DIRECTOR:
Dwight Luchian-Patton

REDACTIA:

Vera Luchian-Patton
Editor




Eugen Pal
Printing

Emil Muresan
Computer Whiz

Copyright
Clipa Romanian
Magazine.
All rights reserved.

Recomandam folosirea
Netscape Navigator 3
Communicator
sau
Internet Explorer 3 or
Explorer 4.0

ANUL XVIII
June 29, 2008
No. 852

Pagina EURO - 2008

SPORT

DIRECT DE LA SURSA

VIOREL BAETU, GERMANIA

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

Şi a fost FINALA!

Premize:

Într-o finală fiecare vrea să câştige, indiferent de tehnică, vedete, accidentări, formă, etc, etc. Tot ce contează e să reuşeşti să aplici tactica potrivită, să lupţi până la epuizare şi să marci mai multe goluri decât adversarul. Iar la sfârşit să ţii cupa în mână, o cupă pe care trebuie să o câştigi cu piciorul dar şi cu…… capul.

 

Atmosferă:

Meciul se joacă pe o vreme bună. Tribuna e plină cu tot ce are rang şi nume în cele două ţări se la Bundeskanzelar la rege. Cota la televizor atinge în Germania, o ţară cu 82 de milioane de locuitori, ----- de milioane de telespectatori.

La ora 20 în marele oraşe ca şi în cel mai mic cătun din Germania, străzile sunt goale, nu vezi suflet de om, autostrada este o bandă de asfalt pe care mergi jumătate de oră ca să mai întâlneşti un alt „ne-microbist” sau mai bine zis un „ne-german”. Oameni care în viaţa lor nu au văzut nici un meci, maximum unu sau două, stau în faţa televizoarelor sau fac baia, în mulţimile care umplu pieţele la „ public viewing”. Atmosfera în cele două ţări este senzaţională şi fiecare ţară speră că formaţia ei va deveni CAMPIOANA EUROPEI.

 

Germania (alb - negru) – Spania (roşu - negru)

Stadionul din  Viena - ora 20 45

 

Blestemul lui  Ballak  sau un pensionar la 70 de ani

aduce Spania în al şaptelea cer!

 

Arbitrul  italian .Rosetti a arbitrat de nota 3, surprinzător pentru valoarea lui, dar o finală e o finală!

Meciul a fost frumos!

Primele 3 minute spaniolii au plimbat mingea în propria jumătate de teren, pe urmă germanii au avut 10 minute de gen „Portugalia” dar nu au reuşit să marcheze şi pe urmă a început „FIESTA” spaniolă.

Şi a ţinut până  în minutul 90.

Important e doar minutul 32: Greşelă a apărării germane, după  o fază moartă, Lahm îl aşteaptă pe Lehmann, dar Torres e  mai rapid şi împinge mingea în plasă.

Restul  nu mai e interesant.

Spania a fost mai bună şi constantă tot turneu, sunt cea mai mică echipă( ca medie de înălţime), dar ca fotbal şi tehnic cea mai mare.

 După aşa un turneu, e greu  pentru fotbalişti!

Deci acum tot ce scriem, povestim şi analizăm, e agal cu zero.

SPANIA a câştigat Campionatul Europei.

Germania a ieşit pe locul doi!

E dureros după ce ai pierdut locul întăi, dar dacă te gândeşti la alţii care au plecat de mult acasă şi şi-ar fi dorit să ajungă aici, ar f fost un vis.

Ce nerecunoscător e u n loc DOI.

Fantastic, eşti vicecampionul  Europei şi după ce pierzi finala, nu mai eşti NIMIC!

Asta este societatea modernă, nu contează decât dacă eşti primul.

Ce stupid a devenit omul!

Trecem din nou la fotbal.

Deci repetăm, Spania a fost constant cea mai bună echipă a turneului, pentru că a fost constant bună şi nu a fost în fond o surpriză.

Acesta a fost  CAMPIONATUL EUROPEI 2008

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

Şi a fost a doua……… semifinală!

Rusia (galben- negru) – Spania (roşu)

Stadionul din  Viena - ora 20 45

 Premize:

Rusia joacă cu Aşavin şi asta e ceva!

Spania e o formaţie care are „ vedete” şi până acum nu a ieşit din tipare.

Rusia îl are pe Guus Hiddink.

Spania îl are pe Aragonez şi e neînvinsă de nu mai ştim când.

Rusia care la bursa pariurilor a fost la coadă e în semifinală.

Spania care la bursa pariurilor a fost în frunte e în semifinală.

Care pe care? 

 

Spaniolii câştigă elegant corida, cu un 3:0 meritat

 

 

Arbitrul  belgian Frank De Bleeckerea condus partida de nota 2.

Meciul se joacă pe o ploaie torenţială.

Spanioli preiau conducerea jocului din primul minut.

După 10 minute jocul are o singură direcţie, poarta lui Akinfeev(R).

 Min 12: Villa(S) şut la rădăcina barei, dar Akinfeev(R) prinde.

Tupolevul rusesc începe să aibă benzină dar mai dă rateuri.

Min 16: Lovitură liberă Pavljucenko(R), puţin peste bara transversală.

Meciul e disputat şi plouă şi plouă.

Spaniolii au învăţat lecţia, apărarea lor funcţionează impecabil, iar ruşii nu mai sunt cei din meciul cu Olanda. Arşavin(R) nu se vede.

Min 29: La o lovitură liberă, Villa(S) se accidentează şi trebuie să iasă de pe teren.

Min 31: Un şut frumos al lui Pavljucenko(R) e deviat de Casillas(S) cu vârful degetelor în corner.

Apoi mingea se învârte şi e trimisă peste tot, dar nu spre poartă

Posesia mingii în prima repriză 53% (R) -.47% (S).

Spaniolii sunt cei care joacă mai matur.

 

Repriza a doua.

Spaniolii încep repriza furios, de parcă acum au descoperit că ruşii sunt îmbrăcaţi în roşu.

Min 50: Xavi(S), în careul de 5 metri, împinge în plasă mingea bine servită de Iniesta(S).

E 1:0 pentru Spania.

Min 52: Torres(S) are o ocazie de zile mari, dar lobează balonul peste poartă.

În continuare antrenorul „rus” Hiddink schimbă de două ori, dar ruşii nu găsesc mijloacele să-i oprească pe spaniolii care joacă şi joacă.

În minutul 60 Torres(S) ratează majorarea scorului de două ori din poziţii foarte favorabile.

Apoi e rândul lui Fabregas(S) să-l încerce pa Akinfeev(R).

Spaniolii joacă „ole” iar ruşii dispar tot mai mult din joc.

Min73: Fabregas(S) centrare şi Guiza(S) loveşte mingea cu ristul.

E 2:0 pentru Spania.

Min 82: Fabregas(S)  pasează decisiv şi Silva(S) cu un şut de la 12 metri îl învinge din nou pe

Akinfeev(R).

E 3:0 pentru Spania.

Meciul e jucat

Ruşii mai au o ocazie să înscrie golul de onoare în minutul 87, dar Casillas(S) scoate mingea lovită cu capul de Sicev(R).

Spania câştigă absolut meritat cu 3:0.

 

 

Concluzii:

Ruşii au decepţionat şi au făcut aceleaşi greşeli ca în primul meci cu Spania.

Pleacă acasă cu un bilanţ foarte pozitiv, dar şi cu „complexul spaniol”.

Scor general în două meciuri  Spania – Rusia 7:1.

Spaniolii sunt singurii care au jucat tot turneul constant bine şi şi-au menţinut statutul de favoriţi. Acum urmează Germania şi e o finală, iar într-o finală nu există favorită.

E doar un meci, dar cu ce miză şi aici nu există remiză.

 

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

Şi a fost prima……… semifinală!

Germania (alb-negru) – Turcia(roşu)

Stadionul din  Basel - ora 20 45

 Premize:

Germania are lotul complect, toţi jucătorii sunt apţi de joc.

Turcia are 9 jucători, care nu pot să joace.

Germania este a şasea oară într-o semifinală la europene.

Turcia este prima dată într-o semifinală la europene.

Germania este favorită, după „ calculul hârtiei”.

Dar balonul e rotund, poarta are 7,32 metri şi la acest campionat am văzut deja o grămadă de favoriţi ai hârtiei care s-au dus acasă!

 

 

Germania e în finală, dar fără „ Glanz şi Gloria”

 

Arbitrul elveţian Busacca a condus partida de nota 3.

Nemţii încep şi ţin mingea 5 minute, dar prima acţiune la poartă o au turcii şi primul şut pe poartă Kazim(T).

Min 12: Şut Kazim(T) de la 16 m, bara salvează.

Turcii presează, germanii plutesc în apărare iar în atac nu au ajuns încă în careul advers.

Min 17: Prima acţiune periculoasă la poarta lui Ruştu(T).

Min 21: Centrare de pe dreapta, preluare Kazim(T), bară, mingea sare în careu la 6 m de poartă, Boral(T) e primul la minge şi şutează, Lehmann(G) mai e la minge dar degeaba.

E 1:0 pentru Turcia.

Turcii câştigă duelurile şi presează iar germanii nu se găsesc în apărare.

Min 25: Corner şi o nouă ocazie pentru turci.

Min 26: Centrare din propriul teren, Podolski(G) preia pe stânga, centrează, Schweinsteiger(G) preia cu ristul şi mingea se opreşte în plasă.

E 1:1.

Min 29: Klose(G)… Klose(G), dar mingea loveşte piciorul unui apărător turc şi iese în corner.

Min 33: Podolski(G) bine servit, e singur în careu şi nu-l vede pe Klose(G) într-o poziţie foarte avantajoasă, şutul lui trece peste poartă.

Min 37: Lovitură liberă de la 21m, execută Boral(T) direct pe poartă, Lehmann(G) boxează.

Şuturi pe poartă, Turcia 11 – Germania 3.

Turcii au dominat repriza şi au avut 6 mari ocazii, germanii cu un Ballak(G) slab nu au reuşit  să intre cu adevărat în joc. Golul a fost doar o sclipire de moment.

 

Repriza a doua.

Min 50: Lahm(G) în careul turc şi e secerat, deci 11 m, dar arbitrul nu fluieră!

Meciul e disputat, faulturile de joc se înmulţesc.

Germania joacă mai bine în aceste minute dar turcii împinşi de Altintop(T) revin în atac.

Suntem în minutul 65 şi mingea e din nou mai mult la „roşii”, care au câteva faze periculoase la poarta lui Lehmann.

Contrar cursului jocului vine minutul 79.

Min 79:  Lahm(G) centrează,  Ruştu gafează  şi Klose(G) înscrie cu capul.

E 2:1 pentru Germania.

Ultimele 10 minute.

Turcii atacă şi se deschid în apărare creând culoare pentru atacanţii germani, care profită mult prea puţin de ele, iar turcii îşi văd de treabă.

Min 85: Sabri îl dansează pe Lham(G), centrează spre poartă, Lehmann(G) aşteaptă mingea dar Semih i-o suflă şi o introduce în plasă.

E 2:2.

Şi pentru că suntem la Europenele din 2008 urmează…..

Min 90: Lahm(G), un doi cu Hizelsberger(G), Lahm(G) o reprimeşte, şutează frumos de la câţiva metri şi e gol. Rustu e neputincios.

E 2:1 pentru Germania.

Min 90+3: Lovitură liberă pentru turci. Altintop(T) execută de la 20 de metri, dar de data asta nu se repetă minunea din meciul cu Cehia, mingea trece peste bară.

Germania câştigă cu 3:2 şi e duminică în finala de la Viena.

 

Concluzii:

Câteodată fotbalul e tare nedrept şi turcii cei care până acum au profitat de ultimele minute în trei ocazii, de data asta au simţit pe propria piele cum se pierde în minutul 90. Dar pot merge acasă cu capul ridicat, sunt echipa „luptătorilor” din acest campionat al Europei şi au intrat definitiv în rândul echipelor care au un nume în Europa.

Germania, a avut mult prea multe faze în care a jucat slab, dar ca de obicei a câştigat. E prima victorie asupra Turciei după 16 ani.

Principalul e că Germania s-a calificat pentru finală, restul nu mai interesează pe nimeni!

 

 

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

 

Acum începe turneul “Cine pe cine aruncă afară!”

 

Şi a fost ziua ……a şaisprezecea.

 

Al patrulea sfert de finală:

Italia (albastru) – Spania (roşu-negru)

Stadionul din Viena -ora 20 45

 

Legea „seriei” s-a rupt, Italia pleacă acasă!

 

Arbitrul german Herbert Fandl a condus partida de nota 3.

După 15 minute de joc, Spania 70%, Italia 30% în posesia mingii, dar nici o ocazie, cât de cât, de gol.

Min 18: Cap Perotta(I) dar portarul Casillas(S) prinde.

Spaniolii sunt mai activi, aleargă mai mult , se găsesc mai bine ,dar totul se sparge de „betonul” italian.

Min 24 :Lovitură liberă Villa(S) de la 27 de metri, Buffon(I) prinde sigur.

Min 32 : Silva(S) şutează pe jos, în colţul drept, Buffon(I) prinde.

Min 36 : Centrare Casano(I), cap Luca Toni(I) şi mingea loveşte un apărător spaniol.

Spaniolii domină ”optic” şi încearcă cu şuturi de la distanţă, iar italienii joacă prudent.

 

Repriza a doua.

Min 60: Mare ocazie pentru italieni, dar piciorul lui Casillas(S) salvează.

Spaniolii nu reuşesc, italienii ţin egalul fără a face ceva pentru victorie.

Min 78 : Şut Sena(S) de la 28 de metri, Buffon(I) respinge cu pumnii.

Min 80 : Şut Sena(S) de la 25 de metri, Buffon(I) o prinde, o scapă, mingea loveşte bara şi se întoarce în braţele lui.

Min 83: Luca Toni(I) încearcă o foarfece, şi ia mingea din faţa lui Cassano(I) care e singur la 10 metri de poartă.

Spania 57%, Italia 43% în posesia mingii.

Primele 90 de minute se încheie cu 0:0.

 

Prelungiri 2 x 15 minute.

Min 92: Fabregas(S) o dată şi Silva(S) a doua oară, trimit mingea în final pe lângă poartă.

Min 94: Cap Di Natale (I), Casillas(S) respinge cu greu.

Corner, cap Luca Toni(I), dar un pic peste poartă.

Jocul se joacă cum ştim, Spania atacă, Italia se apără si contra atacă dar mai rar.

Min 119: Cazorla(S) are ultima ocazie, dar  rămâne o ocazie.

Cele 120 de minute se termină la egalitate 0:0.

 

Loteria loviturilor de la 11m.

1 Villa (S) – înscrie - E  1:0 pentru Spania.

2 Grooso(I) - înscrie - E 1:1.

3 Cazorla (S) – înscrie - E 2:1 pentru Spania.

4 De Rosi(I) – Casillas apără - E 2:1 pentru Spania

5 Sena (S) – înscrie - E 3:1 pentru Spania

6 Camoranesi(I) -  înscrie - E 3:2 pentru Spania.

7 Guiza(S) – Buffon scoate - E 3:2 pentru Spania.

8 Di Natale(I) - Casillas apără - E 3:2 pentru Spania.

9 Fabregas (S) – înscrie - E 4:2 pentru Spania

 

Meciul s-a terminat. Spaniolii sunt în semifinală!

 

Concluzii:

Spaniolii creativi dar nu efectivi, au meritat să se califice. Pentru ei se rupe astfel „blestemul italian”. De 24 de ani nu au mai reuşit să treacă de italieni la un turneu important.

Italienii au jucat prea prudent, prea calculat, parcă bazându-se pe loviturile de la 11m, unde portarul Buffon (Nr 1 din lume) o să-i califice. Dar nu a fost să fie.

Franţa rămâne singura echipă care a luat titlurile de Campioană a Europei şi Campioană a lumii, consecutiv.

 

A doua semifinală se joacă  joi 26.06.2008 şi se numeşte:

RUSIA - SPANIA

 

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

Acum începe turneul “Cine pe cine aruncă afară!”

 

Şi a fost ziua ……a cinsprezecea.

 

Al treilea sfert de finală:

Olanda (portocaliu) – Rusia (alb)

Stadionul din Basel -ora 20 45

 

Olanda favorita Nr. 1 ,trimisă acasă de „grădiniţa” lui Hiddink.

 

Arbitrul slovac Liubos Michel a condus bine partida.

La început mingea e împinsă încoace şi încolo, dar nu aiurea.

Min 5: Şirkow(R) lovitură liberă de la 27 de metri, Edwin van der Sar(O) respinge.

Ruşii presează, joacă rapid şi atacă periculos.

Olandezii atacă controlat cu ştafete de 5-6 pase, dar ceva nu mai e ca în meciurile anterioare unde au strălucit. Câteva şuturi ale olandezilor trec pe lângă bară, sau sunt apărate de Akinfejev.

Ruşii joacă bine în apărare şi acţiunile lor  nu-i lasă pe olandezi să se desfăşoare.

Min 28: Lovitură liberă Rafael van der Vart(O), mingea trece prin faţa porţii lui Akinfejev şi atât De Jong(O) cât şi Ruud van Nistelrooy(O) trec pe lângă minge şi pe lângă deschiderea scorului.

Încetul cu încetul olandezii sunt împinşi în propria jumătate de teren.

Min 30: Arşavin(R) şutează puternic, Edwin van der Sar(O) scoate mingea cu vârful degetelor.

Urmează şuturile lui Kolodin(R) de la 30 de metri, două la număr în 30 de secunde. Adevărate „bombe” pentru care Edwin van der Sar(O) trebuie să se facă „lung”.

Pericolul pluteşte în aer la poarta portocaliilor mai des, ca la poarta albilor.

Min 43. Greşeală Kolodin(R) şi Rafael van der Vart(O) şutează liber de la 16 metri, Akinfejev(R) parează şutul.

Olandezii nu au „focul” ruşilor şi riscă să se ardă.

 

Repriza a doua.

Olandezii încep mai bine dar sunt şocaţi după 10 minute.

Min 55: Semak(R) după o cursă frumoasă pe dreapta, centrează şi Paviljutşcenko(R) înscrie, fără drept de apel.

E 1:0 pentru Rusia

Peste stadionul dominat de suporterii olandezi se aşterne liniştea, echipa lor aleargă de acum după egalare.

Portocalii atacă în continuare fără pauză, dar fără succes şi se deschid în apărare.

Ruşii stau bine şi contra atacă periculos.

Min 69: Arşavin(R) preia în careul olandez şi şutează dintr-o bucată. Edwin van der Sar(O) respinge cu o mână din reflex.

Olandezii trag la poartă de la distanţă, din toate poziţiile. Sneijder(O) are 3 şuturi la poartă, dar toate greşesc ţinta.

Min 81: O ştafetă rusească se termină cu o ocazie cât roata carului, dar iarăşi nu iese nimic.

Min 86: Lovitură liberă Rafael van der Vart(O), Ruud van Nistelrooy(O)  se aruncă în minge şi înscrie cu capul de lângă un apărător rus.

E 1:1.

 

Min 90: Kolodin(R) vede „galben” şi apoi „ roşu”, dar după o discuţie cu tuşierul, arbitrul retrage cartonaşele şi Kolodin(R) rămâne în teren.  Mingea ieşise înainte de această fază din teren, deci jocul ar fi trebuit întrerupt şi faultul destul de serios, nu mai e fault!

Învăţăm, Învăţăm!

Meciul se termină la egalitate, deci urmează  2 x 15 minute de prelungiri.

Min 96: Paviljutşcenko(R) cu un şut puternic loveşte bara.

Ruşii sunt proaspeţi, joacă cu  suflet şi cu o poftă nestăvilită de a înscrie.

Portocalii par obosiţi, apărarea lor e nesigură şi nu mai au nimic din aceea echipă a Olandei care învingea Italia şi Franţa, ba chiar şi România fără probleme.

Ocaziile albilor curg pe bandă rulantă .

 În minutele 98 şi 109  olandezii sunt  salvaţi de Edwin van der Sar  (cel mai bun olandez).

Min 112: Arşavin  (excelent) trece de Ooijer (O) şi centrează pe linia porţii, unde piciorul lui Torbinski(R) o introduce în plasă.

E 2:1 pentru Rusia.

Min 115: O aruncare de la margine îl găseşte pe Arşavin(R), care trece de acelaşi Ooijer (O) şi şutează, mingea e deviată puţin de un olandez şi trece printre picioarele unui Edwin van der Sar(O) neputincios.

E 3:1 pentru Rusia.

Meciul e jucat, olandezii sunt resemnaţi şi în final tot ruşii au mai mult din joc.

Rusia învinge Olanda cu 3:1 şi este în semifinală!

 

Concluzii:

Ruşii sunt acuma o forţă, jocul lor rapid şi setea de gol îi fac un adversar periculos pentru oricine. Guus Hiddink un antrenor versat ştie ce vrea, iar „copii” lui îl ascultă orbeşte, dar fără să piardă poarta adversarului din ochi. Starurile ruşilor Arşavin,  Paviljutşcenko  şi încă vreo doi trei, îşi cresc valoarea cu fiecare meci şi încă zdravăn!

Olanda a fost închisă pe extreme şi nu a reuşit să se adapteze la noul stil de joc. Deci fără extreme, ţinute perfect de ruşi, cu un mijloc neconvingător şi cu o apărare care s-a clătinat ca „frunza-n vânt” în faţa uraganului rus, nu e de mirare că au pierdut.

E a treia echipă favorită, care  a câştigat grupa, care în ultimul meci a jucat cu rezervele şi care e trimisă acasă.

Dacă legea seriei se menţine, Spania are în această seară aceeaşi soartă!

 

 

Turcii sunt la al treilea meci în care sunt conduşi şi reuşesc să revină, să egaleze şi să câştige. Chiar dacă fotbalul lor nu e de clasă, această voinţă colectivă de a învinge, e de admirat. Acum sunt una dintre  cele patru mari echipe din Europa.

Croaţii cu o echipă bună, sau împiedecat de propriul lor sistem tactic şi puteau ajunge lejer în semifinală, dacă investeau ceva mai mult în acest meci. Poate ar fi fost bine, în această fază eliminatorie a turneului, să exerseze lovituri de la 11 metri. Acum au timp să se gândească la ce nu au făcut bine.

 

Prima semifinală se joacă miercuri 25.06.2008 şi se numeşte:

GERMANIA - TURCIA

 

 

  Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

Acum începe turneul “Cine pe cine aruncă afară!”

 

Şi a fost ziua ……a paisprezecea.

Al doile sfert de finală:

Croaţia (albastru) – Turcia (roşu)

Stadionul din Viena -ora 20 45

 

Turcii câştigă la loteria loviturilor de la  11m.  

Arbitrul italian Rosetii a condus partida de nota 1.

Despre cele 90 de minute regulamentare de joc nu prea e mult de comentat.

A fost cel mai slab şi plictisitor joc al acestor campionate, dacă nu era un sfert de finală, lumea pleca acasă de la mijlocul reprizei secunde.

Cele câteva faze de gol se pot număra pe degetele de la o mână.

Min12: Modrici(C) pasează la firul ierbii şi Olici(C)  preia în bara transversală de la in metru din faţa porţi. Un gol care trebuia făcut!

Min 37: Un şut de duminică al lui Topal(T) de la 35 de metri trece puţin pe lângă bară Min 52 : O minge curioasă, care sare spre plasa porţii lui Ruştu(T), dar croaţii nu reuşesc să o împingă în plasă, iar turcii nu reuşesc să o scoată, Ruştu(T) nu reuşeşte să o prindă şi mingea „plictisită” iese singură afară.

Min 62: Modrici(C), pas de pe dreapta şi Olici(C) o împinge în plasă. E ofsaid nu gol!

min 83:Srna(C) lovitură liberă bine executată de la 16 m şi Ruştu (foarte slab până acum) are o paradă de nota 10.

Croaţii au jucat mai bine, dar s-au mărginit să stea solid în apărare fără să strălucească la mijlocul terenului, sau să pună sub presiune prea mare apărarea turcă.

Turcii au jucat ce au ştiut şi asta a fost foarte puţin, dar au reuşit să-i încurce pe croaţi.

Meciul se termină la egalitate 0:0

 

Intrăm în cele două reprize de prelungiri.

Acum începe să se joace fotbal.

Meciul trăieşte din tensiune, pe teren, pe banca antrenorilor, în tribune.

Turcii îşi revin din ce în ce mai mult domină întâlnirea şi au ocazii în minutele 95 şi 102 prin Tuncay  iar în minutul 100 prin Semih..

Croaţii par obosiţi,  dar apărarea lor stă bine şi contra atacurile sunt periculoase..

Scorul este tot 0:0.

Mai sunt 2 minute plus 2 de prelungiri.

Spectatorii se pregătesc pentru loviturile de la 11m.

Min 119 : O poveste minunată! Croatul Ivan Klasnici ( cel cu rinichiul transplantat)  înscrie cu capul după o fază la care „talentul” Modrici(C) îşi arată clasa.

E 1:0 pentru Croaţia şi mai sunt 3 minute de jucat.

Croaţii sar în sus de bucurie, sunt ca şi calificaţi pentru semifinală.

Portarul Ruştu(T) are ceva împotrivă.

Min 120+2 (ultimul): Ruştu(T) degajează lung până în careul croat şi Semih(T) dintre doi „albaştri” trage fără preluare. Mingea se opreşte în plasa porţii lui Pletikosa(C).

E 1:1,

Deci iarăşi nu e nimeni calificat.

Loteria loviturilor de la 11m.

1 – Modrici(C) – pe lângă bară!  - E tot 1:1.

2 – Arda (T) – prost tras dar înscrie. – E 2:1 pentru Turcia.

3 – Srna (C) – înscrie - E 2:2.

4 - Semih (T) – înscrie - E 3:2 pentru Turcia.

5 – Raketici – trage pe lângă poartă! - E 3:2 pentru Turcia.

6 – Altintop (T) – înscrie - E 4:2 pentru Turcia.

7 – Petric – Ruştu parează! - E 4:2 pentru Turcia.

Meciul s-a terminat. Turcii sunt în semifinală!

 

Concluzii:

Turcii sunt la al treilea meci în care sunt conduşi şi reuşesc să revină, să egaleze şi să câştige. Chiar dacă fotbalul lor nu e de clasă, această voinţă colectivă de a învinge, e de admirat. Acum sunt una dintre  cele patru mari echipe din Europa.

Croaţii cu o echipă bună, sau împiedecat de propriul lor sistem tactic şi puteau ajunge lejer în semifinală, dacă investeau ceva mai mult în acest meci. Poate ar fi fost bine, în această fază eliminatorie a turneului, să exerseze lovituri de la 11 metri. Acum au timp să se gândească la ce nu au făcut bine.

 

Prima semifinală se joacă miercuri 25.06.2008 şi se numeşte:

GERMANIA - TURCIA

 

 

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

 

Şi a fost ziua ……a treisprezecea.

  

Acum începe turneul “Cine pe cine aruncă afară!”

 Primul sfert de finală: Germania (alb-negru) – Portugalia (roşu)

Stadionul din Basel -ora 20 45  

 

Fotbalul este jocul  la care 22 de oameni aleargă după o minge

 şi la sfârşit câştigă Germania.

 

Antrenorul german Joachim Löw urmăreşte meciul închis într-o cuşcă de sticlă, cu un supraveghetor UEFA ca paznic, undeva sus, sus, în tribună.

Ce-o fi în mintea bine hrăniţilor funcţionari de la UEFA? Prin tot felul de paragrafe iau emoţiile şi trăirile care fac din fotbal sportul rege. Dacă se mai dau multe legi, fotbalul se va juca robotizat, computerizat, automatizat, iar omul va fi doar decor.

 

Arbitrul Peter Fröjdfeldt  din Suedia a fluierat această partidă de nota 5.

Jocul e disputat de la început.

Germania e în primele 5 minute, 80% în posesia balonului.

Portughezii sunt atacaţi „om la om” şi nu pot să-şi facă jocul.

Unde-i un „roşu” sunt doi albi-negri, care dacă iau mingea o plimbă bine între ei.

Pericolul portughez vine de pe extremă  de unde se centrează în careu.

Lehmann prinde 3 mingi în aceste prime 20 de minute.

Min 20: Centrare Bosingwa(P), cap Muthinio(P),  puţin peste bară.

Min 22: Podolski(G) -Ballack(G)  -Podolski(G), trec de doi portughezi, ultimul centrează la firul ierbii şi Schweinsteiger(G) întinde piciorul, cu ştiinţă, iar mingea intră imparabil în plasă.

E 1:0 pentru Germania.

Min 26: Lovitură liberă de la 28 de metri de pe partea stângă. Execută Schweinsteiger, Klose(G) sare mai bine ca Cristiano Ronaldo(P) loveşte mingea puternic cu capul şi aceasta deşi e atinsă de Perreira(P) intră în plasă.

E 2:0 pentru Germania.

Portughezii ies la atac, dar apărarea germană se dublează bine până în minutul…..

Min 40: Ronaldo(P) scapă singur, Lehmann(G)  îi închide calea şi scoate mingea care ajunge la N. Gomez(P), acesta şutează pe jos şi piciorul lui Metzelder(G) nu mai poate decât să o devieze în plasă.

E 2:1 pentru Germania.

În ultimele cinci minute mai sunt câteva ocazii la ambele porţi, dar scorul rămâne neschimbat.

 

Repriza a doua.

Jocul începe bărbăteşte, faulturile de joc se înmulţesc, arbitrul ba fluieră, ba nu fluieră şi deodată, când nu e cazul, trage un cartonaş galben din buzunar.

Min 51: Portughezii înscriu, dar din poziţie de ofsaid.

Portugalia presează, Germania se retrage prea mult în propria jumătate de teren.

Min 62 Lovitură liberă Schweinsteiger ( men of the mach) aproape din aceeaşi poziţie ca la primul gol, la minge sare Ballack(G) cu capul şi portarul Ricardo(P) cu măinile întinse. Mingea poposeşte în plasă.

E 3:1 pentru Germania.

În continuare portughezii se străduiesc, combină frumos, fug repede, ajung în careul lui Lehmann, dar cam asta e totul până în minutul…

Min 87: Ronaldo(P) scapă pentru a doua oară de sub supraveghere, centrează şi Postiga(P) de la 4 metri o introduce cu capul imparabil în plasă. 

E 3:2 pentru Germania.

Acum şi în cele patru minute de prelungiri, „roşii” aruncă 10 oameni în atac şi bătălia finală se dă în careul german, până când se aud cele trei triluri, care spun că jocul s-a sfârşit.

Germania câştigă meritat cu 3:2

 

Concluzii:

Meciurile se joacă pe terenul de fotbal cu mingea, tot ce se scrie, comentează, parafrazează, pronostichează înainte de meci, e maculatură după meci. Acest meci este un exemplu concludent.

Echipa Germaniei este o „echipă de turneu” şi încă una foarte bună.

Deşi portughezi au avut mai multe individualităţi, nu s-au putut impune în faţa unei echipe perfect aranjată tactic, care a jucat tot meciul ca o ECHIPĂ.

Una din cele mai mari favorite ale turneului, după jocurile din grupă, Portugalia se duce acasă, făcând loc unei alte echipe, Germania care devine de acum.  iar favorită. ( Remember, campionatul mondial 1954)

 

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

Şi a fost ziua ……a douăsprezecea. (Grupa D)

Rusia(roşu) – Suedia(galben-albastru)

Stadionul din Insbruck-ora 20 45

 O victorie meritată a  băieţilor lui Guus Hiddink

 

Arbitrul V. de Bleeckere din Belgia conduce partida la centru.

Jocul e disputat de la început.

Ruşii trebuie să câştige pentru a se califica şi fac ceva pentru asta.

Suedezii au nevoie doar de un egal şi aşa şi joacă.

Ruşii încep să se desprindă, fac ştafete frumoase de 3-4 pase cu care ajung în careul advers şi încearcă poarta lui Isaksson.

Apărarea suedeză e tot mai nesigură, cu cât trece timpul.

Min 21: Un şut de la distanţă al lui Şircow(R) trece razant pe lângă bară.

Min 24:După o combinaţie în viteză pe partea dreaptă, la care apărătorii suedezi arată bătrâni nu numai la figurat ci şi la propriu, Anjukov(R) dă pasa decisivă, pe care atacantul Pawliucenco(R) o trimite în plasă.

E 1:0 pentru Rusia.

Suedezii au o scurtă zvâcnire.

Min 27: Lovitură cu capul a lui Larsson(S) şi mingea se loveşte de  bară.

Asta a fost cu  renaşterea Suedeză.

Ruşii preiau din nou controlul, fug mult şi combină bine.

Min 36: O ocazie mare pentru "roşii", dublă ocazie, triplă ocazie şi în final cu mult noroc Isaksson(S) boxează mingea în corner.

Ruşii domină meciul clar şi nu-i lasă pe suedezi să-şi tragă sufletul.

 

Repriza a doua.

Meciul se joacă de parcă prima repriză nu s-ar fi încheiat, ruşii proaspeţi şi cu combinaţii frumoase, suedezi nesiguri şi cu pierderi dese de balon.

Min 50: O pasă de nota 10 a lui Şircow(R), îl găseşte pe Arşavin(R) care înscrie.

E 2:0 pentru Rusia.

Suedezii se trezesc cam în minutul 70, când ruşii intră în ralanti.

Min 79: Ocazie pentru Saienko(R), dar acesta ratează.

În ultimele minute se dă o luptă deschisă, dar tot ruşii sunt cei care au ocaziile mai mari de a înscrie.

Min85: Aşavin(R), singur cu portarul, nu are nervii destul de tari şi ratează.

Min 90: Tot ruşii! Dar mingea nu intră în poartă nici de data asta.

Ruşii au ratat enorm, asta li se poate reproşa. 

dar a fost o victorie absolut meritată.

Ce poate face un antrenor bun.

Guus Hiddink antrenează a treia echipă "de marcă!".

În 2002 cu celebra echipă din Coreea de Sud, se situează pe locul 4 la campionatul mondial.

În 2006 cu şi mai cunoscuta echipă a Australiei ajunge în optimile de finală ale Campionatului mondial.

În 2008 cu Rusia trece de faza grupelor la Europene

Rusia învinge Suedia cu 2:0.

 

 

 

Grecia înscrie în sfârşit un gol la această ediţie a CE.

Grecii pierd şi acest meci, fără importanţă pentru clasamentul grupei, în faţa Spaniei, care a jucat cu banca de rezerve, cu scorul de  2:1.

Vorba Antrenorului Otto Rehagel ”O minune nu vine de două ori!”

Grecia - Campioana europei( până duminică 29.06.2008), este singura echipă care a pierdut toate cele trei meciuri jucate.

 

 

Clasamentul grupei D

Spania:            8:3  9 puncte.

Rusia:             4:4  6 puncte.

Suedia:            3:4  3 puncte.

Grecia:            1:5  0 puncte

 

Concluzii:

Spania şi-a odihnit echipa de bază. Duminică la “ora adevărului” întâlneşte Italia care e Italia!

Rusia a fost o surpriză plăcută în ultimele două meciuri, dar o aşteaptă Olanda şi ar fi o minune, să treacă de portocalii, la ora asta!

Suedia a decepţionat mai ales în acest meci şi pleacă pe merit acasă.

Grecia, ce să mai vorbim!

 

 

Campionatul european de fotbal 2008

(Serial în 30 de jocuri plus o FINALĂ)

Şi a fost ziua ……a unsprezecea. (Grupa C)

 Olanda (portocaliu) – România (alb)

Stadionul din Berna-ora 20 45

 

România -Olanda 0:2

 Arbitrul meciului este elveţianul Busacca.

De la început olandezii cu o formaţie în care joacă banca de rezerve, face jocul. Români se apără şi ies din apărare cu schimbări de ritm care dau speranţe.

Min 9: Lovitură liberă Chivu(R) de la 27de metri, peste poartă.

Meciul e „curat”, poate prea „curat” pentru miza care e în joc pentru România.

Olandezii îşi fac jocul şi mingea se plimbă destul de bine. Românii acţionează prudent şi principala lor grijă este să nu-i lase pe „portocalii” să înscrie.

 Min 23:Mutu(R) trage din întoarcere, dintre doi apărători olandezi, dar mingea trece pe lângă poartă.

Min 25: Italia conduce cu 1:0.

Acum România e obligată să câştige.

Min30: Un şut frumos de la 20 de metri a lui Mutu(R),  trece peste poartă.

Dar în general jocul rămâne cum a fost.

Min 34: Huntelaar(O) are o ocazie cât roata carului.

Min 36: Robben(O) are golul pe picior. Singur cu Lobonţ(R) la 6m de poartă împinge mingea pe lângă bara laterală. Lobonţ(R) a ieşit foarte bine şi i-a închis unghiul.

Totuşi nu ai impresia că românii ar ştii cât e scorul la Zürich, deşi e afişat peste tot.

Şi jocul merge înainte

Min 44. O combinaţie Mutu(R) – Raţ(R) şi acesta pune mingea în mijlocul careului, unui Codrea(R) care vine în viteză şi o loveşte cu sete. Poate prea multă sete, mingea o ia în sus, peste poarta olandeză.

 

Repriza a doua.

Meciul nu îşi schimbă alura. Cine s-a aşteptat ca România să iasă hotărâtă la atac e departe de adevăr.

Min 47: Minge lungă pentru Van Persie(O) care îl înşurubează pe Tamaş(R) şi şutează, dar Lobonţ(excelent) parează.

Un gol cade din cer, sau nu chiar.

Min 55: Mingea vine de pe stânga , centrată sau şutată de Affelay(O) în careul românilor şi între atâţia „albi şi „portocalii” , e piciorul lui Huntelaar(O) care loveşte balonul şi-l trimite în plasă, dar nu din greşeală.

E 1:0 pentruOlanda.

Min 62: Italia conduce cu 2:0.

Acum ar trebui să se întâmple ceva, dar jocul românilor nu se schimbă. şi o victorie e tot mai puţin probabilă.

Mai sunt 25 de minute: Poate acum!

Mai sunt 20 de minute: Românii joacă la „foc mic”, iar olandezii joacă de plăcerea de a juca, deci bine.

Mai sunt 15 minute: Ne amintim de turci (de la 0:2 la 3:2 în 15 minute) dar aici ai impresia că Olanda trebuie neapărat să câştige.

Mai sunt 10 minute: Poate totuşi?

Min 83: Festival de ratări al românilor în careul olandez. Mingea e şutată, lobată, încurcată, din nou ratată şi în final trimisă cu o foarfecă frumoasă dar ineficientă peste bară. Numele actorilor îmbrăcaţi în alb nu e de interes.

Mai sunt 5 minute: Pe faţa jucătorilor români se citeşte resemnarea

 

 

Min 86 : van Persie(O), preluare pe piept şi şut dintr-o bucată, pe care Lobonţ ( cel mai bun român) nu mai are nici o şansă să-l apere.

E 2:0 pentru Olanda.

România se duce acasă.

În acest meci decisiv, românii nu s-au putut ridica la nivelul meciurilor anterioare.

A lipsit „scânteia” sau „puterea”?

Olanda învinge România cu 2:0.

 

 

Italia rămâne în cursă, după ce învinge Franţa cu 2:0.

 

Mai mult ghinion , cum spunea antrenorul francez Domenech după meci, nu poţi să ai. După 10 minute pierzi un Frank Ribery şi după 25 de minute încasezi un gol din 11 metri şi  rămâi în 10 oameni.

Italia reuşeşte întodeauna într-un fel şi a câştigat din nou în faţa francezilor, de data asta nu pentru a deveni campioană mondială ci pentru a se califica, dar şi asta numai pentru că spre deosebire de ei, România nu a reuşit ceva, ce trebuia să reuşească.

 

Clasamentul grupei C

Olanda:           9:1   9 puncte.

Italia:              3:4   3punct.

România:        1:3   2 puncte.

Franţa:            1:6   1 punct.

 

 

Concluzii:

Olanda  cu două echipe de clasă, una în teren şi una în rezervă, rămâne marea favorită la titlu. Va juca cu Rusia sau Suedia.

Italia s-a calif