa(C) respinge.

Min 86: Korkmaz(A)  şutează periculos, Pleticosa(C) scoate în extremis.

Min 92: Cea mai bună ocazie a austriecilor, dar Kienast(A)  ratează de puţin mingea.

Austriecii s-au trezit prea târziu.

Croaţia câştigă cu 1:0 meciul cu Austria..

 

Germania(alb-negru) – Polonia (roşu-alb)

Stadionul din Klagenfurt- ora 20 45

 

Mazurca poloneză. contra lui Balak & Co.

Polonia care are 12 încercări nereuşite de a trece de faza grupelor la CE, la angajat pe olandezul Leo Beenhakker ca antrenor pentru ca la a 13 încercare să reuşească. O apărare solidă cu 4 jucători în linie i-a adus primul loc în grupă şi calificarea.

Germania  e o echipă de turneu, ceea ce a demonstrat şi la CM în 2006. Ea se bazează pe câţiva jucători experimentaţi, pe un antrenor care a trăit euforia lui 2006 şi pe vorba unui polonez „meciul cu Germania se termină când nemţii s-au suit în autobuz, nici o clipă mai repede”.

Să vedem dacă istoria se repetă (WM 2006 – Polonia - Germania 0:1, gol marcat în minutele de prelungire)

 

Germania începe cu o victorie!

 

Ora 20 45 : Norvegianul Tom Henning fluieră şi polonezii lovesc mingea.

După 40 de secunde, portarul Lehmann(G) şi fundaşul central Mertensacker(G)  se împiedică reciproc la o centrare a lui Zurawski(P), iar Krzynowek(P), surprins de ocazia oferită, trage peste poartă.

Min 4: Un pas superb ”printre” a lui Ballack(G)  ajunge în careu la Klose(G), care pasează diagonal în faţa porţii, Gomez(G)  singur cu poarta ajunge la minge cu o fracţiune de secundă prea târziu.

Meciul se joacă la mijlocul terenului şi germanii preiau tot mai mult iniţiativa.

Min11:Ocazie mare pentru Podolski(G), dar preluarea acestuia nu este optimală.

Min18: Gomez(G) pasează la Klose(G) acesta „pune” mingea în diagonală lui Podolski(G) care de la 5 m o împinge în plasă.

E 1:0 pentru Germania. 

Polonezii nu sunt şocaţi şi joacă în continuare foarte disciplinat, dar apărarea germană e din ce în ce mai sigură.

Min 28: Żurawski(P) cu un şut mascat îl încearcă pe Lehmann dar acesta prinde sigur.

Min 36: Maciej(P) şutează puternic de la 12m, dar Lehmann e la post.

Îm finalul reprizei Germania preia iniţiativa şi mai are câteva ocazii bune de a marca.

 

Repriza a doua.

În primul sfert de oră, nici una din echipe nu reuşeşte să-şi creeze ocazii în faţa porţii. Polonia îl aduce pe Roger Guerreiro (brazilian naturalizat în Polonia) în locul lui Żurawski. iar la germani Schweinsteigeria locul lui Fritz.

Polonezii domină, împingând echipa germană în apărare. Centrările lui Guerreiro(P) sunt periculoase dar nu aduc golul.

Germania se regăseşte, acţiunile ei la poarta poloneză sunt mai periculoase.

Min 70: Un şut fulminant a lui Ballack(G) de la 14 m, este scos în ultimă instanţă de Boruc(P) cu pumnul peste bară.

Min 72:Greşeală Golański(P) în careu, Schweinsteiger(G) pune pasa în diagonală lui Klose(G) care nu o poate prelua corect,  mingea sare şi ajunge la Podolski(G) , care cu un vole splendid înscrie.

 E 2:0 pentru Germania.

Meciul e jucat, mai sunt câteva ocazii.

Min 84: Cap Saganowski(P),  Lehmann reţine.

Min 85: Hitzlsperger(G) „bombă” peste poartă

Min 89: Podolski(G) ratează şansa de a înscrie

 Germania învinge Polonia cu 2:0

 

Clasamentul grupei B – 08. 06. 2008

Germania:      3 puncte.

Croaţia:          3puncte.

Austria:           0 puncte

Polonia:            0puncte

 

Concluzii:

Croaţii pot mai mult, dar nu au convins.

Austriecii au probleme tehnice, au impresionat prin voinţa de a câştiga.

Germania e în cercul favoriţilor.

Polonia trebuie să învingă Austria şi asta nu va fi uşor.

 

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

 Şi a fost ziua ……întâi. (Grupa A)

 

Elveţia (roşu) – Cehia (alb) 

Stadionul din Basel- ora 1800

 

Urmaşii lui Wilhelm Tell contra urmaşilor lui Masopust şi Bonieck

Deşi în ultimii ani elveţienii s-au ridicat în lumea balonului rotund, fotbalul lor încă nu e de natură să-i bage în sperieţi pe cehi, dar sunt  joacă acsă şi au ca antrenor pe Köbi Kuhn.

Cehii sunt o forţă în fotbalul european, au un Peter Ceh în poartă un Milan Baros în atac dar le lipseşte Tomas Rosicky şi asta ar putea fi decisiv.

Acestea ar fi premizele sub care a început meciul.

 

O victorie nemeritată!

 

Arbitru italian  Rosetti fluieră, mingea începe să se învârtă şi de acum totul e oficial.

Min. 3 primul şut periculos al elveţianului Frei la poarta lui Ceh care este întradevăr portarul cehilor.

Meciul este destul de echilibrat, ambele echipe joacă un fotbal ofensiv.

Min.13 un şut a lui Jarolim(C) loveşte capul lui Magnian (E)  şi mingea coboară periculos spre interiorul porţii elveţienilor. dar portarul Diego Benaglio este la post.

Cehii caută cu mingi înalte, cei 2,02m ai atacantului Koller dar elveţienii par mai agili, şi şuturile lor la poartă sunt mai periculoase.

Min 19: Gökhan Inler (E)  şutează puternic de la 16 metri, iar în minutul 21 Frei (E) are posibilitatea de a deschide scorul, dar Ceh îşi arată clasa în ambele faze şi scorul rămâne alb. 

Cehii îşi revin, domină mijlocul terenului dar acţiunile lor nu în faţa porţii sunt rare şi  nu poartă amprenta golului.

Sfârşitul de repriză aparţine elveţienilor

În minutul 42, la o ciocnire cu Grygera(C) căpitanul elveţienilor, atacantul Alexander Frei se accidentează şi iese plângând de pe teren. Pentru el CE 2008 s-a sfârşit după 42 de minute, tristă soartă. Echipa Elveţiei îşi pierde cel mai periculos atacant.

 

Repriza a doua.

Elveţienii încep în trombă, golul pluteşte în aer.

Min 49: Corner Barnetta(E), şut puternic Magnian(E), portarul Ceh prinde mingea cu greu la a doua încercare.

Min 50: Lovitura liberă a lui Yakin(E), cel care l-a înlocuit pe Frei trece puţin peste poarta cehilor.

Min 63: Barnetta(E) şut dintr-o bucată de la 11m trece din nou peste poartă.

Elveţienii măresc presiunea , cehii sunt împinşi în apărare şi atacă sporadic.

Min 65:  Jankulovski(C)  execută o lovitură liberă  peste poarta elveţianului Benalio .

Min 66: O lovitură de cap de la 7 m a lui Yakin(E),  trece la un metru de bara laterală.

Min 70: Suntem la rubrica „din cer senin.

După un corner care părea rezolvat de apărarea elveţiană, mingea ajunge în jumătatea de teren a cehilor,  Galásek(C)   trimite balonul înapoi în careul lui Benalio, îl găseşte pe Svěrkoš(C), care e mai rapid ca fundaşul Lichtsteiner(E) şi care trimite de la 13 m cu ristul pe lângă portar.

E 1:0 pentru Cehia.

În continuare elveţienii se aruncă în atac, forţând egalarea dar au ghinion cu G mare.

Şuturile lor la poartă sau sunt apărate de portarul Ceh, sau lovesc bara, Vonlanthen(E)  în minutul 80.

Cehii se apăra şi încearcă să contraatace fără succes.

Prelungirile (3min.) se joacă în careul ceh, dar mingea nu vrea să intre în plasă.

Cehia câştigă cu 1:0 meciul de deschidere cu Elveţia.

 

 

Portugalia (roşu) – Turcia (alb)

Stadionul din Geneva- ora 20 45

 

Cristiano Ronaldo, contra celor care acum câteva sute de ani au speriat Europa.

Portughezii care au pierdut titlul european acum patru ani la Lisabona în faţa propriilor suporteri, astăzi cu un Cristiano Ronaldo într-o formă deosebită şi cu un antrenor brazilian, Felipe Scolari, care ştie cum se ia chiar şi un titlu de campioană mondială sunt pe lista favoriţilor.

Turcii după ce au dovedit la mondialele din 2002 de ce sunt în stare (locul 3), au început să joace un rol important în fotbalul european. Dacă grecii, rivalii lor din cele mai vechi timpuri, au câştigat CE în 2004, atunci ei de ce nu ar putea?  Echipa are substanţă, Fatih Terim ştie să conducă o astfel de echipă şi balonul e rotund.

 

Să ai, sau să nu ai, un Cristiano Ronaldo, asta e diferenţa!

 

Ora 20 45 : Germanul Herbert Fandl fluieră începutul meciului doi din această seară.

În primele minute un corner al lui Simao(P) şi un şut al lui Ronaldo(P) arată că Potugalia vrea victoria şi este echipa mai tehnică.

Turcii pun accentul pe luptă şi au grijă de Ronaldo.

Min17: Corner Simao, lovitură de cap Pepe(P) şi e 1:0.

Nu e, căci arbitrul fluieră ofsaid, corect şi foarte bine văzut.

Min19: Lovitură liberă din poziţie bună pentru Turcia, execută Nihat(T), în zid.

Portughezii dominată clar iar prin Simao şi Ronaldo au câteva ocazii bune de gol. Ronaldo este păzit de câte doi sau trei apărători în alb, dar asta duce la goluri în apărare şi Portugalia mai are jucători care joacă la cele mai mari adrese în Europa şi nu costă degeaba milioane bune, Joăo Moutinho, Nuno Gomez, Pepe etc,etc..

Min37: Lovitură liberă Ronaldo şi portarul Volkan(T), reuşeşte cu vârful degetelor să trimeată mingea în bara pe interior , dar mingea sare în teren.

Turcii se apără cu două linii de 4 jucători, deci pentru atac nu mai prea mai e loc.

Până la sfârşitul reprizei portughezii mai au câteva ocazii bune dar scorul rămâne 0:0.

 

Repriza a doua.   

Joăo Moutinho(P) are chiar de la început o bună ocazie dar mingea trece pe lângă bară.

Fatih Terim întăreşte defensiva turcă prin introducerea lui Sabri Şarıoğlu.

Min 50: Simao profită de o greşeală catastrofală  a lui Gökhan Zan(T) şi şutul lui loveşte din nou bara interioară şi iese în teren.

Raportul de cornere e 8:3 pentru roşii, dar mingea refuză să intre în poarta lui Volkan.

Min 61:Pepe(P) pleacă de la mijlocul terenului şi după un genial un-doi, cu Nuno Gomez, şutează puternic pe lângă Volkan. Mingea e în sfârşit în plasă.

E 1:0 pentru  Portugalia

Min 64 : Pas Ronaldo, cap Gomez şi…. a treia bară.

Portughezii domină jocul dar nu  reuşesc să înscrie, iar  turcii încearcă să iasă în atac.

Spre finalul reprizei la o acţiune a mijlocaşului Kazim(cel mai bun jucător turc) Tuncay Şanlı(T) are ocazia să egaleze, dar ratează preluarea mingii.

Ar fi fost iarăşi o dovadă că fotbalul se joacă pe goluri şi doar rezultatul contează.

În minutul 92, o combinaţie superbă Ronaldo- Muthino-Raul Meireles şi mingea poposeşte pentru a doua oară în poarta lui Volkan.

Portugalia învinge Turcia absolut meritat cu 2:0

 

Clasamentul grupei A – 07. 06. 2008

Portugalia:      3 puncte.

Cehia:             3 puncte.

Elveţia:           0 puncte

Turcia:            0 puncte

 

Concluzii:

Meciul dintre Elveţia şi Turcia miercuri în 11.06.2008 la Basel e decisiv pentru ambele echipe.

Portugalia a dovedit că este una din favoritele la titlu.

Cehia are o victorie, dar jocul ei a dezamăgit.  

 

 

 

 

 

 

 

 

NOTA:

Editia completa se poate citi abonandu-va la revista Clipa. Pentru a va abona, va rugam apasati  aici sau pe butonul Abonamente din stanga sus sau sa   telefonati la (714) 758-8801 sau sa trimteti check sau money order la adresa: Clipa Magazine, P.O. Box 4391, Anaheim, CA 92803-4391

 

Alte articole se pote citi abonandu-va la revista noastra. Pentru a va abona, va rugam apasati aici sau Abonament pe bara galbena din stanga, de la prima pagina, sau sunati redactia la (714) 758-8801