Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Amendarea Legii electorale, prin înfiintarea circumscriptiei 43 „Diaspora” (art. 10), cu 4 colegii pentru Camera Deputatilor si 2 colegii pentru Senat (art. 11, lit. F), a facut dreptate celor aproximativ 12 milioane de români cu domiciliul în afara granitelor României.

S-a plecat de la ideea participarii tuturor celor cu drept de vot si a dreptului fiecaruia, nu numai de a alege, dar si de a fi ales.

Aceasta noua lege reprezinta solutionarea cererii facuta, înca din anul 1998, de catre Consiliul Româno - American din Los Angeles si de catre Consiliul Mondial Român (CMR), singurii initiatori ai acestei noi legi.

CMR este portdrapelul acestei initiative si are obligatia de a-si finaliza actiunea prin propunerea acelor candidati, care pot deveni voci distincte si audibile în Parlamentul României, cu agende bine definite privind politica de sustinere a românilor din jurul granitelor, de integrare a tuturor românilor din afara granitelor în viata economica, sociala si politica a României; de a-si aduce aportul în Comisia de politica externa pentru repozitionarea internationala a României.

Suntem convinsi ca Dl. Neculai Popa, veteran al temnitelor comuniste, cu experienta acumulata în cei aproximativ 30 de ani petrecuti în SUA poate fi o voce reprezentativa în Parlamentul României.

Mihai Stan, Presedinte CMR, (Los Angeles, SUA); Grigore Vieru, poet, membru al Academiei Române; Prof. dr. Claudiu Matasa, Consul General Onorific în Florida, (SUA); Dwight Luchian-Patton, Director, revista “CLIPA”, (Los Angeles, SUA); Nicolae RUSU, Asociatia “Pro-Basarabia si Bucovina”, (Los Angeles , SUA); Eugen Popescu, Director, RGN PRESS, (Bucuresti, România); Nicolae Mihai, Avocat, Institutul “ Fratii Golescu”, (Bucuresti, România); Daniela Soros, Director, Fundatia Nationala pentru Românii de Pretutindeni, (Bucuresti, România); Prof. dr. Nae Constantinescu, Ex-consul general al României la Los Angeles; Preot Nicolae Burduja, loc. Cania-tiganca, Cantemir, (Basarabia); Preot Tudorel Peiu, Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu”, (Bucuresti, România); Romeo Mosoiu, Fondator “Institutul Eudoxiu Hurmuzachi”,(Bucuresti, România); Viorel Badea, Ex-secretar de stat Departamentul pentru relatiile cu Românii de Pretutindeni; Antonie Popescu, Avocat, (Bucuresti, România); Dinu Gându, “Seniorii Ligii Studentilor”, (Galati, România); Virgil Ciuca, Scriitor, jurnalist, (New York, SUA); Aliona Negoita, cercetator, CSEEA (Bucuresti, România) Asociatia Luptatorilor din Munti; Asociatia Fostilor Detinuti Politici Anticomunisti; Asociatia “15 Noiembrie 1987”, (Brasov); Asociatia “21 Decembrie 1989”, (Bucuresti).

* S-au adeverit predictiile sociologului german, Horst Opaschovschi, privitor la "zilele negre" care planeaza asupra Batranului Continent. Rata somajului este tripla, fata de cea din USA, rata criminalitatii este dubla, in timp ce produsul national brut este de trei ori mai mic decat cel al Statelor Unite. Intre timp, tot felul de "inexistenti" ne spun ca ne aflam in plin proces de recesiune. Tot in Germania circula teoria emisa de economistul Joseph Schumpeter de "Distrugeri Creative", singurele care ar putea genera o crestere economica. Fara a-mi asuma atributele lui Adam Smith, David Ricardo, William Pitt, Milton Freedman sau ale altor minti "economice" de prestigiu, ma intreb: un nou razboi mondial sau cataclism nuclear va salva situatia? Oricum, prea mult discutam de Iran sau alte zone conflictuale. Un singur submarin Trident, plasat in Golf, cu incarcatura adecvata, ar putea solutiona problema. In sustinerea teoriei lui Joseph sare si Andrew Grisom care sustine ca civilizatia are defectele ei, fiind pacifista, pasiva, stagnanta si stabila. Cu asemenea mod de a percepe evolutia societatii umane, sfarsitul este "around the corner".

* Luand in deradere si adjectivand nepermis persoana care detine cea mai inalta functie in stat, nu serveste niciunui scop ci numai ne degradeaza ca americani. Exercitand “freedom of speech”, inseamna a ne exprima opinia fara a atenta la asasinarea caracterului unei persoane. Conform lui American Penal Code, aceste atacuri se numesc, dupa caz, slender sau bias, si intra sub incidenta legii. Daca credeti ca o persoana nu merita sa detina functia suprema in stat, pur si simplu, nu o votati, fara sa-i degradati sau sa-i diminuati pozitia, lucru cu implicatii internationale nebanuite. Asta pentru un oarecare John Doe, care a plasat pe site-ul yahoo o nota din care reiesea IQ presedintelui USA. Ca titlu informativ, sa fii absolvent al Yale University, nu este deloc de neglijat. Cu riscul de a ma repeta: “singurul defect al presedintelui George W. Bush este ca are calitati de exceptie -caracter, integritate, onestitate- atribute incompatibile cu machiavelicul domeniu al politicii.

* 17 tinere vlastare ale unui High School din Worchester, NJ au decis sa procreeze in aceeasi perioada. Mai pe romaneste, sa ramana insarcinate. In atingerea "scopului" n-au fost menajati locuitorii orasului, inclusiv populatia homeless. (fara locuinta). Acum tot felul de comisii si comitete fac studii, in vederea determinarii cauzei. Atata timp cat educatia sexula incepe de pe bancile gradinitei, ma surprinde c-au asteptat pana la 17 ani. Fara a va cere sa-mi impartasiti opinia, consider ca rolul hotarator in formarea "caracterelor" il are familia. In acest sens doresc sa va redau un proverb desprins din cultura Vietnameza, a carui admirator sunt: ”Nuoi con de nho” (raise your children to rely on them) Creste- educa copiii ca sa te poti baza pe ei. Toate, dar absolut toate, marile imperii au disparut datorita degradarii morale. Chiar nimeni nu realizeaza acest lucru !!! Sau conform planului "invizibililor" suntem next in line. (urmatorii pe lista). Oricum, Orange County, California, locul unde-mi duc tihnita si decenta existenta de decenii, zona, candva considerata cea mai republicana si conservativa zona a USA, a devenit "campioana mondiala" a spargatorilor de banci! Vecina noastra de la Nord West -Los Angeles- detine aceeasi trista performanta in domeniul crimelor, gangurilor, a celor care renunta la educatie scolara, prostitutiei si a multor fapte antisociale. Numai Divinitatea cunoaste unde ne indreptam. Raman la parerea ca nu poti forta o persoana sa devina morala sau sa se incadreze intr-un cod al virtutilor. Sa te comporti la anumite standarde morale, tine de norme personale de conduita. Morala nu este o notiune care poate fi impusa prin forta. Dorinta de a avea o societate perfecta a inspirat o multime de filosofi, teologi, politicieni, reformatori si revolutionari care au cerut folosirea fortei pentru crearea unei societati morale. Formule magice de a delimita raul de bine nu exista. Deci ramanem ca si pana acum; intr-o dezordine perfecta!

Printre numele vehiculate pentru un potential candidat la vice-presidentia USA apare frecvent numele lui John Kerry!!! Strict pentru informarea d.voastra, mult trambitatul “Tour of Duty” din Vietnam al lui John Kerry a durat 4 luni. Intors proaspat din Delta Mecong-ului, John a afirmat ca s-a opus razboiului declarat de Richard Nixon. Cu tot respectul pentru fabulosul volum de cunostinte al celui care se vrea acum vicepresedinte -incercarea la presedintie esuand lamentabil, in urma cu patru ani- imi permit sa reamintesc ca razboiul a inceput sub administratia democratului John F. Kennedy, iar un alt democrat, Lyndon B. Johnson, a marit numarul militarilor americani implicati in conflict la peste 500 mii. Cat despre incidentele din Golful Tonkin, care practic au generat inceperea efectiva a conflictului, bunul meu prieten Roger Heron, cu care ma vizitez frecvent, a fost unul din membrii echipajului crucisatorului Maddox, atacat de nord vietnamezi. Referitor la misiunea din Cambogia din noaptea de 25 Dec.1968, cu respect si elocinta ii reamintesc ca in noaptea cu pricina se afla in orasul Sa Dec, la 88 km. (55 mile) de granita Cambogiana. Asta, din respect pentru adevar.

De saptamana viitoare, ma aflu intr-un binemeritat concediu, in tara in care am vazut lumina zilei si careia, indiferent de forma de guvernamant si perimetrul geografic in care m-am aflat, I-am purtat un respect deosebit. Va regasesc in numarul 855, aflat in stand-uri pe 13 Aug. 2008 si expediat spre d.voastra in aceeasi zi. 

A. C. Ton

Autor a câteva zeci de volume de poezii, realizatorul, editorul unui splendid caiet „solstitial”  de poezie si desen „Argo”,  la care timp de zece ani au colaborat scriitori români din exil, din Germania pâna în Canada, din Israel pâna în Noua Zeelanda, Alexandru Lungu a fost o figura de prora a exilului literar românesc în Germania.

Laureat a numeroase premii literare începând deja cu debutul sau stralucit în poezie în 1946 si culminând cu Opera Omnia, Alexandru Lungu si-a  sustinut si încurajat colegii de breasla din tara si strainatate cu o noblete sufleteasca si o generozitate rar întâlnite.  Disparitia sa dintre cei vii  în vremuri în care poezia se impune tot mai dificil în iuresul si agitatia trepidanta a unei societati hiper tehnicizate si super computerizate, lasa un gol pe care-l resimt dureros iubitorii de literatura si mai ales, cei care au avut sansa de a-l cunoaste mai îndeaproape pe Alexandru Lungu, stabilit din 1973 în Germania fara a fi renuntat însa o clipa  la limba româna ca mod de expresie literara. (Rodica Binder, Deutsche Welle Germania)

Am avut onoarea de a-l cunoaste si a dialoga, dar si de a primi câteva volume cu dedicatie, ultimul cu titlu îndoliat: „Ninsoarea Neagra", Editii Definitive, la editura Vinea. Îi admiram si grafica – una a obsesivului regn virtual – al unor fiinte ciudate, imaginare, între animal si vegetal. Toate înzestrate cu ochi… Le adauga poeziilor sale de notatie, aforistice… Longevitatea acestui important poet-medic al literaturii si psihologiei române – împlinise 84 de ani – a fost deplina si prin opera sa. În ultimii ani, în timpul si dupa editarea importantei reviste din diaspora „Argo”, poetul a aparut cu poeme si vignete în Provincia Corvina si am avut un intresant schimb de corespondenta. Despre activitatea sa prodigioasa, regasim – neactualizate - date în Dictionarul Scriitorilor Români.

Sorin Anca ne-a trimis în ajunul mortii poetului, revista „Galateea” în care a aparut astfel ultimul grupaj si un pliant bio-bibliografic. Alexandru Lungu a publicat în tara în revistele „România literara", "Vatra", "Poesis", „Apostrof", „Familia", „Convorbiri literare", „Tomis", „Unu", „Ramuri" s.a. Distinsei Doamne Mihaela Lungu si apropiatilor familiei le exprim o profunde condoleante.

Eugen EVU 

24 iunie 2008

Prin coasta timpului buimaca

Din sinesi noaptea se aduna

Ca o femeie care se dezbraca

Hipnotic sprijinindu-se de luna

Din parul ei de naruire oarba

Omizi si greieri vor ploua mistere

Crescând pe suflete o iarba

Au adieri si rost de alte ere

Din soldul ei vor naste fiare

Nelinistind vazduhul blând

Ascuns în sugrumata-nsângerare

A vietilor pierdute rând pe rând.

Alexandru LUNGU

(13 aprilie 1924 – 24 iunie 2008)

Tara noastra a ajuns în ultimii ani ca un „sat fara câini", ca un organism bolnav fara anticorpi. Disolutia statului în România este la cote alarmante. România dispare demografic, datorita scaderii natalitatii si a migratiei economice. Clasa politica, menita sa fie garantia statului de drept, este o adunatura corupta maligna, ca un cancer în trupul României. Interesul personal, egoist si individualist promovat de clasa politica în dauna interesului national si general duce România pe cale de disparitie. Tara noastra a ajuns o simpla harta în Europa. Românii, datorita deznadejdii, lipsei sperantei si a proiectului national de viitor, se transforma, pe zi ce trece, într-o populatie. Ei mai merg la vot daca primesc bani, ca la Stefanesti sau au interese directe sau de familie, altfel prefera sa stea în casele lor, în locuintele disperarii si deznadejdii. În timpul acesta, baronii politici locali îsi dau frâu instinctelor de înavutire. România e acum mai mult ca niciodata în „calea lupilor". Nu se întrevede nici o raza de speranta. În ritmul acesta putem disparea în 100 de ani, ca popor.

Am ajuns la 18 milioane de români în tara. Economia nationala nu mai exista. E vânduta en gros la companii din SUA, Austria, Germania, Rusia si…ironia sortii Kazahstanului. Armata e desfiintata. Dupa Divizia 4 Infanterie din Ardeal urmeaza un regiment. Apoi un etc… SRI e urmasul fostei Securitati, ce a deposedat natiunea de proprietate, ajutând ca aceasta sa ajunga pe mâna oligarhilor si apoi sa fie vânduta ieftin în strainatate. Mai nou SRI mai are tupeul sa se organizeze si dupa o organigrama SUA. Le mai ramâne sa primeasca instructiunile…

Si România a ramas orfana. O boala morala ne macina crunt si anticorpii vindecarii se lasa asteptati. Pâna când? Nu cred ca poporul român a fost uitat de Dumnezeu. Avem atâtea exemple în istoria noastra, de renastere nationala, dupa dezastre si epoci întunecate. Mai nou si Biserica Ortodoxa trece prin grele încercari. Dihonia scindarii si schismei se face simtita în rândurile unor ierarhi dornici de popularitate catolica. Si totusi reactia dreptei credinte nu s-a lasat asteptata. Societatea civila crestin-ortodoxa si manastirile reactioneaza hotarât în legatura cu încercarile de slabire a Bisericii noastre. Poate de acolo se vor arata românilor razele sperantei si ale unei noi regenerari nationale…

Zilele acestea, în mijlocul „mlastinii deznadejdii", mi-a sunat telefonul si un lider al tineretului crestin m-a invitat vara aceasta undeva, într-un loc retras în muntii „de dincolo de zapada", unde se aduna familii de ursi si lupii singuratici, sa particip la o tabara a societatii civile crestine. Am acceptat sa dau curs invitatiei,  fara sa clipesc…

Seful Biroului de Examinari si Permise Auto sfideaza familia victimei prin afirmatii lipsite de etica profesionala.

Stirea conform careia muzicianul Ciprian Fodorean, fost pianist la biserica romana din Surprise, Arizona, a murit intr-un accident, in timpul sustinerii examenului pentru scoala de soferi, in Cluj, a frapat o mare parte din comunitatea romana din statul Marelui Canion. Ciprian avea 25 de ani, era licentiat in pian la Academia de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj si isi facea masteratul pe canto.

Potrivit ziarelor clujene, tinarul se afla in remorca autocamionului scolii de soferi Alpha si astepta sa-i ia locul colegului sau care se afla la volanul autovehiculului si isi sustinea examenul pentru permisul de conducere, categoria profesionisti. La o trecere de pietoni, tinarul care conducea autocamionul, a oprit pentru ca mai multi pietoni sa poata traversa strada. In acelasi moment, se prespune ca Ciprian ar fi crezut ca i-a venit rindul la examen si a incercat sa coboare din remorca dar nu a mai apucat, pentru ca ansamblul s-a pus din nou in miscare. In acel moment, tanarul s-ar fi dezechilibrat si a cazut sub rotile celei de-a doua remorci. Ciudat este faptul ca cei din cabina camionului, printre care si instructorul auto al scolii Alpha si reprezentantul Serviciului de Permise Auto Cluj, nu au observat ca tanarul a ajuns sub rotile remorcii, astfel ca nu au intrerupt examinarea elevului de la volan, care a continuat deplasarea. Abia dupa ce autocamionul s-a intors la capatul strazii si a ajuns inapoi, cei din cabina si-au dat seama ce s-a intamplat. Fiindca in peisajul acestui accident a fost si un agent de politie, seful Biroului de Permise Auto si Examinari, Dan Florian, iese numai decat la rampa si incearca sa se disculpe: "Nu este nici o problema daca elevii stau in bena in timp ce un altul da examenul. In aceste masini, in spate, sunt banci pe care elevii pot sta. In plus din declaratiile celui care conducea in acel moment se poate vedea clar faptul ca examinatorul i-a spus lui Fodorean sa stea in bena si sa astepte pana o sa vina sa ii spuna ca este randul sau. Se zice in declaratie ca le-a dat indicatii clare. Este normal ca orice parinte sa vrea sa gaseasca un vinovat pentru moartea fiului sau, dar Adrian Micu nu este vinovat" a declarat Dan Florian. Citind aceste randuri, nu putem face sa nu ne ridicam cateva intrebari de ordin elementar, cu riscul de-a sfida pregatirea profesionala a d-lui Florian in intocmirea rapoartelor si declaratiilor publice. In primul rand, potrivit carei legi este regulamentar ca elevii sa circule in bena? De asemenea, de unde certitudinea ca tanarul a coborat din masina deoarece a crezut ca ii venise lui randul? Este aceasta singura ipoteza posibila? (Daca, de exemplu, i se facuse rau in bena?).

Apoi, pentru a admite viabilitatea unei presupuse legi care permite elevilor sa stea in bena, este normal sa ne punem intrebari cu privire la elementele de siguranta sau de protectie pentru acesti pasageri. De pilda, cu ce aparate este dotata masina pentru a facilita, in caz de urgenta, comunicarea elevilor din bena cu instructorul sau examinatorul din cabina? Cum se face ca remorca a trecut peste acest tanar iar examinatorul nu a sesizat impactul si a lasat ca masina sa isi continue linistita drumul tarand dupa ea un tanar care se zbatea intre viata si moarte? Unde e limita legii in care atat agentul de politie cat si instructorul ignora oglinzile retrovizoare pe parcursul examinarii si observa ce s-a intamplat abia la intoarcere pe sensul opus de circulatie? Din declaratii rezulta ca in momentul in care a sosit salvarea tanarul era inca in viata dar pentru ca pierduse deja prea mult sange, nu a mai putut fi salvat. In astfel de situatii, fiecare minut conteaza Prin urmare, daca politistul era mai agil, ar fi remarcat accidentul la timp si ar fi anuntat imediat salvarea, sansele ca viata acestui tanar sa fi fost salvata ar fi crescut considerabil.

In plus, lipsa de interes a oamenilor legii este evidentiata si in faptul ca pana in momentul de fata, nimeni nici din partea Serviciului de Politie nici din partea scolii de soferi nu s-a sinchisit sa dea nici macar un telefon familiei Fodorean pentru a le transmite "sincere condoleante" sau pentru a exprima regretul lor fata de cele intamplate. Este binecunoscut faptul ca in Statele Unite cand are loc un accident, reprezentantii companiei sau ai institutiei care a fost implicata in accident (chiar si cand nu au nici o vina), contacteaza victima sau apartinatorii acesteia, pentru a-si manifesta sprijinul moral si chiar financiar daca e cazul. Sa nu mai pomenim de situatiile in care planeaza o vina si asupra institutiei. Ciprian Fodorean a plecat din America sa moara in Romania. Si-a dorit sa obtina permisul de conducere categoriile C si E cu toate ca nu avea nevoie de ele. Se gandea insa ca poate pe viitor ii vor fi de folos. Ciprian s-a nascut in luna ianuarie, 1983 in Cluj Napoca. 

A fost cel mai mare dintre cei cinci copiii ai familiei Lidia si Eugen Fodorean. Mai avea doi frati: Eugen si Mihai si doua surori: Stefania si Salomeea; aceasta din urma fiind stabilita, impreuna cu sotul ei, in Spania, orasul Arganda.

Dupa ce a absolvit facultatea de muzica, a fost invitat in Statele Unite, unde a condus cu succes cateva formatii muzicale. In anul 2005 a locuit o perioada de sase luni in Chicago, statul Ilinois. S-a intors apoi in Romania iar pe data de 4 iulie, 2007 a revenit in SUA, de data aceasta in Phoenix, Arizona, unde a locuit pana la sfarsitul anului trecut. Cei care l-au cunoscut, l-au caracterizat ca fiind un baiat foarte educat, respectuos si cu un caracter deosebit. "Ciprian era un baiat foarte calculat; era foarte econom in cheltuirea banilor. Se gandea mult la familie, cum ar putea sa-i ajute. Simtea foarte mult cu fratii si surorile lui. Se gandea mai putin la viitorul lui" – isi aminteste Simion Murza, unchiul muzicianului.

O societate libera este aceea in care viata fiecarui om este protejata de legile care o guverneaza. Cand e vorba de artisti insa putem spune mai mult; pentru ca daca ceilalti oameni raman in sufletul celor apropiati, artistii au privilegiul ca prin opera lor sa fie cunoscuti si de altii si opera lor sa faca sa vibreze si suflete necunoscute. Un astfel de om a fost si tanarul Ciprian Fodorean, un nume care pronuntat acum de prietenii lui, cu tristetea gandului de a nu mai fi impreuna, trezeste amintiri pline de afectiune si admiratie.

Florentin Gurau, Braila, Romania

Era ora trei dimineata. O lampa de birou trimitea o lumina galbena în directia în care era îndreptata. În restul încaperii era întuneric. Nu, nu era întuneric, pentru ca nu exista întuneric, ci numai o lipsa a luminii, deci în restul odaii nu era lumina. Statea în fata batrânei masini de scris, mostenite de la bunicul sau, care o primise cadou la timpul respectiv de la tatal sau, si privea coala imaculata de hârtie, ce astepta sa fie scrisa. Era alba, mai alba ca alba ca zapada si foarte subtire, aproape ca se putea trece cu privirea prin ea. Îi placea s-o priveasca si s-o simta între degetele lungi si uscative. Fosnetul pe care-l facea atunci când o atingea, îl îmbata de fericire. Desi avea si un laptop performant, nu-i placea sa-l foloseasca la redactarea textelor, pentru ca asa cum spunea si ziaristul Cristian Tudor Popescu, pe care-l admira pentru sclipirea de geniu de care dadea dovada, la tastatura computerului exista tasta „backspace", ceea ce face ca scrisul sa fie fals si impersonal, nelasând sa se vada adevaratele gânduri ale autorului, în momentul scrierii, pe coala de scris neramânând cuvinte-victime, taiate, ranite si abandonate.

Îi placea sa auda tacanitul sacadat al demodatei unelte de scris, pe care adesea o compara cu o ciocanitoare flamânda, sa reciteasca textul scris si sa faca manual corectarile pe care le considera necesare, cu o carioca de culoare rosie, ce scârtâia ragusit. Taia cuvinte nepotrivite, adauga altele, dupa care aseza coala pe care-o venera atâta, în dosarul cu manuscrise. De fiecare data înainte de-a se apuca de scris facea lucrul acesta. Îl fascina ideea de creatie si-l impresiona fenomenul de transformare a colii, dintr-o simpla hârtie fara valoare, într-o opera de arta, indiferent de calitatea acesteia din urma, asupra careia cititorii si criticii aveau sa se pronunte, dupa publicare, desi era foarte autocritic si doar paginile care-i placeau lui erau puse la dosar, iar daca îi placeau lui, cu siguranta si ceilalti aveau sa se le gaseasca interesante.

Ideile se formeaza si prind contur în interiorul lui. Creierul dicteaza mâinilor sa miste degetele, carora le spune ce taste sa apese, tastele dicteaza masinii de scris ce litere sa imprime pe coala alba de hârtie si astfel apare opera. Atât de simplu, dar totusi atât de complicat! Când literele acopereau toata suprafata colii de scris, iar aceasta se rula si iesea din masina de scris, o privea fascinat si fericit. Erau gândurile interioare extrapolate din propriul sau Eu. Coala devenea o interfata între mintea lui si cei carora dorea sa le împartaseasca gândurile, ideile, mesajele… Un suport pentru gândurile sale, da, asa-i placea sa vorbeasca despre hârtie!

„Unii poate scriu cu un anumit scop, de pilda reformarea moravurilor, a societatii, educarea poporului s.a.m.d. Dintre acestia, unii sunt într-adevar scriitori, în pofida acestui tel. La altii, multi chiar dintre cei mari, Balzac de pilda, un mobil important al scrisului sunt banii, gloria, dar sunt totusi un mobil secundar. Esentiala finalitate a literaturii, a artei în genere, în care intra vrând-nevrând si critica si eseul si filozofia, chiar si marea oratorie, al carei obiectiv e de regula persuasiunea în sensul unui efect practic imediat, este în ultima instanta o finalitate fara scop, adica una de cunoastere, de contemplare a adevarului. Adica frumusetea (care va salva lumea)"- Alexandru Paleologu, „Despre lucruri cu adevarat importante", Ed. Polirom, 1998. Asemeni regretatului scriitor, diplomat si om politic român, el scria pentru ca nu putea altfel.

Cum spuneam, era ora trei dimineata. Ceasca de cafea era goala, pachetul de tigari fusese strâns în pumn, mototolit si aruncat în uriasa scrumiera gri, alaturi de resturile de tigari fumate. Flaconul de medicamente contrasta cu vecinii sai, ceasca de cafea si pachetul de tigari. Era o combinatie surprinzatoare pentru un cardiac, dar nu putea sa renunte nici la cafea, nici la tigari si nici la medicamente. Statea si privea coala înca impecabil de alba si se întreba în ce s-o transforme. Tot timpul, chiar si atunci când era preocupat cu alte activitati cotidiene, prin minte îi trec tot felul de idei. Pe unele le uita, pe altele însa le împacheteaza, le numeroteaza, le arhiveaza în memoria sa bogata si atunci când vine momentul oportun le foloseste în scrierile sale, combinându-le si dezvoltându-le.

O pasare de noapte îi distrase atentia, scotând un tipat sinistru, ca un fel de râs de nebun internat într-un spital de specialitate. Desi afara nu era lumina si era constient ca nu o poate vedea în copacii din fata casei, iesi totusi în balcon. Aerul curat si rece îl facu sa schiteze un zâmbet. Ridica privirea spre cer si ramase mult timp asa, pâna simti ca-i amorteste gâtul si ca i se face frig. Îsi freca umerii cu mâinile lungi si lipsite de vlaga, apoi îsi masa usor gâtul, îsi netezi barba nearanjata, apoi intra înapoi în încapere si se aseza la masa de lucru. Înca o noapte, nu mai stia a câta, le pierduse sirul de-acuma, în care, pe cerul infinit, nu se zareau stele. Nici macar una, acolo, mica si galbena...

Se hotarî sa scrie povestea oamenilor fara stele. Cea mai scurta si profunda poveste pe care o scrisese vreodata. Începu tirul: tac-tac-tac.... pac-pac-pac...

Cititorul în stele era deprimat, pentru ca nu mai avea cum sa-i ajute pe oameni. Noapte de noapte, cerul refuza parca sa fie înstelat. Oamenii fara stele erau tristi, pentru ca nu mai puteau sti ce le rezerva viitorul, ce surprize le pregateste destinul, ce le rezerva neprevazutul si prin urmare nu mai stiau cum sa reactioneze, ce sa faca, cum sa traiasca în prezent, de teama viitorului incert. Fiind tristi, chiar suparati, deveneau nervosi, irascibili, insensibili. Fiind fiinte sociale si interactionând cu alti semeni, transmiteau si acestora starea de agitatie si de nefericire, astfel încât toata planeta devenise de nerecunoscut. Era ca un mecanism stricat, care odata pornit nu se mai poate opri! Oamenii traiau ca si cum nu ar mai fi fost ei. Nu se mai bucurau de micile placeri ale vietii, erau nemultumiti, erau revoltati, erau derutati. Modul de viata li se schimbase radical. În rau, si continua s-o faca, din rau în mai rau! Nu am sa va spun când se petrece actiunea povestii, dar sunt sigur ca nu va este strain acest comportament ciudat al oamenilor…

Batrânul îsi propusese, asa cum am mai zis, sa scrie o poveste scurta. Cea mai scurta, asa ca se pregatea sa încheie…Îi placea sa fie subtil, dar acum se temea ca va fi prea subtil, dar spera totusi ca cineva sa-l înteleaga…
Încheie asadar cu un citat din William Shakespeare (1564-1616): „Nu în stele se afla destinul nostru, ci în noi însine".

(Continuare din numarul precedent)

(Continuare din numarul precedent)

In ultima noapte dinaintea executarii condamnarii la moarte, Romania si Germania au incheiat un armistitiu de pace. In aceste conditii, potrivit uzantelor internationale condamnarea la moarte a devenit nula si tata a fost eliberat.

POTOPUL DE LA MALU’ MARE

Desi tot cerul era acoperit de nori amenintatori de ploaie, am plecat care incotro, la treburi. Tata si cu mine sa pastem caii si vaca pe tarlale, iar dada si cu mama in jumatati, pe nisipuri la culesil tucarii, o fasole pentru pastai de calitate mijlocie, destul de timpurie, incat ne aducea primii bani in casa.

Am pornit cu tata inspre deal, pe drumul dintre mosia boierului si loturile satenilor.

Cum era departe, ca la o tarla, de drumul principal dintre loturile primite dupa razboiul din 1916, n‑am vazut nici tipenie de om. Numai noi si vitele care pasteau lacome iarba pe langa picioarele noastre incaltate in sandale de cauciuc. Incaltaminte facuta dupa o idee a cine stie cui. Se confectionau capotele din cauciucul rosu-galben mai subtire, de la camere de masini, iar talpile din anvelope subtiate la polizor. Sandalele acelea de cauciuc au inlocuit, cred, opincile care se mai purtau inca si prin partile noastre, intre cele doua razboaie mondiale.

Nu vorbeam. Nici nu aveam ce ne spune. Parca asistam la ritualul miraculos al transformarii ierbii. Animalele nu se saturau prea repede si de aceea, mai ales eu, ma plictiseam. Tata isi gasea de lucru, rasucind cate o tigara pe care o aprindea la iasca scaparata cu amnarul pe cremene.

Uneori, mai culegeam cate o floare de albastrele sau de mac si-i rupeam petalele cate una, cu gandul la cine stie ce sperante asteptam sa mi se implineasca. Deodata, am vazut fulgerele care spintecau cerul in bucati pe deal, spre Cosoveani, apoi huruit ca de butoaie si bolovani rostogoliti peste tot, fara nici o socoteala, fulgera si tuna.

M-am speriat. De frica am impins vaca spre mijlocul drumului si m‑am lipit de ea. Tata m-a vazut.

- Stai mereu, a spus el. Vine ploaia, dar e departe, tocmai pe dealurile cosovenilor.

Dar n-a trecut mai mult de un sfert de ceas ca fulgerele si trasnetele s‑au intetit si ploaia a pornit cu picaturi mici. Acolo, in zare, era deasa ca o ceata si insotita de zgomote surde ca o curgere noroioasa si repezita de ape.

- Vine incoace, imi zice tata. Hai acasa !

Am intors animalele si am plecat grabiti. Tata, calare pe balan si cu vaca de curmei, iar eu pe roibu care era mai lenes si mai rabdator cu mine. Nu ne-a udat. Am avut noroc. Cand am intrat in curte, s-a repezit si ploaia. Numai ce am legat caii si vaca in cosare, ca rapaia ca mitraliera. Ploaia asta, alaturi de altele care m-au prins pe camp, la secerat si chiar cu vitele sau pe muntele Clabucetul Taurului cand coboram spre Azuga mai tarziu, mi-am inchipuit-o ca pe o naluca a groazei, care pana la urma devine blanda si mangaietoare, ca un abur cald. Acum a luat forma unei nesfarsite ruperi de nori, un puhoi de ape, gata sa mature toate in calea ei. Dintr-un inceput nu ne-a surprins. Tata si-a rasucit calm patimasa lui tigara si stand pe un scaun cu trei picoare la vatra unde ardeam cateva vrescuri m-a trimis sa urc in pod ca sa aleg niste stiuleti de porumb romanesc pentru copt.

Era un obicei la noi pe vreme de ploaie.

Am asezat scara la pod si am urcat. Nu stiu ce mi-a venit ca inainte de a cauta porumb, m-am dus la cucumea sa privesc spre sosea. Asa, poate trece cineva. Intr-adevar, trecea potopul: o navala nemaipomenita de ape de o schioapa, sau de o palma. Soseaua din fata casei noastre si toate bataturile din curti erau tot o apa. Intre casa noastra si a babii Floarea de peste drum nu se mai vedea soseaua, ci un rau namolos care aducea cu el tot ce intalnea in cale. Ne luase si noua podul greu din traverse de cale ferata. Speriat, ingrozit am tipat la tata sa prinda podul... Si ce sa facem ca ne ia casa?

El m-a calmat. Casa e sus, pe podeala de pamant batut. Si fara alte explicatii a luat din prispa o calostire si a fugit sa prinda podul. L-a agatat si l-a tras pe o ridicatura de pamant spre poarta lui nea Gica Olteanu, vecinul nostru dinspre vale, unde goneau apele.

Mai incolo, la vreo trei-patru case unde terenul se lasa catre paraul care vine de la iazurile boierului, era tot o apa. Ai lui Capan care sunt mai aproape de parau, ai lui Matusa langa ei si ai lui finu’ Tudorica aveau curtile inundate. Am privit neputincios scurgerea si navala puhoiului. Dupa oprirea lui, la vreo doua ceasuri, a venit si mama cu dada de la tucara. Nu erau plouate, se adapostisera la un om. Dar erau speriate, ca si mine.

- Potop, blestemul lui Dumnezeu. Prapad, nu alta, ne-a spus mama. Apoi, dada a completat :

- Pe Vergica, socru-meu era cat pe ci sa-l ia apa la vale. Soseaua de la capu’ satului nu mai e. O rupse apa. Se facu o viroaga adanca. Pamantul de acolo si din cateva pogoane, cam pana in dreptul ultimelor case din rascruci, pe o latime de cincizeci-saizeci de stanjeni si cam pe jumatate in adanc, e luat de ape si tarat in ocol pe mlastini, catre Jii. E sfarsitul lumii. Doamne fereste ! Amandoua s-au inchinat. Mama s-a sters la ochi cu coltul terneului. O podidisera lacrimile.

SE FICU DREPTATE

De Paste, in primavara lui 1942, ne-am intalnit la hora-n sat elevii plecati la liceu. Eram opt baieti si o fata. Jumatate dintre noi intrasem la licee militare. Ne mandream cu hainele noastre bleumarin, dar cei mai aratosi cred ca eram noi Florea Fugaru si cu mine de la Colegiul national militar Nicolae Filipescu din Predeal. Purtam eghileti galbeni si petlite ornate cu fir ca si ofiterii din garda regala. Patronul Colegiului era regele Mihai, fost elev al Liceului militar Nicolae Filipescu la Manastirea Dealu. Dupa cutremurul din 1940 Liceul a fost mutat la Predeal si transformat in Colegiu.

Desi trecuse numai un trimestru, reusind sa obtin media peste opt am fost gradat fruntas. O bucurie in plus.

Abia ajunsesem la hora si priveam veseli baietii si fetele care jucau. N‑am observat cand a ajuns langa mine Firica baiatul mijlociu al lui finu Tudorica. Era cam de varsta mea, putin mai scund si blond. Purta camasa lunga, zolocrie, cum i se spunea atunci, pana la glezne. Era incins cu un brau frumos cu multe culori facut de mama lui. Pe cap avea o palarie neagra si in picioare sandale de cauciuc lucrate la ai lui Mazilu in sat. Am dat mana cu el ca oamenii mari. Inainte sa zic eu ceva, a ridicat privirea spre mine si m-a intrebat cu interes:

- Ei nasule, se facu dreptate?

Surprins, mai ales ca ma luase cu nasule, m-am uitat nedumerit la el.

- Despre ce dreptate vorbesti?

Nu m-a lasat prea mult pe ganduri.

- Pai, uitasi? Eream cu vacile pe porumbisti mai an, in toamna. Batea un vant rece si incepusa-mi pare si o burnita. Intrasa Marion al lu domnu Jilcu la liceu in Craiova. Si cand iti spusai, tu zasasi, asta nu-i dreptate.

Am inceput sa rad. L-am prins cu mana peste umeri. Ma bucuram de sansa mea.

- Asa Firica. Acu se facu dreptate. Am intrat la liceu. Si ce liceu! Am bursa de la stat. Nu plateste tata nici-o taxa.

DOI ALTOI SAU 2/24.02

Ajunsesem cu materia de botanica la altoi.

Profesorul Cernescu era singurul care purta haine militare. Avea gradul de colonel, indeplinea si functia de comandant al liceului, dupa pensionarea generalului Radu. Haina militara nu-l facea mai sever. Oricum, nu-l intrecea pe magister Branza. Asa il porecleam pe profesorul de latina care dadea cu mare usurinta note mici, pentru care cerea, cu o voce de fata batrana, neuitatul „toc care scrie subtire".

Dar sa-l lasam pe magister Brandus ca incepusem cu altoitul. Profesorul Cernescu, dupa ce ne-a explicat ce rol are altoiul in procesul de inmultire dirijata a plantelor, ne‑a spus sa facem si noi un altoi pentru lectia urmatoare. O cerere cam bizara. Era in toiul iernii la Predeal. Dintre toti colegii, poate numai eu am avut sansa sa vad cum se altoieste. Tata era un mester si l-am chibitat deseori cand altoia diversi pomi si chiar liliac sau trandafir. Puteam sa fac un altoi aproape cu ochii inchisi, zic eu.

.Va urma

Camelia TRIPON

Cuget, deci exist.

Un academician explica provenienta cuvântului kaki, ajuns dupa parerea lui din India, din forma caki, care înseamna praf. Cuvântul a fost preluat de englezi pentru a numi culoarea uniformelor armatei. Teoria pare realista, numai ca ea a cotinuat cu afirmatia ca în limba româna termenul a intrat prin anii 1930, când a fost consemnat într-un dictionar.

Am cugetat... Oare casa regala din România, tineretul revolutionar de la 1848 si toate doamnele românce care au calatorit în orasul modei, Paris, sau prin Europa, n-au folosit acest termen pâna la consemnarea lui într-un dictionar?... S-ar putea ca termenul sa fie foarte vechi, ramas în forma primitiva cel putin în limba româna... Caci în limbajul familiar apare un cuvânt care este o repetitie a silabei ca. Alimentatia bogata în lapte si fructe a copiilor foarte mici da excrementelor micutilor o culoare kaki (adica galben-cafenie cu nuante verzui, conform DEX). Tot familiar, câh înseamna ceva murdar. Întâmplator sau nu, cafeniu deschis sau o pata de cafea se apropie de kaki, iar un termen vechi pentru desert la egipteni era khaset.

Deserturile sunt formate din nisip, argile si stânci erodate, de la alb la galben sau brun-roscatul stâncilor - ceea ce face termenul khaset asemanator cuvântului kaki, care în ebraica se pronunta haki. Astfel se unesc spatii vaste, din Europa pâna în India si de acolo cu Egiptul, formând un adevarat triunghi, care reunit cu „triunghiul lui Dumnezeu", se aseamana cu steau lui David. Poate nu întâmplator unii au plecat din Egipt spre tara fagaduintei, unde curge lapte si miere, iar altii au fost nevoiti sa paraseasca aceeasi tara, pastrând în traditie vaca sacra (poporul lui Rama, adica arienii ajunsi în India si Iran).

De curând am descoperit ca în ebraica (unde se scrie si se citeste de la dreapta la stânga) pentru lapte se foloseste termenul halav, care citit de la stânga este valah. Mierii ei îi spun devas, care se apropie de deva si devos - care pentru indieni înseamna zeu, iar francezii pronunta dieu. În traditiile anticilor greci bautura zeilor era nectarul, iar la germani hidromelul. Tot anticii considerau ca dincolo de Istru este „tara albinelor".

Legenda ridicarii mânastirii (sau templului lui Apollo) din Insula Alba, azi Insula Serpilor (numita Leuke în antichitate, în apropierea careia se afla Cetatea alba de pe Nistru) spune ca aceasta a fost construita de albine. Aceasta insula poate deveni o cutie a Pandorei; anticii credeau ca acolo se afla salasul sufletelor... Cu mii de ani în urma n-a fost locuita, ci doar loc de închinare la templul lui Apollo pentru cei rataciti pe mare. Zeul Apollo a ucis sarpele Piton. Numele actual dat insulei indica existenta unor fenomene ce poate ar trebui sa ramâna de nepatruns, de neînteles înca.

Oamenii sunt uniti prin gânduri si cuvinte, rostite înca de la începuturi; azi noi doar le redescoperim legaturile dintre ele si sensurile profunde. Pentru a fi parte din Europa Unita trebuie sa-i respectam pe toti (indiferent de religie) si sa le pretuim traditia si credinta; în visul lui Petru, Dumnezeu (care este Totul) i-a spus acestuia: „Ce a curatit Dumnezeu, sa nu numesti spurcat” (Fapte 10.15).

Cu rabdare sa cugetam fiecare lucru pentru a exista ca Oameni adevarati, si astfel erorile conceptuale ale unora nu vor întina sufletul si istoria neamului; din contra, vom pune înca o piatra solida la temelia neamului nostru, si lumina cunosterii va straluci în noi si în cei din jurul nostru.

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

- Va deranjeaza daca îmi dati adresa prietenei?

- Asta înseamna sa-mi verificati alibiul, nu?

- Da asa se spune, dar numai daca sunteti de acord.

Oana îi dicta adresa si apoi îi dadu numarul de telefon al prietenei.

- Mama ei e de obicei acasa.

Chris îsi nota totul. Stia ca trebuie sa afle mai mult.

- Îmi permiteti sa va pun niste întrebari putin mai personale?

- Daca credeti ca ajuta la rezolvarea cazului si dovedesc ca Mihai nu are nimic de afacere cu moartea lui Marin, nu am nimic împotriva.

Se opri, îsi dadu seama ca o luase gura pe dinainte.

- Marin, fiind profesorul Pascu?

- Da, el.

- Stiu ca ati fost în relatii, cum sa spun, foarte apropiate?

Asistenta nu paru nici surprinsa nici socata. Spuse cu tonul cu care vorbesti despre vremea de afara.

- Am trait cu el o perioada.

- Totul a început din august anul trecut? Nu-i asa?

- Vad ca stiti, deci ce sa va spun?

- As vrea sa cunosc punctul dumneavoastra de vedere.

Oana începu sa povesteasca. Totul, precis, rece, fara emotii. Când termina îl privi direct în ochi si-l întreba.

- Credeti ca mai aveti întrebari?

Chris se gândi putin, tot ce auzise, fusese o autodisectie a propriului eu, facuta cu o precizie remarcabila.

- Nu cred. Va multumesc.

Dupa ce mai schimbara niste amabilitati, Oana Dima îsi lua ramas bun si pleca.

Ramas singur, Chris se uita la ceas. Era noua si jumatate deci mai avea o jumatate de ora.

Îl suna pe Titus.

- Unde esti, întreba el.

Chiar am terminat cu tipografia si sunt la catedra.

- Ce-ai aflat?

- Pe scurt. Domnul conferentiar Dorobantu a fost cel care a adus manuscrisul la tipografie, numele lui Mihai Orasanu nu a fost sters, ci nici nu a existat pe coperta. Nimeni nu l-a sunat pe conferentiar pâna nu au avut lucrarea si nici dupa aia, doar când a fost gata tiparita. Dar, si aici exista un dar, cu o zi înainte, tehnoredactorul a fost la catedra pentru a pune la punct ultimele amanunte cu profesorul Pascu si el spune ca pe coperta era trecut numele lui Mihai Orasanu. Am verificat aici în registru de la documente secrete, între plecarea tehnoredactorului cu profesorul si preluarea lucrarii de catre conferentiar nu a mai luat nimeni lucrarea. Deci trage concluzia.

- Am înteles, acum te rog sa te duci la adresa asta si sa afli daca sâmbata noaptea Oana Dima a înnoptat acolo si la ce ora a ajuns acolo. E o prietena a ei, la ora asta o gasesti acasa pe mama prietenei.

Ticu se aseza în fata lui.

Cu o batista mare îsi sterse transpiratia de pe frunte.

Chris îi dicta lui Titus adresa si închise telefonul.

- Caldura asta o sa ma omoare, spuse advocatul.

- Ai adus raportul?

Ticu îi puse în fata un plic mare.

- Ai aici o copie, spuse el.

Chris îl lua si se adânci în lectura. Din când în când scotea câte un „ca sa vezi”. Dupa ce întoarse si ultima foaie, îl baga la loc în plic si-l întinse peste masa.

-Poti sa-l tii asta e copia ta, zise Ticu, împingându-i mâna înapoi. Oana a fost aici?

- Da a fost si a plecat. Doamna Anca Fagarasan vine peste vreo zece minute.

- Deci cu alte cuvinte, eu pot sa dispar, asta vrei sa spui?

Chris se multumi sa zâmbeasca.

- Bine daca ai nevoie de mine, stii unde sunt.

- Stiu.

- Ai nevoie de masina?

- Nu mi-ar strica.

Ticu îi întinse cheile.

- Eu o sa-mi iau un taxi, ne vedem la birou, zise el.

Îsi bau cafeaua dintr-o sorbitura, apoi se ridica si pleca fara sa mai spuna ceva. Chris lua raportul autopsiei si începu sa-l reciteasca cu pixul în mâna.

Vocea doamnei Fagarasan îl facu sa tresara.

- Va deranjez?

Chris se ridica si-i saruta galant mâna.

- Nu dimpotriva, va multumesc ca ati dat curs invitatiei mele de aseara. Poate nu e momentul potrivit?

- Va referiti, la incidentul de ieri?

Chris nu raspunse.

- Asta e alta problema. Cu Rodica am vorbit de dimineata la telefon si am lamurit lucrurile pe cât posibil. O sa gasim o solutie.

- Ce mai face doamna Pascu?

- A plecat cu Miruna la cimitir, sa rezolve problema locului de veci. De ce ati vrut sa ma vedeti.

- Dumneavoastra ati fost cea mai buna prietena a doamnei Pascu.

- Da, am fost si vom ramâne, prietene.

- Deci sa înteleg ca nu ati avut secrete una fata de alta?

- Cred ca nu.

- As dori sa aflu de la dumneavoastra, cum a functionat casnicia ei cu profesorul, mai ales în perioadele în care el a luat-o pe de laturi.

- Eu stiu ce sa spun, sunt lucruri pe care nu le stie nimeni.

- Da va înteleg, dar un om, care poate e nevinovat, e acuzat de crima. Nu stiu, daca stiti, dar eu fac aceste cercetari la dorinta doamnei Pascu

- Stiu asta.

Anca Fagarasan ramase câteva momente pe gânduri.

- Cred ca aveti dreptate. O sa încerc sa va redau totul cât mai obiectiv cu putinta. Total obiectiva nu pot sa fiu, când e vorba de domnul Marin Pascu, dar o sa ma straduiesc.

Se facuse ora unsprezece când Chris îsi lua ramas bun de la Anca Fagarasan.

Se sui în masina si se îndrepta spre locuinta familiei Pascu.

(Va urma)

Sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, reprezinta pentru Imperiul dualist Austro-Ungar, o accentuare a contradictiilor dintre natiunile dominante, austriece si ungare si celelalte nationalitati: români, sârbi, slovaci, ruteni, polonezi, cehi, lipsite de drepturi si supuse unei crunte politici de deznationalizare. Împotriva acestei politici reactionare s-a ridicat întregul popor din Transilvania, luptând cu multa ardoare si abnegatie, pentru împlinirea dezideratelor nationale. Preotul Vasile Lucaciu se afla iarasi în prim-planul actiunii politice românesti, alaturi de ceea ce au reprezentat în urma cu cativa ani elita memorandista, de curând iesiti cu totii din închisorile unguresti de la Seghedin si din Vat, în septembrie 1895.

Principala directie de actiune a reprezentat-o întarirea miscarii nationale, precum si atitudinea fata de dizolvarea de catre autoritatile austro-ungare a PNR, principala institutie cu caracter organizat a românilor transilvaneni în lupta pentru dobândirea de drepturi politice. Activitatea politica a partidului a trenat vreme de cativa ani, toata aceasta perioada fiind una de acumulari, de refacere a fortelor nationale, dupa loviturile primite în luptele cu autoritatile austro-ungare.

 GRUPAJ DE STIRI 

FC Saturn (Rusia) - Etzella Ettelbruck (Luxemburg) 7-0

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

(Continuare din numarul precedent)

Odata cu aceasta descoperire a lui Iuda, ca vânzator, atât din partea Domnului cât si din partea lui, Iisus i-a pronuntat si sentinta, prin Scriptura care zice: „Fiul Omului merge precum este scris depre El. Vai, însa, de omul acela prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela daca nu se nastea". (Matei 26, 24; Marcu 14,21; Luca 22,22).

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647

Please pass these pictures on. Sometimes in our everyday lives we tend to forget what's going on elsewhere in the world and that the brave men and women of the service are just like you and me. They have family and friends back home who love them very much and are praying for their safe return.

PLEASE KEEP THIS GOING EVEN IF YOU HAVE PASSED IT ON BEFORE

When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops (land, air, and sea) in Afghanistan, Kuwait, Iraq, and around the world. There is nothing attached .......This can be very powerful...... Just send this to people in your address book. Do not stop the wheel, please .... Of all the gifts you could give the US Military, Prayer is the very best one.....