Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Vara anului 2008 incepuse frumos si bine pentru romani, cu perioade caniculare scurte si cu ploi dese si bogate cat trebuie, ca pamantul tarii sa rodeasca indestulat, ca in vremurile de altadata. Nimeni nu se gandea la dezastrul ce avea sa vina la sfarsitul lunii iulie, peste nord-estul Romaniei, tinuturi moldovene si maramuresene pitoresti, incarcate de parfum arhaic si cu potential turistic remarcabil, cand ploi furioase, care se napustisera anterior peste Ucraina si Republica Moldova, au trecut granita devastand asezarile omenesti, mai ales de pe malurile celor doua rauri mari, Siretul si Prutul, afectand viata si natura din sase judete: Suceava, Botosani, Neamt, Iasi, Bacau si Maramures, inundand catastrofal si rand pe rand, 150 de localitati. Dupa cum era de asteptat, institutiile mediatice si-au facut datoria, prezentand imagini de "apocalipsa" din zonele calamitate. Conform raportarilor primite de la prefecturi, ziarele si posturile TV au aratat ca inundatiile care au lovit nord-estul tarii au facut 5 morti, in timp ce aproape 16.000 de oameni au fost evacuati din calea suvoaielor nimicitoare. Ultimul bilant al autoritatilor dat publicitatii, cand dezastrul intrase in retragere, prezenta ca 207 locuinte au fost distruse complet, 123 se aflau in pericol de prabusire si aproape 4.000 de case au fost afectate. De asemenea, au fost inundate 9.382 de gospodarii, 10.701 de fantani, peste 35.000 de hectare de teren agricol si peste 3.243 de hectare de pasuni si fanete.La acestea se mai adauga mii de pasari si de animale moarte in gospodariile oamenilor nevoiti sa le paraseasca in graba, pentru a-si salva vietile de navala puhoaielor nimicitoare, apoi mobilier, articole de uz casnic, imbracaminte si toata agoniseala de o viata. Multi oameni spuneau jurnalistilor ca nu-si luasera nici macar actele de identitate si de proprietate, pentru care probabil ca vor avea mult de umblat sa le recupereze. Dintre intamplarile dramatice petrecute in zilele dezastrului s-au consemnat cele mai tulburatoare. Astfel, in zona Vaser din Maramures, trei oameni au murit fiind surprinsi de o alunecare de teren in casa unde se adapostisera din cauza apelor revarsate. Si tot aici, un baiat de 14 ani a fost luat de viitura din mainile tatalui sau, iar in judetul Suceava, un barbat in varsta de 53 de ani, din satul Tibeni, a fost gasit inecat in casa. Apoi, 200 de turisti romani si straini, care voiau sa coboare cu "Mocanita", au ramas izolati pe Valea Vaserului, din judetul Maramures, dupa ce viiturile au rupt calea ferata in mai multe locuri, fiind salvati ulterior de alpinisti si de jandarmi. De asemenea, trei jurnalisti suceveni au fost la un pas de a muri inecati, in timp ce incercau sa surprinda imagini si sa obtina informatii suplimentare de la vizita presedintelui Traian Basescu, in zonele lovite de inundatiile catastrofale de la sfarsitul lunii iulie. Conducatorii tarii, respectiv presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul Internelor, Cristian David, s-au deplasat de mai multe ori in judetele calamitate. Presedintele Traian Basescu a condus la Radauti, o sedinta a Comitetului pentru Situatii de Urgenta, a discutat cu oamenii disperati, declarand ca vor fi sprijiniti de Guvern sa-si refaca locuintele. Premierul Tariceanu a facut un apel, solicitand autoritatilor locale "sa mobilizeze populatia si, prin activitati de voluntariat, sa ajute la lucrarile de protectie". Totodata, ministrul Internelor, Cristian David, a spus ca "Asigurarea conditiilor de cazare temporara a populatiei afectate si distribuirea de produse de prima necesitate, asistenta medicala, refacerea retelelor de energie si comunicatii sunt prioritare", conducand in acelasi timp actiunile de salvare, in punctele critice. Apele involburate s-au domolit, dezastrul a trecut, oamenii ramasi fara case, gospodarii, si tot ce insemna averea lor, au ramas cu lacrimile in ochi si cu durerea in suflet, dormind in corturi aduse de militari ori sub cerul liber, pe la rude sau prieteni. Dar, cu siguranta, vor continua lupta pentru refacerea vietii lor, care va fi indelungata si grea, afectand si bugetul tarii, prin anularea altor investitii planificate. Spre exemplu, specialistii in domeniu afirma ca Valea Vaserului din Maramures ar putea fi inchisa activitatilor economice si turistice pana la mijlocul anului viitor, ca urmare a distrugerilor provocate de viitura puternica, fapt care afecteaza nu numai turismul din zona, dar si intreaga economie a judetului, o situatie nefericita, dar creata de furia apelor si in celelalte cinci judete moldovene. Pe de alta parte, televiziunile au dat startul in cursa sensibilizarii cetatenilor pentru a veni in sprijinul sinistratilor, iar primii care au pornit cu ajutoare spre zonele calamitate au fost oamenii din sudul tarii, care in urma cu doi ani au suportat si ei urmarile unor inundatii dezastruoase. (Clipa)

* Pentru cei mai putin familiari cu aceasta rubrica ii informez ca m-am reintors, dupa un scurt periplu European, din tara in care am vazut lumina zilei, din pamantul caruia ii voi purta o adanca veneratie indiferent de carentele de ordin comportamental si lipsa totala a unei atitudini pozitive care s-o inscrie meritoriu pe alte coordonate socio-politice si economice. Pentru ca am plecat structurat mental sa ma simt bine, am sa las necomentate iminentele neajunsuri generate de un mod aparte de a intelege o societate democratica. Am sa va informez c-am avut onoarea, cinstea si privilegiul de a fi acceptat de niste intelectuali de prima marime, OAMENI ale caror valente intelectuale, educationale, morale, spirituale etc. sunt mai presus de orice dubii. Intr-o ordine absolut intamplatoare, ma simt obligat de propria-mi constiinta de a mentiona numele scriitorilor si jurnalistilor Mariana Cristescu, Erika Marginean, Lucretia Pop, Ioana si Alexandra Cristescu, Mihai Sin, Lazar Ladariu, Ioan Cismas, Vasile Bota, Nicolae Balint a prof. univ. dr. Anca Sin, prof. Maria Cismas, prof. Nicoleta Bota, Oana Bota, a familiei ing. Minodor Pergel, om a carui cerebralitate il face apt pentru un post la NASA, a lui Attila Palfi si Lotzi Feley, meseriasi de prima marime care au refuzat posturi bine retribuite in strainatate, pentru a pune umarul la constructia unei noi Romanii. M-a tratat, ca fiind din familie, in inima Muntilor Calimani, familia Demostene Buna- nume predestinat-, OM cu valente patriotice rar intalnite. Acelasi tratament de exceptie mi-a fost acordat si la Reghin, de catre familia Alexandru Botos, foarte buni Romani, preocupati profund de directia in care se indreapta tara. Am fost foarte impresionat ca in judetele Covasna si Harghita, prima limba in care am fost contactat a fost limba Romana si nu, dupa falsa impresie creata prin alte locuri, limba maghiara. Am intalnit un climat social adecvat, care-mi intareste convingerea ca succesul unei societati stabile si prospere este inevitabil. Tuturor le multumesc. M-am simtit excelent, si daca Divinitatea nu are alte planuri, Vineri, 10 Julie, 2009, ma voi afla, din nou, alaturi de cei pe care i-am indragit. Singura nerealizare majora este faptul ca nu m-am putut intalni, desi am fost in zona, cu d.nii Anton Gheorghe si Platon si d-na Camelia Tripon, intelectuali de exceptie, care au putut admite ca putem fi in relatii excelente chiar daca nu avem o similitudine de idei. In fond, conform unui percept American, esenta unei prietenii, consta in “Let’s agree to disagree.” Regret, dar este greu de tradus in romaneste; suna a pleonasm.

* Foarte, foarte probabil ca multi dintre d.voastra n-au auzit de Drew Westen. Nu, nu va acuz de ignoranta sau nivel educational precar. Dar sa revin la Drew Westen. Domnia sa este profesor de psihologie la Emory University si autorul unor studii privind ratiunile care stau la baza luarii deciziilor umane. Drew, sustine ca o alarmanta majoritate a populatiei isi bazeaza deciziile pe convingeri personale si nu pe fapte concrete sau elocvente. Cu alte cuvinte, sunt departe de realitate. Alarmant este faptul ca fiecare isi are propriul adevar, nu bazat pe o realitate obiectiva ci pe orientari politice, religioase sau economico-sociale. Chiar daca nu credem in ceea ce afirmam, exista o tendinta generala de a ne impune punctul nostru de vedere. Inclin in ignoranta mea, sa cred ca important este sa cautam adevarul si sa avem curajul si taria morala sa credem in el, chiar daca este contrar punctelor noastre de vedere. Asta pentru un oarecare John Doe din Anaheim, CA, care m-a acuzat de simpatizante de alta natura, atunci cand am afirmat ca ziarul de limba Maghiara din zona are in jur de 20,000 abonati, la o populatie de 24,000 (trei persoane dintr-o familie de patru se aboneaza pentru sustinerea si prezervarea limbii) iar ziarele romanesti din zona, desi la o populatie de peste 250,000, numai in California, nu se pot bucura de o asemenea performanta. Este un ADEVAR, domnilor. Place, nu place, trebuie acceptat. La fel este adevar istoric si documentat faptul ca in anul 452, Attila The Hun, s-a infruntat la Scherbour cu generalul roman Flavius Aetius, care i-a replicat: "un om civilizat, o tara civilizata, va putea fi usor cucerita de un barbar; pentru totdeauna insa civilizatia va apartine oamenilor civilizati si nu barbarilor.” A relata adevarul si a-l accepta, indiferent cat de dureros ar fi este apanajul oamenilor civilizati si nu are legatura cu etnicitatea sau simpatizanta. Din nou, amiralul japonez Ysuroku Yamamoto, referindu-se la americani, spunea; " Un popor, o natiune, o persoana care are curajul si taria morala sa-si recunoasca in cele mai mici amanunte, deficientele, lipsurile si neajunsurile, va fi imposibil de invins." Se pare ca de 18 ani incerc sa va clarific lucruri inclarificabile. Ce dreptate a avut Mark Twain, cand a afirmat: "pentru o persoana obisnuita sa dea cu ciocanul, tot ceea ce este in jurul ei este tratat drept cui." Regret ca in acest "joc" au intrat si persoane pe care le-am considerat de o verticalitate aparte. Va recomand A Few Good Men, film la care puteti medita la modul cum se “handle the truth.” Asta, “if you can handle the truth.”

A. C. Ton

Cinismul „umanist” al Rusiei a atins cote absurde. Dupa ce a ucis jumatate din populatia barbateasca a Ceceniei într-un razboi de peste 15 ani, razboi în care au murit si mii de copii, femei si batrâni, anume Rusia da lectii de umanism Georgiei (si întregii lumi) si o acuza de genocid fiindca lupta pentru a-si apara teritoriul national. Saraca Cecenie!

Dupa ce a alungat, înca în anii 1989-1990 pe toti gruzinii din Osetia de Sud si Abhazia, dinamitând întregul Caucaz, de fapt toata zona de nord a Marii Negre (prin crearea unor enclave independente în Karabahul de Nord, Krimea, Trasnistria, Gagauzia, îngrozitoare bombe cu efect întârziat în acest cazan arhetipal al popoarelor), dupa ce a stopat prin razboi si teroare democratizarea Armeniei, Azerbaijianului, Georgiei, Ucrainei si Basarabiei, dupa ce a închis drumul Basarabiei (tot prin razboi si teroare) spre reunirea naturala cu România (pe care o propunea si Alexandr Soljenitin), iata ca tot Rusia striga azi pe la Haga si Strasburg sa-i plânga întreaga lume de jele (Rusiei) ca Georgia îsi apara cu arma în mâna hotarele! Bravo, Georgia!

Or, daca pentru razboiul Rusiei cu poporul cecen elita politico-militara a Rusiei mai avea niste scuze – da, Cecenia face parte din noul Imperiu rus -, atunci intrarea actuala, masiva a Armatei Ruse în Osetia de Sud si Abhazia (peste 10.000 de soldati, inclusiv 4.000 de marinari din flota Marii Negre), bombardarea oraselor Gori si Poti - aproape o suta de morti -, a vaii Kondori, a aeroportului militar de la Tbilisi, a unor diversiuni ale serviciilor secrete ruse pe care nu le va putea dezvalui nici viitorul - , nu sunt altceva decât agresiune deschisa împotriva unui stat suveran. Dar cine are curajul sa-i spuna Rusiei, la ONU, Bruxelles sau Strasburg acest adevar? Politica standardelor duble a devenit la începutul mileniului III politica oficiala a lumii. De la Prut pâna la Marea Caspica aceste standarde duble, pe tot nordul Marii Negre, cu parere de rau, nu pot aduce pacea altfel decât pe calea unor necrutatoare razboaie. Dar, sa nu deznadajduim!

Fiindca toate aceste absurditati cinice ale politicii ruse, toate aceste necazuri sfâsietoare ale popoarelor din nordul Marii Negre, se întorc înmiit împotriva Rusiei însasi, devin gauri negre ale colosului geografic rusesc pe care acesta nici nu si le poate pronostica, nici nu si le poate lichida. 700.000 de rusi mor anual fiindca consuma alcool în cantitati ne-umane, inclusiv cantitati uriase de alcool falsificat sau diferite surogate. Productivitatea muncii la rusi este mult mai mica decât în Africa. Si – dar asta este o greutate prea mare pentru elegantii Vladimir Putin si Dmitrii Medvedev, da, Dimitrii Medvedev si Vladimir Putin – generalui rusi tare mai sunt grasi si deformati de mâncare multa si alcool. S-a vazut si la Vladikavkaz, pe aeroport, când au iesit sa-l întâmpine pe V. Putin care venea direct de la Pekin.

În vara anului 1992 doua batalioane de voluntari moldoveni neînarmati, care nu mirosisera înca praful de pusca, au nimerit la Tighina într-o ambuscada a „spetnazului”, trupele de elita ale Armatei Ruse. În câteva minute au fost ucisi fara mila sute de tineri de 18-19 ani. Însa în zilele urmatoare canalele de televiziune ruse aratau cadavrele acelor voluntari pentru a demonstra lumii întregi cât de barbari sunt moldovenii „fiindca ucid populatia civila a Tighinei". Nimic nu s-a schimbat de atunci în mentalitatea politicienilor si generalilor rusi. Mai mult, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, îi da premii si medalii comunistului Vladimir Voronin, îndragostitul „pe veci” de teroristul V. Lenin care a distrus Rusia cea velicoderjavnica si pravoslavnica. Desigur, acei deputati „democrati si crestini" - unii pravoslavnici, altii ateisti - care voteaza hostropaturile politice ale lui V. Voronin în Parlamentul de la Chisinau stiu de ce. Ca, iata, nu i-am vazut niciodata, dar chiar niciodata, sa critice macar cât un vârf de unghie românofobia lui V. Voronin.

La ora când redactam acest articol în Georgia razboiul nici macar nu se amâna.

Discursul de astazi tinut în fata unei audiente de doua sute de mii de oameni, plus câteva milioane la televizor, a fost unul care poate deveni istoric.

Kenedy ne-au spus mediile va fi din nou în Berlin.

Nici vorba, a fost un candidat la presedintie, doar atât.

Unul care poate sa câstige, sau sa piarda scaunul prezidential, la finalul anului 2008.

Dar trebuie sa recunoastem e un om important, caci daca câstiga, e unul dintre cei care va dirija destinele omenirii 4 ani sau 8 ani, cine stie?

Sa ne amintim de Kenedy, presedintele care a vrut sa aduca America pe alt drum si a fost împuscat de un Oswald? (teorie nefondata, cu toate ca s‑au consumat tone de cerneala si de hârtie pentru elucidarea cazului). Cei patru sau cinci care stiu într-adevar de ce a trebuit sa moara acest presedinte mult prea vizionar pentru acea epoca, sau înca nu si-au scris testamentul, sau înca nu au apucat sa îl scrie.

Dar sa revenim la Obama.

Nu este un Kenedy, este un Obama cu bunica în Africa si afro-american.

Discursul lui a fost perfect, a atins toate problemele majore ale globului terestru la ora asta, nonsalant, cu viziune spre unirea intereselor contradictorii spre binele umanitatii si nu a unei clase sau secte oarecare. A adus problema Israelului cuplata cu Palestina într-o fraza, care a spus totul, nu mai vrem terorism. A vorbit despre clima, despre Dafour, Zimbawe si despre societatea care se împarte în "bogat si sarac", plus, plus, plus, alte teme care la ora actuala îl intereseaza pe cetateanul din Germania din SUA sau din oricare tara de pe acest glob pamântesc, împartit de oameni dupa religii, partide si caste. Vrea sa construiasca „poduri” între oameni, între oameni care construiesc ziduri între ei.

Nu a spus "noi americanii" ci a spus tot timpul "împreuna cu Europa" si el este muslim deci stie ce spune!

Speram ca toti acei care propaga terorismul au auzit mesajul!

Terorismul nu are nimic comun cu Islamul, Coranul si alte de-al de astea. Este doar setea de putere a unor oameni care se folosesc de aceste dogme într-o lume în care ele mai functioneaza si unde înca oameni sunt dispusi sa moara pentru a asigura familiei o viata mai buna, deci clasicul "eu ma sacrific pentru ca ai mei sa traiasca".

Nu a atacat globalizarea, dar faptul ca a adus în discutie situatia actuala "om bogat, om sarac" nu-l va face prea iubit în anumite cercuri, care au puterea si banii, deci decid (din pacate!) în lumea asta.

Este tânar, talentat si speram cinstit, deci contracandidatul ideal pentru un John Mc’Cain care vrea sa conduca America dupa reteta actualului presedinte, cea care a facut ca la ora asta în lume, daca esti "american" sa se uite lumea câs la tine si sa ai sentimentul ca esti cetateanul unei natiuni care nu este deloc iubita, deci nu prea ai de ce sa fii mândru!

Reactiile în presa americana, unde între timp John Mc’Cain joaca golf cu batrânul Bush si arunca sageti otravite, în fata a patru sau cinci reporteri în directia lui Obama care este asaltat de presa americana, sunt 100% în favoarea tânarului aspirant la presedentia SUA.

Viitorul ne va arata cum gândeste americanul de rând, caci în America alege poporul si nu o clica de politicieni ghiftuiti si orbiti de propriile interese ca în Europa care a creat un sistem de alegeri stiintific, dar prea multa stiinta împiedica adevarata democratie si o lasa sa apara doar ca o eticheta noua pe un pardesiu vechi.

Acest Obama, un afro-american, daca devine presedintele SUA, speram sa-si traduca în viata conceptele, care par uneori putin naive, într-o lume dominata de setea de bani si de putere. Dar lumea s-a saturat de înselatorie si sclavagism sub drapelul democratiei plus mult cântatele drepturi ale omului.

Speram în mai bine, întodeauna si de obicei degeaba.

Dar mai stii, minuni au mai fost pe aceasta chinuita Terra!

Deci sa speram ca acest Obama reuseste sa faca ceva.

Curaj are, bine vorbeste si se pare ca are o viziune pe care vrea sa o realizeze.

Nu pot spune decât:

Doamne da-i!

As dori sa schitez un portret. Un portret al unui OM deosebit, care a stiut dintotdeauna sa fie la locul potrivit. GEORGE BALICA, o prezenta si o voce speciala la Radio Timisoara.

Florentin Gurau, Braila, Romania

Nimic, dar absolut nimic nu se compara cu sentimentul de bucurie si de liniste interioara pe care-l traiesti atunci când îti petreci timpul liber, vacanta de week-end sau concediul în mijlocul naturii, departe de haosul si agitatia urbana cotidiana. Fara laptopuri si telefoane mobile, fara faxuri, fara televizoare, fara poluare industriala, fara zgomot inutil si deranjant, fara asalturi publicitare din toate partile, rupt total de cruda si nedreapta realitate, doar tu si mediul înconjurator, doar tu si minunata creatie divina, natura. Doar tu si gândurile tale învolburate, care în linistea mirifica de acolo încep sa se aseze la locul lor, sa se purifice, sa se decanteze… Abia atunci îti dai seama ca tu, ceilalti, noi, oamenii, suntem asemeni acelor paianjeni care pica victime muribunde în propriile plase tesute cu chin si migala…

Ca sa nu mai creez un personaj imaginar si sa spun prin intermediul lui ceea ce vreau sa spun, asa cum am mai facut în alte povestiri, am sa va marturisesc ca într-o sâmbata am plecat din Braila, orasul meu natal, pregatit si hotarât sa "evadez" pentru doua zile într-un peisaj dunarean, atât de drag mie. Asa se face ca dupa cîtiva zeci de kilometri parcursi cu masina, pe drumuri mai mult sau mai putin circulate si cunoscute, mai mult sau mai putin accidentale, am ajuns acolo unde îmi doream. În fata mea se întindea un dig vechi si plin de gropi, ce la prima vedere speria rau un sofer începator ca mine, dar pe care m-am încumetat pâna la urma sa-l traversez, pentru a ajunge la "tarâmul de vis". De-o parte si de cealalta a drumului abrupt si serpuit, fauna si vegetatia îsi încântau privirea lacoma de salbaticie. Egrete, cocostârci, perscarusi, rate salbatice cu boboci ce învatau sa pluteasca pe apa ce sclipea în bataia unui soare vesel si generos. Trestii, salcii si tot felul de alti arbusti si copaci, unii cu forme stranii, cu radacini deformate din cauza apelor ce se revarsa periodic pâna la ei, iar de-asupra la toate acestea un cer de un albastru atât de deschis, pe care se zbenguiau în voie nori cu forme care mai de care mai ciudate. Era asa de placut, încat timpul parca încremenise, având cu totul o alta dimensiune … iar eu parca patrunsesem într-o alta lume, desi mai aveam ceva de mers pâna la destinatia dorita.

La un moment dat digul se bifurca, iar o carare la fel de sinuoasa coboara într-o padure deasa, pierzându-se printre copaci. Urmez acea carare, pâna ajung la malul batrânului dar neobositului fluviu albastru. În partea stânga se întindea o plaja. Pe nisipul fin si caldut se odihnea o barca avariata si abandonata. Îi tineau companie scoici si cochilii de melci. Când am plecat, am luat si eu câteva cu mine, ca amintire… Îmi plac mult amintirile, mai ales cele placute!!! Acolo unde se termina plaja, iar malul devenea abrupt, se întindea, cât puteai vedea cu ochii, o padure, în care am si instalat cortul. Nu eram singurul musafir, ceva mai încolo de locul unde instalasem cortul, mai erau câteva persoane, oricum, chiar si asa, aveam coltul meu liniste si de intimitate. Chiar daca nu am plecat la plimbare singur, ci însotit de câtiva apropiati mie, dupa ce am despachetat si ne-am instalat în mijlocul naturii, am ramas tacut, nu stiu cît timp, privind fluviul si padurea de pe celalalt mal si cerul, ca un vizitator -un tablou superb la un vernisaj de arta, întelegând din el ceea ce eu pot si ceea ce eu vreau…

Am trait o experienta interesanta si aici am sa reiau ideea exprimata ceva mai sus cu paianjenii - victime. Am constientizat faptul ca omul poate trai si asa, fara lucrurile dupa care în habitatul sau citadin tânjeste atât de mult, invidiindu-i si chiar urându-i pe cei care sunt mai înstariti decât el, asa cum altii au trait la vremea lor, fara a le avea. Ajungem sa dorim si sa avem nevoie de un anumit obiect, un spalator de vase, sa dau un exemplu oarecare si sa suferim pâna-l putem achizitiona si noi, uneori cu mari eforturi financiare, numai pentru ca el s-a inventat si altii au început deja sa-l foloseasca, nu pentru ca altfel nu ne-am putea spala vasele murdare. Viata noastra pe acest pamânt este atât de strâns legata de lucrurile materiale, încât am ajuns sa ne masuram fericirea în totalitatea bunurilor de care dispunem la un moment dat. Am mai constientizat faptul ca în aceasta tendinta a noastra absurda de-a strânge cât mai multe lucruri, averi cât mai mari, micile placeri ale vietii nu ne mai bucura, sistemul de valori schimbându‑se radical în ultimile decenii, iar oamenii traind zi de zi fara sa traiasca, ca niste trupuri lipsite de suflet. Câti tineri nu pleaca din tara lor, lasând în urma parinti singuri si tristi, blamând tot ce tine de trecutul lor, rusinându-se cu tara lor, cu istoria lor, calcându-si orgoliul si mândria în picioare, acceptând sa presteze munci sub calificarea pe care ei o detin, dar mai bine platite, uitând complet de suflet, numai pentru a strânge comori materiale…

Am facut instantaneu o comparatie între oameni si pesti, acei pesti flamânzi si lacomi care se reped fara nicio analiza prealabila asupra momelii, ramânând agatati de cârligul de metal al unditei si regretând teribil alegera facuta, dar fiind prea târziu, mult prea târziu pentru aceste regrete… E drept, poate pe fundul fluviului îi asteapta copii care plâng de foame si nu suporta sa-i vada tristi, dar vai ce tristi vor fi când îsi vor vedea parintii zbatându-se pe uscat, gata, gata sa-si de-a sufletul, într-un mediu strain si ostil lor, asemeni celor care pleaca în misiuni de mentinere a pacii prin Irak…

Afara se însereaza, apoi se face întuneric. Aerul curat, lipsit de poluare, devine rece. Îmbrac o bluza si ma asez pe sezlong, gonind tântarii cu un foc de tabara. Pe Dunare trece un vapor de croaziera, cu toate luminile si luminitele aprinse. În restaurant se vad oameni care stau la mese si altii care-si unduiesc trupul pe ritmul de dans. Vaporul merge în sens opus cursului Dunarii si prin urmare nu are o viteza mare, spre bucuria mea care continui sa privesc la ceea ce se întâmpla în restaurantul navei. Zâmbesc! Oamenii de pe vas îsi vad linistiti de viata lor, se bucura de vacanta, asa cum eu ma bucur de a mea, fara sa stie ca în acele clipe doi ochi de pe malul stâng al Dunarii îi fixeaza lacomi, incercând sa le creioneze povestea vietii. Am zarit un cuplu de tineri. Erau veseli si eleganti. Mi-am imaginat ca sunt în luna de miere. Am vazut alaturi un cuplu ceva mai în vârsta. El parea un om de afaceri prosper iar sotia sa o femeie cocheta si pretentioasa. Ambii vroiau sa se bucure de viata pe care o mai aveau. Asa se întâmpla si în viata, oamenii trec unii pe lânga altii, fara sa se opreasca atent unii asupra celorlalti, fiind superficiali si indiferenti si fara sa fie atenti la cei care ar vrea asta de la ei.

Ma impresioneaza hazardul, neprevazutul, destinul… Cineva din mediul lor exterior, din alta lume, nici din apa, nici din pamânt, ci de pe pamânt, un pescar plictisit, fara sa duca lipsa de nimic, fara sa fie îngrijorat ce ce va pune pe masa, mâine, arunca în fluviu un fir agatat de un bat, la capatul caruia sta un cârlig în care atârna, sfâsiata de durere, o râma, si captureaza un peste mare si frumos, pe care-l taie, îl frige pe o tabla si fara sa-i fie foame, pentru ca tocmai mâncase brânza cu salata de rotii si cartofi prajiti, gusta putin din prada sa, dupa care îl arunca într-un sac de plastic, curmând brusc doua veti. Au murit doua fiinte nevinovate, o râma si un peste, pentru a satisface un capriciu, o toana. Oare nu s-o simti vinovat, oare nu l-o mustra constiinta ca a facut ceva rau?!? Ma gândeam ce tragedie o fi în familia râmei si în cea a pestelui. Ce greu de suportat o fi aceasta nedreptate crasa… Poate ca era o râma model, o gospodina desavârsita, poate ca era un peste exemplar, un tata bun si iubitor…

În acea prima noapte petrecuta în natura, am adormit cu aceste gânduri în minte, privind la cerul plin de stele, mai mari sau mai mici, mai stralucitoare sau mai sterse si mi-am amintit versurile poetului care spunea ca eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid…

Dimineata m-am trezit din cauza ploii. Era o ploaie scurta de vara, cu tunete si fulgere. Pentru prima data de când stateam în salbaticie m-am simtit singur, desi nu eram singur, eram cu prietenii mei si cu ceilalti câtiva oameni care alesesera acelasi loc pentru asi petrece timpul liber. Nu aveam cum sa nu le simt prezenta. Ce curat si frumos era când ajunsesem acolo si ce deranj era acum în padure. Sticle de plastic goale de la berea si sucul cu care venisera, ambalaje colorate aruncate peste tot, conserve, borcane, cutii, materiale greu biodegradabile… Mi‑am dat seama ca cel mai important verb este "a face", “to make”, omul dispunând, în comparatie cu celelalte fiinte, ca nu spun animale (!!!), de o forta interioara extraordinara. Aceasta forta pusa în valoare într-un mod constructiv, nu poate fi decât benefica pentru toti ceilalti, tot asa cum folosita în cealalta directie poate avea efecte catastrofale. Puse într-o balanta imaginara, actiunile nefaste ale omului asupra celorlalti atârna mult mai greu decât cele benefice. Faptele de terorism se înmultesc, starea de nervozitate si de stres se acutizeaza la oameni, de la o zi la alta devenind mai neoameni decat erau în ziua precedenta, planeta este stricata prin defrisari fara limite, prin poluare excesiva, prin irosirea uneori aiurea a resurselor naturale, ceea ce va duce curând, mi-e si teama sa-mi imaginez unde!

Cum spuneam, pestii lacomi mor repede…

(Continuare din numarul precedent)

N-am sa uit niciodata ca noi aveam in comuna cel mai frumos liliac alb, batut, plantat in fata casei si altoit de tata. Si ca un lucru si mai deosebit, o ramura de par altoita in gutuiul de sub fereastra care dadea spre sosea de parca ar fi fost coleg cu Miciurin sau cu Burbank americanul. Pornind de la asemenea cunostinte, altoiul era pentru mine un joc si poate intr-un fel si un simbol care-mi aduce aminte de cei de acasa si mai ales de tata pe care mai tarziu l-am mentionat intr-o poezie trista: Niciodata, tata.

„Te gasesc din nou, uimit

in florile trandafirului altoit”

In fine, in ajunul orei de stiinte naturale, am taiat o ramura de arin de pe malurile Rasnoavei si am facut cateva altoaie in ochi. In loc de rafie am folosit niste ata alba si le-am legat ingrijit. Daca vreti sa ma credeti, cand am facut aceasta altoire, nu m-am gandit decat la amintirile de-acasa.

Eram la ora de meditatie. Asa le spuneam orelor in care invatam sau ne faceam temele pentru a doua zi, in sala de clasa, sub supravegherea unui elev din ultima clasa care indeplinea functia de ajutoir al ofiterului comandant de pluton.

A doua zi, la ora de botanica, nici nu ne asezam bine in banci ca profesorul Cernescu deschide catalogul si striga un coleg. Acesta se ridica.

- Ai facut altoiul ?

- Nu. Raspunde elevul cu capul plecat.

- De ce ?

- Pai, sa vedeti, dom’ prof...

- Stai jos ! Ai nota doi.

A mai strigat vreo cativa colegi. Si acestia s-au ales tot cu cate un doi in catalog.

Vazand ca problema altoiului tinde sa ia proportii, profesorul striga catalogul de la inceput: Andrei, Baiasu, Bosovei, Ciontescu, Constantin, Dumitru si le scrie la toti nota doi.

- A facut, totusi, cineva altoiul ?

Pe jumatate bucuros, pe jumatate speriat, m-am ridicat in picioare si am spus abia soptit:

- Eu, domnule profesor.

- Multumesc. Deci, se putea. Stai jos ! restul aveti nota doi pe ziua de azi.

Si asa, profesorul Cernescu a trebuit sa scrie de patruzeci si ceva de ori nota doi, altoi sau 2i24i02.

Dupa ora, in loc sa ma bucur, eram destul de ingrijorat. Ma gandeam ca, intr-un fel, eram tradatorul clasei. Ma gesisem eu mai cu mot, sa fac altoiul. Dar, spre surprinderea mea, nici unul dintre colegi nu m-a apostrofat, nici macar in gluma.

PASARILE ALBE ALE MORTII ...

Din cauza razboiului care ameninta sa aduca teatrul de lupta din rasarit pe teritoriul tarii noastre, ministerul invatamantului a fost obligat sa intrerupa cursurile scolilor de la inceputul lunii aprilie 1944. Asa s-a intamplat ca si noi elevii Liceului Militar Nicolae Filipescu de la Predeal, a trebuit sa intram probabil in cea mai lunga vacanta din istoria scolilor romanesti. Eram bine organizati. Repartizati pe directii de deplasare si cu vagoane rezervate. Cei din jumatatea de vest a Munteniei si din Oltenia aveam un vagon. Am plecat seara din Predeal. In seara de 3 spre 4 aprilie. Peste noapte, am fost cazati la Casa ostasului. Asa se numea sala de asteptare din gara de nord de la Bucuresti, rezervata militarilor care de regula veneau si plecau spre front sau de pe front. Spre dimineata, cand era inca noapte, ne‑am imbarcat in trenul de Timisoara care trecea prin Pitesti. Nu se construise linia noua prin Rosiori. Pana aproape de Titu am stat linistiti in vagon, unii dintre noi poate chiar atipisera. La un moment dat cineva de pe culoarul luminat ca ziua de o luna devenita soarele noptii, a privit spre inaltul cerului dinspre sud si a vazut niste pasari de argint, care nu pareau a fi mai mari decat cutiile de chibrituri. Erau albele pasari ale mortii. Spionul din tara anuntase, cer senin. Si pasarile mortii, o escadrila de bombardiere americane isi parasisera cuiburile sa aduca distrugerea garii de nord din Bucuresti, rafinariile de la Ploiesti si alte obiective strategice din tara.

Atunci armatele noastre incepusera retragerea din nechibzuitul razboi pe care il dusesem alaturi de Germania hitlerista ca sa pedepsim Uniunea Sovietica pentru rapirea Basarabiei.

Am privit si eu cu spaima pasarile albe ale mortii de atunci de la 4 aprilie si gandul ca am scapat de pericolul si distrugerile pe care le-au provocat ma face mereu, an de an, sa vad in ziua aceea o mare sansa a vietii mele si sa o cinstesc ca atare in fiecare an

ERA BATRAN

Terminasem programul de seara. Eram doar la Liceul militar prin toamna lui 1947. Intre timp se renuntase la denumirea de Colegiu. Ma intorceam de la spalator. Inainte de a intra in dormitor mi-a aparut in cale Florea Fugaru din clasa a opta. Eram consateni. Ne intalneam relativ des, dar niciodata la aceasta ora. Desi aveam aceeasi varsta, aproape douazeci de ani, Florea era mai matur decat mine, nu numai pentru ca eu eram in clasa a saptea, ci mai ales pentru faptul ca avea un orizont mai larg si o cultura mai cuprinzatoare. Inclinatia lui catre limbile clasice in care si-a facut apoi o profesie se creiona inca din clasa a sasea. Avea si inclinatii spre literatura, O nuvela scrisa de el a fost apreciata bine nu numai de elevi ci si de profesori. Oricum intalnirea cu el constituia un prilej de placere pentru mine. Acum era nelinistit, parca-l framanta ceva. Fara sa vrea mi-a transmis si mie tulburarea lui. La inceput am crezut ca in familia lui s-a mai intamplat ceva rau. Se abatuse mai de mult o adevarata tragedie peste casa lor. Murise o sora a lui de o boala care nu se putea trata atunci, a urmat mama, apoi un frate si mai tarziu dupa intrarea lui la facultate i-a murit si tatal. Cand mi-a spus ca a primit o scrisoare de la Maria lui Trita, o fosta colega a mea de scoala primara, atunci eleva la un liceu comercial, gandul mi-a fugit la sumbra casa a parintilor lui. Si nu stiu de ce....... a inceput sa-mi bata inima mai tare, simtind spaima care ma cuprinsese. El care spre surprinderea mea era mai putin emotionat decat mine, mi-a spus cu o voce aproape pierduta, ca intr-un final trist de balada:

- Era batran...

A fost suficient sa inteleg. Am ramas tacut de parc-as fi intrat in transa. Culmea, n-am putut sa plang.

Priveam, dar nu vedeam nimic.

Numai gandul pornise intr-o goana nebuna peste munti, peste paduri, peste campuri, tocmai acolo in casa noastra din sat. La omul care s-a intors din razboi si de la o cariera militara, cu alta conditie umana, a revenit la meseria de plugar. El era taranul care avea un scris asemanator cu al marilor caligrafi. De fapt scrisul lui facut mai cu atentie parea scos dintr-un caiet de caligrafie. Batranul acela la care veneau vecinii sa le intocmeasca unele cereri, doar fusese sef de post la jandarmi. Un artist al fluierului si cavalului, mester la impletitul cosurilor din nuiele, a plaselor, specialistul in scopitul porcilor si medicul fara diploma pentru unele boli carora stiinta nu le gasise inca leacul. Era omul pe care vitregiile vietii il imbatranisera cu 15-20 de ani inainte, inca din primii 30 de ani de viata. De aceea. Eu care am aparut la 44 de ani ai lui, nu-l stiu decat batran.

Avea ochii albastri, parul alb si mustata aproape alba, cand eu am intrat in clasele primare. Mereu nelinistit, nervos, chiar dur, injura des si uneori batea pe cei din casa care-i ieseau din vorba, mai ales pe fratele Firica mai mare decat mine cu patru ani pentru ca-l supara cu nazdravaniile lui. Cu mine in schimb, a fost mereu bland si bun. Era binevoitor mai mult decat un tata, poate ca un bunic sau ca un prieten. De ce se purta asa cu mine? Eram mai ascultator si mai tacut decat toti ceilalti, dar eram si cel mai mic si in plus invatam mai bine decat fratii mei probabil. Reprezentam, zic eu acum, un fel de simbol al visurilor lui neimplinite.

Mie-mi aducea primul pepene copt, primele fructe din pomi. Poate ca procedase asa si cu fratii mei la vremea lor, dar acum eu eram cel preferat. Cred ca l-a preocupat mult intrarea mea la un liceu. N-avea bani sa ma intretina, dar se ivise o sansa. Un baiat din sat, Bebe al lui Codina, desi avea taica sau o mica bacanie, a fost dat copil de trupa si a urmat un liceu industrial. Asa se gandise sa faca si tata cu mine. Dar dupa cutremurul din 1940, in toamna, Florea lui Fugaru a intrat la Colegiul militar din Predeal. S-a interesat tata. Depasisem varsta. A cerut dispensa la Ministerul de Razboi. Apoi s-a inteles cu parintele Dinu, un om instruit, ca sa ma mediteze la matematica. Probabil ca nu se prea intelegea cu invatatorii din sat. A mers cu mine la centrul din Craiova (Liceul militar Dimitrie Sturza) pentru control medical, probe fizice si teze, apoi la Bucuresti pentru examenul oral. M-a dus la Predeal si nu m-a lasat singur decat atunci cand s-a convins ca sunt pe maini bune, cum i-a spus generalul Radu, comandantul Colegiului, cand i-a strans mana. Generalul i-a mai spus ca viitorul meu e bun.

.Va urma

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

Pe drum îl suna Titus care confirma cele spuse de Oana Dima.

Ajuns la destinatie suna prelung. În usa aparu menajera.

- Doamna nu e acasa, spuse ea.

- Stiu. Cu dumneavoastra vreau sa vorbesc.

- Cu mine? întreba aceasta mirata

- Da, cu dumneavoastra.

- Poftiti va rog înauntru.

Îi facu loc sa intre si-l conduse spre camera de zi.

- Daca aveti de lucru, putem sta si în bucatarie, nu ma deranjeaza, spuse Chris.

- Atunci poftiti, acolo e mai racoare.

Stateau toti trei instalati comod în biroul avocatului.

- Spune Chris de ce ne-ai convocat? întreba Ticu.

- La cât am tren spre Bucuresti?

- Diseara pe la zece jumatate.

- Roag-o pe Roxana sa ne ia doua bilete la vagonul de dormit. Mâine vine Helga si vreau sa o iau de la aeroport.

- Ma ocup eu de asta, se oferi Titus, asa mai am prilejul sa respir putina frumusete. Dar sa nu începeti fara mine.

Se ridica si iesi din birou.

- Sa înteleg ca stii cum a murit Marin? întreba Ticu.

- Da cred ca stiu ce s-a petrecut în noaptea aceea.

Intra Titus si îsi relua locul.

- Gata totul e rezolvat, putem începe. Sus cortina!

Chris puse pipa, fara graba, la o parte si începu sa povesteasca.

- Marin Pascu nu a fost sotul ideal asa cum se vedea de afara, ba dimpotriva si-a tiranizat nevasta si a tratat-o ca pe o cârpa, dar ea l-a iubit si a acceptat „iesirile lui de geniu” cum ne spune prietena ei Anca Fagarasan. În compensatie ea se dedica cu trup si suflet cresterii copilului.

Acum doi ani, niste studenti fac un pariu, care are consecinte grave pentru profesorul Pascu. O studenta reuseste sa-si i-a examenul la „incoruptibilul” trecând pe la el prin pat.

Afacerea nu dureaza mult, dar Pascu ramâne marcat.

Studentii nu tin asta secret, asa ca afla si Rodica. În aceeasi perioada Miruna pleaca la Bucuresti. Pentru ea se darâma o lume nu mai are nici un suport, se vede inutila.

Ca urmare face o puternica criza depresiva.

Cel care îi sta alaturi este vecinul si prietenul de familie, doctorul Vintila. Faptul ca Rodica devine amanta lui se datoreste poate unui moment de slabiciune combinat cu una sau mai multe sticle de sampanie într‑un cadru prielnic. De aceea legatura nu dureaza decât trei luni si cei doi o trateaza ca pe o aventura pur fizica.

Prin aceasta legatura Rodica îsi regaseste statutul ei de femeie, se duce la aerobic si la tratamente cu „aloe vera”. Vrea sa se mentina, „nu mai vreau sa mi se scurga viata printre degete” cum îi spune prietenei ei Anca. Face chiar o încercare de a reintra în viata activa dar da gres caci profesorul afla si îi pune o pila negativa. Mai încearca o apropiere de sotul ei, dar acesta o respinge în mod brutal.

- De unde le stii pe toate, eu îi cunosc de când m-am nascut si nu stiu atâtea despre ei, parea o casnicie normala, cu fisuri ca peste tot, dar normala.

- Ticule, tu n-ai trait zi de zi cu ei în casa.

- Nici tu, replica avocatul ofensat.

- Nu eu nu, dar Maria, menajera lor de ani de zile. La o ceasca de ceai si-a descarcat sufletul.

- De ce tocmai tie?

- Seful e un artist si întelege sufletul femeilor în vârsta. E ca un pastor de suflete, spuse Titus

- În curând o sa aflu, ca ai fost misionar, la un trib din Zanzibar. Dar te rog revin-o daca poti, la cele lumesti.

Chris îl privea amuzat.

- El începe sa frecventeze tot mai des incognito un fel de bordel.

- Marin la bordel? Ticu începu sa râda, apoi brusc se opri, tapul acesta batrân, daca stiam.

- Ce era daca stiai?

- Stiu si eu, poate e mai bine asa. Zii mai departe.

- Acum ajungem la luna august a anului trecut. La catedra se elibereaza un post de asistent. În faza finala de selectie ramân patru candidati. Oana Dima, o fata frumoasa, desteapta si deosebit de ambitioasa, este hotarâta sa reuseasca. Si reuseste cu toate ca sansele ei erau minime dupa dosar. Dar la interviu este de-a dreptul stralucitoare, datorita lui Marin Pascu care i-a dat lectii private în avans la materia "cum se desfasoara un interviu la noi". Aici trebuie sa fac o paranteza.

Facu o pauza de efect apoi relua.

- Inginerul Silviu Fagarasanu care are datorii mari la un cazinou în Paris îl roaga sa-i împrumute o suma substantiala de bani, în gaj îi da o casa în Freidorf departe de „lumea dezlantuita”. Deci conditiile sunt create si cei doi amanti îsi vad de treaba, sub privirile unei catedre, în care toata lumea banuieste ceva, dar nimeni nu stie nimic. Rodica, ca de obicei afla ultima de aceasta legatura. Dar afla. Îi face o scena lui Marin, dar acesta blocheaza totul. În aceasta faza apare Mihai Orasanu, baiat tânar, dragut, sensibil care e tot mai des la ei în casa si în final devin amanti.

- Bine dar Mihai era mult mai tânar, spuse avocatul.

- Eu reconstitui faptele si nu uita Ticule „în lumea asta nu exista nimic ce nu a existat” iar Rodica Pascu e înca o femeie atractiva, ba chiar pot spune frumoasa.

- Asta asa este. Tot ce arde se preface în carbune si apoi în scrum.

- Oana s-a saturat de gelozia profesorului si se simte atrasa de Mihai, un tânar care arata bine si caruia i se prezice un viitor stralucit. Asa ca începe sa se apropie de el. Mihai la rândul lui îsi da seama ca legatura cu Rodica nu are nici un viitor si raspunde la avansurile facute de asistenta. Pe scurt, cei doi devin o pereche, fara sa spuna ceva pâna în seara când îsi anunta logodna. Socul produs asupra sotiilor Pascu de acest anunt este mare, cu toate ca în ambele relatii extraconjugale au existat semnale de alarma pe care ei nu le-au recunoscut, sau mai bine zis, nu au vrut sa le recunoasca.

(Va urma)

 GRUPAJ DE STIRI 

Dupa patru zile de concurs, România a obtinut doar doua medalii

Dupa patru zile de concurs, România a obtinut doar doua medalii, aurul la judo si bronzul la scrima. Totusi, presedintele COSR, Octavian Morariu crede ca acesta este doar începutul. A doua medalie medalie olimpica obtinuta de România la Beijing prin sabrer-ul Mihai Covaliu l-a bucurat pe seful COSR, Octavian Morariu. "Medalia este meritorie, iar el ramâne unul dintre marii sportivi ai lumii. Mihai a fost afectat de difernta de fus orar, de umiditatea si de caldura de la Beijing." a declarat Ana Pascu, presedintele Federatiei Române de Scrima. (Realitatea TV)

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbata si duminica, în etapa a III-a a Ligii I:

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

„Si Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeste-i în numele Tau, în care Mi i-ai dat, ca sa fie Una precum suntem si Noi” (Ioan 17,11).

Marire, multumire si cinste, Marelui Dumnezeu si Mântuitorului nostru Hristos Iisus (cf.Tit 2,13), Care a adus „plinirea vremii” (cf.Gal. 4,4), în viata istorica a celor doua Eparhii Orotodoxe Române în America, de împlinire a Rugaciunii Sale de Unitate pentru Apostoli si pentru cei ce vor crede în El: „...Parinte Sfinte, pazeste-i în numele Tau, în care Mi i-ai dat, ca sa fie Una precum suntem si Noi” (Ioan 17,11), „Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor. Ca toti sa fie Una, dupa cum Tu, Parinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în Noi sa fie Una,..(Ioan 17,21), care s-a coborât ca un dar de la Dumnezeu peste toata suflarea româneasca, de la Atlantic pâna la Pacific, caci Iisus Domnul nu S-a rugat numai pentru Unitatea Apostolilor, precum vedem, ci si pentru Unitatea tuturor celor care vor crede în El (cf. Ioan 17,20).

Dumnezeu în iubirea Lui de unitate pentru noi românii a revarsat în sufletele tuturor împlinirea dorului de Unire, al înaintasilor si al nostru, si astfel am explodat cu totii, la cele doua Congrese ale Eparhiilor, în Unitate si astfel s-a raspândit vestea Unirii spirituale si nationale a fiilor neamului românesc, de aceeasi credinta, limba si cultura, din diaspora americana, peste ocean în toate diasporele românesti din lume, pâna acasa, la tara noastra din Carpati - România Mare - de la Nistru si pâna la Tisa.

Este drept, ca a zabovit timpul pe rabojiul istoriei, pâna când a venit vremea Unirii ca sa putem da „mâna cu mâna cei cu inima româna" caci „pe al nostru Steag e scris Unire ...”, caci fiii aceluias neam au stat despartiti de fiara apocaliptica, comunismul-ateist, saizeci si cinci de ani, în diaspora americana.

Astfel, la Arhiepiscopia Ortodoxa Româna din America si Canada, Sâmbata, Iulie 5, 2008, Ora 9AM, Unirea celor doua Eparhii, a fost primul punct al ordinei de zi, care Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop NICOLAE, l-a pus în dezbaterea Congresului. Astfel, preoti si delegati ai Congresului din Parohiile Arhiepiscopiei au luat cuvântul în dezbaterea istoricului eveniment.

Toate luarile de cuvânt au fost pe masura si la înaltimea evenimentului istoric de Unire. La sfârsitul dezbaterilor Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop NICOLAE si parintele Vicar Nicolae Apostola au concluzionat luarile de cuvânt ale preotilor si delegatilor Congresului si au supus la vot. S-a VOTAT în unanimitate de toti preotii si delegatii la Congres din întreaga Arhiepiscopie, Unirea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America si Canada cu Episcopia Ortodoxa Româna - Vatra - din America si Canada, în explozii de bucurie si preamarire a lui Dumnezeu.

Apoi, prezidiul a întocmit Scrisoarea de anuntare a Unirii Votate catre Eparhia Ortodoxa Româna - Vatra - din America si Canada, care dupa ce s-a citit în fata Congresului s-a trimis Eparhiei surori de la Jackson, Michigan.

Episcopia Ortodoxa Româna - Vatra - care a avut Congresul Episcopiei în acelasi timp cu noi, având în frunte pe Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop NATHANIEL si pe Prea Sfintitul Episcop Vicar IRINEU, au avut la ordinea de zi tema - Unirea - Sâmbata, dupa masa, Iulie 5, 2008, când s-au purtat la fel dezbateri la tema istorica a Unirii cu luari de cuvânt din partea preotilor si a delegatilor la Congres. Dupa luarile de cuvânt s-a Votat cu Bilete de Vot în secret. La numararea Voturilor a rezultat Unirea cu Arhiepiscopia Ortodoxa Româna în America si Canada, cu sediul la Chicago, care s-a anuntat spre bucuria Congresului în plina desfasurare.

Duminica, Iulie 6, 2008, Prea Sfintitul Episcop Vicar IRINEU, de la Epsicopia Ortodoxa Româna - Vatra, însotit de un numar de preoti, a luat parte la slujba Sfintirii Catedralei „Sfintii Împarati Constantin si Elena” de la Eparhia noastra din Chicago si la Sfânta Liturghie. Marele Sobor care a slujit a fost compus din Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop si Mitropolit al Ardealului LAURENTIU, Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop NICOLAE, Prea Sfintitul Episcop Vicar IRINEU, ÎPS Mitropolit NICHOLAS de Mitropolia Ortodoxa Greaca din Detroit si ÎPS Mitropolit CHRISTOPHER de la Mitropolia Ortodoxa Sârba din Statele Unite, si din toti preotii si diaconii prezenti la Congres.

Dupa Sf. Liturghie, cei doi Ierarhi, Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscop NICOLAE si Prea Sfintitul Episcop Vicar IRINEU au luat cuvântul, vorbind, fiecare despre marea Unire a celor doua Eparhii Ortodoxe Române din America.Toti credinciosii prezenti în Catedrala au primit Vestea Unirii cu mare bucurie si lacrimi, care la sfârsitul Sf. Liturghii au putut trece prin Sfântul Altar unde s-au pus din moastele Sfintilor.

Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop si Mitropolit LAURENTIU, al Ardealului, si Înalt Prea Sfintitul NICOLAE, al Arhiepiscopiei din America, au facut remarca ca, realizarea Unirii si Sfintirea Catedralei „Sf. Împarati Constantin si Elena” având loc în acelasi timp, Catedrala se va mai putea numi si Catedrala Unirii. Toate rânduite de Milostivul Dumnezeu.

Odata cu terminarea Sf. Liturghii si a vorbirilor din partea Inaltilor Ierarhi ne-am deplasat în sala festiva la masa: toti Ierahii care au slujit, oaspeti, preoti si delegatii Parohiilor din întrega Arhiepiscopie prezenti la Congres si credinciosi. Atât în Biserica la slujba cât si la masa a fost prezent si Consulul român din Chicago. La sfârsitul mesei au avut loc iarasi luari de cuvânt din partea Ierarhilor straini si români: ÎPS Mitropolit NICHOLAS al Mitropoliei Grecesti si ÎPS Mitropolit CHRISTOPHER al Mitropoliei Sârbe, ÎPS Mitropolit LAURENTIU, ÎPS Arhiepiscop NICOLAE, PS Episcop IRINEU si Dl.Consul, toti elogiind evenimentul istoric al Unirii celor doua Eparhii Ortodoxe Române din America.

Va urma

(Continuare din numarul precedent)

Atunci, ucenicii si-au amintit despre ce „pâine a vietii” în Trupul si Sângele Lui, le-a vorbit Iisus mai înainte lor si multimilor de oameni, când le-a zis: "Eu sunt pâinea vietii. Parintii vostri au mâncat mana în pustie si au murit. Pâinea care se coboara din cer este aceea din care, daca manânca cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine manânca din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu.

Iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta sa ne dea Trupul Lui sa-L mâncam? Si le-a zis Iisus: Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti mânca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viata în voi. Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu are viata vesnica si Eu îl voi Învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevarata mâncare si Sângele Meu este adevarata bautura. Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu ramâne întru Mine si Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatal cel viu si Eu viez pentru Tatal si cel ce Ma manânca pe Mine va trai prin Mine.

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647

Please pass these pictures on. Sometimes in our everyday lives we tend to forget what's going on elsewhere in the world and that the brave men and women of the service are just like you and me. They have family and friends back home who love them very much and are praying for their safe return.

PLEASE KEEP THIS GOING EVEN IF YOU HAVE PASSED IT ON BEFORE

When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops (land, air, and sea) in Afghanistan, Kuwait, Iraq, and around the world. There is nothing attached .......This can be very powerful...... Just send this to people in your address book. Do not stop the wheel, please .... Of all the gifts you could give the US Military, Prayer is the very best one.....