Pe-un picior de plai

Unde habar n-ai

Iata vin cu tot

La aeroport

Jucatori - vedete

Cu cercei si plete,

Ghiuluri, celulare, si cu girofare

Se vor îmbarca

Cu toti vor pleca

Spre un campionat

De toti asteptat

Cam de vreo opt ani

Sperante si bani,

Ni s-a împlinit

Pohta ce-am pohtit

Ne-au aruncat sortii

Într-o grupa a mortii,

Cu dârzi olandezi,

Cu cocosi francezi

Si italieni

Iuti si cam vicleni.

Cu toti am crezut

De la început,

Biata Miorita

Va fi chisalita,

Vom fi niste miei

În groapa cu lei,

Cu toti ne gândeam

Si ne planuiam

De la început

Nu-i nimic pierdut,

Sa jucam frumos

Si spectaculos,

Orice gol marcat

Sau punct câstigat

Va fi pretuit

Si sarbatorit...

Umpluti de emotii,

Am înfruntat sortii

Jucând primul meci

C-o echipa - terci,

De cocosi francezi

Ce ai nostri iezi

De se-nvârtosau,

Sigur o bateau.

Dar am remizat

C-un zero barat

Într-un meci închis

De mare plictis...

Apoi a urmat,

Meciul asteptat,

Mare tevatura

Cu echipa azura,

Ce fusese încinsa,

Umilita, învinsa,

De niste batavi

Aprigi rau si bravi.

Dumnezeu din cer

Si c-un tusier

Mult ne-au ajutat,

Gol le-au anulat,

Si-un italian

Putin cam plavan,

S-a cam bâlbâit,

Direct l-a servit

Pe al nostru Mutu,

Care a dat cu sutu’

Le-a bagat-o în plasa

Si mortul în casa.

Dar nu a tinut

Decât un minut,

Ca ne-au egalat

Dintr-un gol ciudat,

Caci un brav fundas

Zis Gabi Tamas,

Da pe lânga minge

Si meciul se-ncinge.

Nenea flueras

Cu capul golas,

Ne face cadou

Ca la anul nou,

Un pinalti mare

De calificare,

Numa’ gol sa dai,

Ca noroc tot ai...

Intra iar în scena,

Vedeta eterna

Tot Mutu suteaza

Si normal, rateaza!

În toata splendoarea

Si calificarea...

Acum olandezii

Au batut francezii,

Facând cu ei bors

Zeama de cocos.

Bietii nostri iezi

Spun la olandezi

S-o lase mai moale,

Capul nu-i mai doare

Sunt calificati

Si-ar fi câstigati,

Meciul lor sa-l dea,

Atunci ar scapa

De italieni

Care sunt vicleni,

Sarmanii francezi

Vad doar stele verzi,

Sunt împrastiati,

Descalificati.

În al treilea joc,

Nu mai era loc

Sa se speculeze,

Sa se parieze,

Miorita laie

Iese la bataie,

Ca e favorita

De lume iubita,

Temutii batavi

Nu mai sunt chiar bravi,

Vor sa se conserve

Au bagat rezerve,

Sunt buni de batut

De la început.

Joaca relaxat,

Rateaza distrat,

Ai nostri stresati

Cad ca secerati,

Cu fundul pe jos

Si joaca fricos.

Dica parca doarme,

Mutu are toane,

Contra are treaba

Tot cade prin iarba,

Banel tot alearga

Mingea s-o culeaga,

Si face marcaj

La kilometraj,

Iar bietul Piturca

E satul de turca,

Schimba disperat

Dar s-a terminat!

Meciul s-a sfârsit,

Rau ne-au umilit,

Jucând cu rezerve

Iar noi cu conserve.

Vor veni în tara,

Pentru a câta oara?

Spunând raspicat:

IARASI AM RATAT!

(Primita de la Florin Carlan)

Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Intre regii Romaniei, ce-i drept putini la numar, insumand abia un cvartet, Regele Mihai I a avut un destin dramatic si ratat ca monarh, ingrat si nemilos ca om, dar Bunul Dumnezeu l-a recompensat, pentru toate patimirile vietii Sale, cu o longevitate demna de invidiat, petrecuta intr-o viata de familie dominata de iubire, armonie si noblete, in care s-au nascut cinci Principese: Margareta, Elena, Irina, Sofia si Maria. Asezat la carma tarii in anii tineretii, vicisitudinile istoriei comuniste l-au aruncat la putina vreme, intr-un greu si nemeritat exil, dar prin fiinta Sa, stralucitoare si curajoasa, cu vorba sa domoala si cuminte, a ramas de neclintit, ca o stanca mare in vuietul talazurilor marii. De cativa ani, si tot mai mult cu ajutorul Lui Dumnezeu si mai putin al democratiei, Regele Mihai I traieste in Romania, cu o parte din Familia Sa numeroasa, iar in zilele de 10, 11 si 12 iunie au avut loc la Bucuresti si la Sinaia evenimente care au celebrat - Nunta de Diamant - aniversarea a 60 de ani de casatorie a Majestatilor Lor, Regele Mihai si Regina Ana. Evenimentul fiind intens mediatizat, s-au dezvaluit fapte si intamplari din Familia Regala. De pilda, s-a spus ca Regele Mihai si-a cunoscut viitoarea sotie în 1947, la Londra, la nunta verisoarei sale, Principesa Elisabeta a Marii Britanii. Ana, Principesa de Bourbon - Parma, avea 24 de ani, iar Regele, 26. S-au întâlnit într-o camera de hotel, în prezenta mai multor rude. Regina Ana îsi aminteste ca a fost impresionata de tânarul înalt, chipes, îmbracat în haine militare. A doua zi, au mers la cinematograf, iar dupa o saptamâna, Regele Mihai o cerea de sotie. Data nuntii a fost fixata, dar mai era o problema. Regele era ortodox, iar Ea catolica. Se spune ca mama Anei si soacra ei, Regina Elena, ar fi mers personal la Vatican pentru o derogare, pe care n-au obtinut-o. Ana a fost excomunicata si nicio ruda apropiata nu a participat la nunta. Dupa nunta, tânara Familie Regala a început o noua viata, dar in exil. La început au locuit la Florenta, dupa care s-au mutat in Lausanne, unde s-a nascut si primul lor copil - Margareta. Apoi au venit pe lume alte patru principese. Între timp, familia s-a stabilit în Anglia, unde au înfiintat o ferma de pui si un atelier de tâmplarie. Cu truda, iubire si speranta s-au scurs 60 de ani de casnicie perfecta. Sarbatorirea Nuntii de Diamant a inceput cu concertul extraordinar de marti seara, 10 iunie, de la Ateneul Roman din Bucuresti, unde Regele si Regina au invitat numeroase personalitati romane, membri ai Guvernului, diplomati, artisti, scriitori, actori si inalti ierarhi. Orchestra nationala a Filarmonicii "George Enescu" a interpretat, in prezenta Familiei Regale si a invitatilor sai, lucrari ale compozitorilor George Enescu, Franz Liszt, Edvard Grieg si Giuseppe Verdi. Reprezentanti din 14 familii regale europene, printre care Majestatea Sa, Regina Sofia a Spaniei, Majestatile Lor, Regele Simeon II si Regina Margareta ai bulgarilor, Majestatile Lor, Regele Constantin II si Regina Ana-Maria ai elenilor, Alteta Sa Regala, Principele Lorenz al Belgiei, Altetele Lor Regale, Principele Alexandru II si Principesa Ecaterina ai Serbiei, Alteta Sa Imperiala si Regala, Arhiducele Karl al Austriei, Alteta Sa Regala, Ducele de Braganza (Portugalia), Altetele Lor Regale, Ducele Amedeo si Ducesa Silvia de Savoia-Aosta (Italia), Altetele Lor Regale, Principele Filip si Principesa Anette de Bourbon-Parma, au venit la Bucuresti pentru a impartasi bucuria acestei aniversari cu Familia Regala a Romaniei. Dintre politicienii români "de marca" s-au aflat: premierul Calin Popescu Tariceanu, fostii presedinti Ion Iliescu si Emil Constantinescu, precum si Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Bogdan Olteanu. Familia Regala si-a invitat oaspetii la un dineu, organizat in stil maiestuos, în sala unde au luat masa cei mai puternici oameni ai lumii, dupa summit-ul NATO. Fetele de masa au fost comandate special, iar sfesnicele - împrumutate de la Palatul Elisabeta. Buchete de crizanteme si margarete au împodobit fiecare masa. De la aperitive nu au lipsit salata de sparanghel, rosii si parmezan ras. Oaspetii au fost serviti apoi cu biban de mare cu sos de rosii cu creveti si, la desert, cu tort de ciocolata. A doua zi, pe 11 iunie, la Muzeul National de Istorie a Romaniei, a fost lansat albumul „Nunta de Diamant", dedicat Regelui Mihai si Reginei Ana, scris de Principesa Margareta si de Principele Radu. In cea de-a treia zi, pe 12 iunie, regele si regina si-au primit oaspetii la Castelul Peles din Sinaia, unde petrecerea a durat trei ore. In opinia analistilor, Regele Mihai si Regina Ana alcatuiesc un cuplu-model, de 60 de ani, iar admiratorii le doresc inca multi ani fericiti. (Clipa)

Societatea Romana Crestina “Dorul” in calitate de sponsor si organizator din partea comunitatii romanesti, invita romanii-americani si familiile acestora, din New York, dar si din New Jersey, Pennsylvania si Connecticut sa participe la cea de a 23-a editie a “Saptamanii Culturale Internationale, 2008 - New York City”.

Evenimentul cultural este patronat de IIF ( International Immigrants Foundation) si reuneste aproape 100 de nationalitati care traiesc in America si an de an un impresionant numar de participantii, dupa aprecierile organizatorilor de cca. 1.5 milioane.

Invitarea si desemnarea de catre IIF pentru a doua oara consecutiv a societati “Dorul” pentru reprezentarea romanilor-americani din New York la acesta traditionala manifestare culturala ne onoreaza si ne obliga pe noi cei din societate la o prezenta de inalt nivel.

Va asteptam pe toti cei ce simtiti cu adevarat romaneste sa fim laolalta si sa prezentam prin port si cant traditiile noastre culturale milenare, atat de dragi noua romanilor.

Intrata, din anul 2007, intr-o frumoasa traditie, participarea societatii la acest important eveniment cultural va cuprinde prezenta la cele doua manifestari emblematice: Ceremonia Steagurilor si Parada Nationalitatilor.

Acestea se vor desfasura in zilele de 15 si 21 iunie 2008 cu incepere de la ora 12:00 pm. In Manhattan .
Informatii suplimentare se pot obtine la adresa de e-mail: pascunyvoice@yahoo.com si la telefoanele:
(646)236-9946 / (646)286-9159 / (646)203-9599 in perioada 2-14 iunie 2008 intre orele 6:30pm-8:30pm.

La Ceremonia Steagurilor societatea va prezenta un frumos program artistic sustinut de tinere talente din comunitate. Persoanele care poseda costume nationale sunt incurajate sa le etaleze intrucat pentru Parada Nationalitatilor societatea “Dorul” a pregatit deja un car alegoric compus din frumoase costume taranesti din zonele de traditie( purtate de tineri si copii) impreuna cu o desfasurare de steagurii tricolore cat si interpretarea unor cantece populare la clarinet, care credem ca vor da o imagine distincta contingentului romanesc. Deasemenea am invitat Consulatul General Roman din New York sa fie impreuna cu noi in aceste zile festive.

Invitatia a fost imbratisata si acceptata cu multa simpatie si receptivitate.

* Numai 17% dintre noi au incredere in deciziile luate de cei care-si poarta pretioasele madulare pe Colina Capitoliului. Ma alatur lui Walter E. Wiliams, profesor de Economie la George Mason University, in a sustine ca suntem considerati de Congres o masa de "idioti" utili, total dezinformati si usor de manevrat. De cate ori pretul galonului o ia razna, cohortele care conduc destinele industriei petroliere sunt tarati in fata Congresului, ca ultimii delicventi si acuzati de situatia actuala. Desi audierile din Senat se tin cu surle si trambite, situatia ramane neschimbata. Departe de a lua apararea celor care-si duc existenta anuala cu un amarat de buget de cca.100 mil. dolari, doresc sa le amintesc ca ceea ce se intampla in anul de gratie 2008 a fost generat de deciziile hilare ale anului 1980, cand s-a decis reducerea drastica a productiei interne, lucru care a marit dependenta noastra de tarile OPEC. Continuandu‑si hilarele decizii, Congresul USA a interzis explorarile petroliere pe 85% din apele noastre de coasta. Ironia soartei este ca tari ca si China si Cuba foreaza in apropierea granitelor noastre maritime !!! Houston Chronicle, sub semnatura prestigioasa a lui Sterling Burnett ne informeaza ca in apele noastre de coasta este suficient combustibil sa aprovizioneze 60 mil. de masini pe o perioada de 60 ani si suficient gaz natural sa incalzeasca 60 mil. locuinte pentru 160 ani. Pentru cei deloc informati din Congresul Statelor Unite, le amintesc ca Alaska detine cele mai mari rezerve de petrol si gaz natural din lume iar protestele celor care vorbesc de conservarea naturii nu au justificare ecologica si financiara. Exemplul cel mai concludent il constituie infloritoarea zona Prudhoe Bay-Alaska, zona care a cunoscut o dezvoltare economica numai dupa inceperea unor prospectiuni arheologice. Asta, daca puteti localiza Alaska, pe harta Statelor Unite !?! Oricum astept cu vadita curiozitate procesul intentat de Sarah Palin, guvernator al Statului Alaska, guvernului federal al USA. Pana una alta, guvernul Saudit ne-a refuzat solicitarea de a-si mari productia de petrol, lucru care ar fi generat o stabilitate a pretului per baril. Se uita ca fara ajutorul nostru ar fi ramas la stadiul……… de camila. Propun a se sista vanzarile de armament pana ce Riadul isi va reanaliza atitudinea. Ca titlu informativ, cohorte de tineri din Arabia Saudita sunt scolarizati in USA. Membrii familiei regale saudite, primesc din partea Regatului Saudit, o bursa de $ 60,000.00 lunar; nemembrii primesc $ 1,219.43. Sa tot fii ……. membru. Pana una alta, asa cum am scris celei mai "temute" Institutii din USA, oamenii onesti, indiferent de perimetrul geografic, platesc pretul onestitatii lor iar necinstitii prospera.

* Alea Iacta Est, "Billa" n-a trecut Rubiconul care ar fi propulsat-o la Conventia Democrata, drept candidata din partea partidului care are o emblema predestinata! Ghiciti-o !?! In culise sunt multe ipoteze, care de care mai infricosatoare, unele culminand cu propulsarea "Billei" la un post de judecator la Curtea Suprema de Justitie a USA. Pentru cei mai putin familiari, postul de judecator este acordat pe parcursul existentei fizice a persoanei nominalizate iar repectiva institutie a avut printre nominalizari si persoane fara pregatire universitara juridica. Este, daca vreti, riscul asumat pentru a trai intr-un stat cu adevarat democratic. Opinia mea personala este ca Bill si Billa nu vor renunta niciodata la ideea de a avea un reprezentant al familiei ocupant al Biroului Oval. Nici nu se cunoaste viitorul presedinte al USA -cu exceptia guvernului invizibil- ca se si vehiculeaza numele lui Chelsea Clinton, pentru viitorul nu prea indepartat !!!!!!! Oricum ca o recomandare, oricine este suficient de naiv sa-i dea lui Bill un cutit, sa se astepte a fi injunghiat in spate. Presedintele Bush a simtit pe propria-i piele acest fapt, cand a avut neinspiratia de a-l nominaliza pe Bill in diferite comisii umanitare, platforma de unde Bill a adus critici neintemeiate actualei administratii. Pentru cei mai neinitiati exista o regula nescrisa de comportament diplomatic, prin care fostii presedinti trebuie sa se abtina de a-si critica succesorii. De regula, dupa parasirea Casei Albe, toti presedintii dispar in anonimat. Bill este exceptia acestei reguli. Daca ar fi fost justitie in aceasta lume, Bill ar fi fost in cu totul alta parte. Ca o parere strict personala, America si‑a pierdut repectul in fata lumii, din timpul administratiei nr 42. Biroul sacrosanct in care presedintele Ronald Reagan nu indraznea sa-si dea jos haina a devenit un budoar unde Bill isi dadea jos pantalonii. Cine vreti sa ne mai respecte? Singurul defect al prezentei administratii este ca presedintele George W. Bush este un "OM" prea onest iar politica este un domeniu in care oameni cu asemenea virtuti nu au ce cauta. Oricum istoria va fi principalul arbitru, desi in conformitate cu scriitorul american Wystan Hugh Auden “ Political history is far too criminal and pathological to be fit subject of study.” (Istoria politica este prea criminala si patologica pentru a constitui subiect de studiu) fostul Prim –Ministru al Marii Britanii, John Major, ne-a lasat urmatoarea filosofie: "prima cerinta in politica nu este intelectul sau vigoarea-rezistenta, ci rabdarea. Politica este o cursa lunga de alergare in care o broasca testoasa castiga de regula in fata unui iepure." (The first requirement of politics is not intellect or stamina but patience. Politics is a very long run game and the tortoise will usually beat the hare). De abia acum am inceput sa-mi explic lipsa de intelect la foarte multi politicieni, unii dintre ei fosti profesori universitari de…… geologie. Va recomand excelentul film a lui Ben Stein: EXPELLED, No Intelligence Allowed.

(în 400 de cuvinte)

In 13 si 14 iunie 1990, am fost la Bucuresti pentru deschiderea primului Parlament post comunist. În seara zilei de 13 iunie eram cu alti colegi în cabinetul ministrului fara portofoliu, Adrian Motiu, din guvernul provizoriu Petre Roman. Dl Motiu urma sa vina cu avionul de la Cluj-Napoca pentru sedinta de guvern. Sa fi fost ora 18:00, când soferul ministrului, care se pregatea sa mearga dupa acesta la avion ne-a declarat, spontan: „sa nu va fie frica, ca vin minerii, sunt pe drum”. Pe la ora 21:00 a venit si Adrian Motiu care s-a dus direct la sedinta de guvern. Când s-a terminat sedinta de guvern, sa fi fost ora 22:00, Adrian Motiu ne-a povestit, ca s-a hotarât în guvern chemarea minerilor, dar ca Petre Roman, prim ministru, nu dorea, nu-i placea ideea. Motiu declara: „sa vedea pe el ca nu doreste chemarea minerilor”, dar majoritatea, oamenii presedintelui, au impus solutia! (Au impus solutia la ora 22:00, care se savârsea, la orele 18:00!).

Eram cazati si cu doi deputati PNL (Teodor Vaida si Marin Balaban) si am vazut venirea minerilor la 4-5 dimineta în Bucuresti. De la camera hotelui de pe coltul calea Victoriei cu bulevardul. La toti ne era frica. I-am chemat, la comisia speciala de ancheta, care a organizat-o parlamentul, pentru a depune marturie. N-au venit motivând ca n-are rost. M-am dus singur, si am depus marturia unui deputat PDAR , Valeriu Pescaru, membru al comisiei de ancheta. In declatia depusa am aratat doua lucruri: 1) ca soferul ministrului Motiu, în data de 13 iunie orele 18 (aproximativ) ne-a spus sa stam linistiti ca vin minerii si 2) ca am vazut navalirea minerilor pe bulevard si corectiile, cu bâtele, aplicate cetatenilor. Vicepresedintele comisiei era un alt deputat PNL, Radu Ciuceanu, pe care l-am întrebat ulterior, care a fost adevaratul mobil al mineriadei. Nu a stiut sa-mi raspunda.

Dupa evenimente sute de bucuresteni au fost arestati si tinuti închisi fara judecata. Astfel în data de 30 sau 31 iulie 1990 am cerut, de la tribuna Parlementului „un stat de drept în care sa nu mai existe exceptii” si „o practica juridica fara exceptii si în cazul lui Marian Munteanu”. Au dat imediat pauza. Aceasta cerere n-a fost sustinuta de nimenea altcineva si a produs stupoare: doi deputati de Cluj (Al. Lapusan si Iosif Timen) discutau pe coridor, citez: „Auzi, ce a cerut – sa-l elibereze pe Marian Munteanu; Vezi-ti de treaba n-ai înteles tu, cum sa ceara asa ceva?” A doua zi cei arestati fara judecata au fost, totusi eliberati.

Octavian Capîtina

Cluj-Napoca, Romania

Pe 2 aprilie a.c., cu doar trei saptamâni înainte de a se interna în spital, pentru o operatie simpla, banala, ce se va dovedi însa fatala, datorita incompetentei medicale si a precaritatii sistemului de sanatate, Cezar Ivanescu scria aceasta scrisoare unei prietene vechi si îndepartate. Prietenia data de circa trei decenii, iar destinatara se afla în Tara Sfânta, unde s-a destarat de mai multi ani, nu pentru ca s-ar fi simtit exceptional în aceasta tara a tuturor posibilitatilor, care este România.

Întamplarea – daca întamplare este si nu un fel de a închide cercul unei relatii – facea însa ca ultimele luni de viata ale poetului, lunile cele mai sinistre probabil din întreaga sa viata, sa se fi petrecut în apartamentul acelei prietene. Luni sinistre? Cele mai sinistre? Desigur, pentru ca s‑a confruntat cu o acuzatie pe care o resimtea ca fiind absurda si nu a simtit alaturi solidaritatea asteptata a prietenilor sai, ieseni, dar nu numai ieseni.

Am solicitat destinatarei scrisoarea spre publicare, i-am si sugerat ca, la nevoie, am putea elimina pasajele pe care le-ar socoti delicate, iar aceasta, spre onoarea sa, a acceptat. A acceptat publicarea în întregime, întelegand foarte bine ca este o marturie esentiala, un document important despre ultimele luni de viata ale poetului, ale unui poet de calibru foarte mare.

Acesta rememoreaza întamplari mai vechi sau mai recente, evoca discret, dureros discret, situatia aberanta în care se trezise, face proiecte, inclusiv proiecte legate de o calatorie în Tara Sfânta. Dar face aceste proiecte precipitat, cu sentimentul urgentei, de parca ar fi presimtit apropierea sfârsitului. Este adevarat ca poetii au viziuni, ca ei obisnuiesc sa-si verbalizeze presimtirile, dar e cumplit sa vezi când ele se mai si împlinesc!

Într-o evocare publicata în numarul din 1 mai al „României Literare", scriam ca Cezar Ivanescu era, este un mare poet altoit pe o persoana foarte complicata, sfasiata între înaltimi si abisuri. Este adevarat, as putea adauga ca era o persoana foarte dificila, uneori imposibila. Cel mai trist lucru care s-ar putea întâmpla ar fi sa uitam, sa trecem sub tacere dimensiunile uriesesti ale poetului din pricina complexitatii omului. Cum la fel de nedrept ar fi sa lasam circumstantele absurde ale mortii sale nelamurite. Cineva trebuie, totusi, sa ne spuna cum a fost posibila plecarea pretimpurie dintre noi, la o vârsta când se afla înca în plina putere de creatie, în urma unei interventii chirurgicale simple si, poate, nu neaparat necesare, oricum nu urgenta. Nu de pedepsit niste vinovati este neaparat vorba, ci de faptul ca este nedrept sa ramana într-o obscura ceata plecarea dintre noi a unuia din cei mai mari poeti români de dupa razboi.

SCRISOAREA LUI CEZAR IVANESCU CATRE

DOAMNA (FLORY) LUCRETIA STANCIU-BERZINTU

DIN ISRAEL

(Continuare din numarul precedent)

Olteanu Gheorghe, un bucurestean ajuns mai tarziu inginer constructor de zgarie-nori in SUA, a venit tarziu la Predeal, prin clasa a sasea, fara examen, prin transfer Un baiat fin, inteligent si foarte indraznet. Iti aduci aminte ca a primit cadou de la cineva, care probabil l-a adus si la noi, niste schiuri de lux si fara un antrenament corespunzator a facut o coborare pe partia MTR de pe Clabucet. Si-a fracturat un picior si a rupt schiurile in doua. El iti scrie… « te-am cunoscut, figura cea mai serioasa si poate, dupa cum tu singur marturisesti, sufletul cel mai adanc framantat, dar nu mai fi pesimist ca pesimismul distruge. »

Sarbu Lonida din Hunedoara si el va devni inginer metalurg - seful clasei in toti cei sapte ani cat am invatat la Predeal, si completeaza pe ceilalti: "in loc sa evadezi in adevaratul sens al cuvantului (cum au facut cei mai multi – completez eu) tu te-ai retras si inchis in tine. Rezultatul? Pesimismul care oglindeste fidel viata noastra (se referea la internat). Si continua: « Gandeste-te ca adevarata viata care ne asteapta va fi si mai urata si mai grea (era fiu de muncitor). Invata, zicea el, sa gasesti in ea si bucurii, caci de vrei sa le cauti, le vei gasi ».

Ion Moise, zis cioba, viitor profesor la Pitesti, dupa ce iti aduce aminte de bancurile lui "bune" iti recomanda sa te cultivi ca sa ajungi unde doresti, dar sa nu te mai "amorezi" asa de repede.

Dutulescu Andrei (din Balilesti-Arges, inginer) iti ureaza « succes in viata care de acum incepe si ne deschide portile ei. Ramane de vazut daca e iad sau rai ». Scepticism demn de un vizionar.

Rusu Ion (din Goicea-Dolj, devenit agronom): « Tu mereu trist, eu mereu vesel, sunt poate singurul din clasa care te-a inteles. Esti o fiinta aparte, esti un baiat purtat de sentimente nobile, pe drumuri frumoase »… Poetul neinteles…

Victor Emanoil (din Bucuresti, fiu de functionar, devenit inginer electrotehnist): « Lupta noastra continua de a infrunta primele obstacole prea curand puse in fata adolescentei noastre cred ca ne-a calit de ajuns ca el, destimul sa fie infrant ».

Dar legile naturii ne-au facut prea slabi si pe el prea tare… Acum incearca sa rupa lantul care ne-a legat sapte ani si simt ca ruptura doare. L-om frange si vom pleca pe drumuri diferite, inainte poate spre alta Meca, o Meca a noastra, lasand in urma pe cel cazut si pe cei care vor cadea. Prietene, prefera sa fii Emirul, caci daca vei cadea, iti va fi cazatura mai glorioasa decat existenta obscura a drumetului pocit”.

Litescu Ion (fost coleg de banca, Valea Mare-Muscel, devenit inginer chimist): „Lasand la o parte micile noastre sicane… desi anii petrecuti impreuna ne par clipe, totusi sunt sapte ani. Parca ieri am venit si eram imbracati in bleumarin si cu eghileti galbeni, frumosi, noi – fiii de tarani, ne simteam ca niste printisori. Cand Ghiula din clasa a opta (comandantul de pluton al clasei noastre, avea 19-20 de ani) a intrebat: cine este mai vechi? Ai iesit tu. Sosisesi primul la liceu si nu aveai de unde sa stii ca in jargonul militar, cel mai vechi insemna primus inter pares (primul intre egali - seful clasei), cel care reusise cu media cea mai mare. De atunci a curs multa apa pe Leuca si pe Rasnoava (cele doua parauri care curg pe langa curtea liceului, se unesc si ajung in Prahova care izvoraste din centrul Predealului), noi am crescut. Nu mai suntem copiii nestiutori de alta data, cei multi ca mine si ca tine de la tara. A venit capacitatea odata cu primele tale versuri, care au culminat cu „Pentru o lume noua”.

Mi s-au parut nostime unele versuri de inceput, un catren scris pentru Ionescu Nicolae, de pe la Corabia. Versurile ti-au fost inspirate de o mica poveste al unui inceput de idila pe care o avusese Ionescu si drept rasplata ti-a daruit o fotografie, dupa o statuie care reprezenta un bust nud, de fata, de toata splendoarea. Si tu ai scris:

„Margaritari pe albi sani

razele lunii iti presar

iar eu ma cert cu ai lumii caini,

vrand gardul ca sa-l sar".

Si continui:

Nu mai spun ca te-au inspirat si probleme serioase cum era refrenul cantecului ostasilor care plecau la razboi, pe care-l cantau zilnic prin curtea liceului colegii nostri mai mari, care faceau instructie cu armele si bineinteles trageri.

Dupa cate stiu, aceasta poezie ai scris-o dupa ce ai plecat de la Predeal. Eram ingineri, mi se pare.

„Camarazi, camarazi

spre noi privirile se-ndreapta,

focul luptei ne asteapta,

camarazi, camarazi"

Este refrenul ce ma rascoleste si acum, cand trec pe langa Rajnova, pe drum.

In ’43 era inca razboi si veneau ca un ecou catre noi, de pe front, numele celor cazuti : comandanti, colegi, cunoscuti…

Dar triste si uneori chiar sarcastice, au fost si poeziile de dragoste :

„Iubito esti o melodie trista

o amagire,

de iubire,

ce-mi tremuri sufletul ca pe o batista".

Sau in sonetul neconformist „sa scriu ce-am sters":

„Carii

rozandu-mi linistea-n grinda

mi-au proiectat in a noptii oglinda

portretul tau, Mary.

Nume fictiv,

umbra suava,

chemare bolnava,

tablou naiv.

Privirii tale efemere,

i-am scris un vers

si l-am sters.

Esti aceeasi tacere

ce vesnic imi cere

sa scriu ce-am sters".

Eu am mandria de a fi fost coleg cu un poet".

Gogot Stefan (din Corbu-Olt, devenit profesor de romana) arogant, marturiseste: „Afinitatea naturii mele si a Predealului m-au transformat, facand dintr-un om vesel, unul trist, cateodata plin de sarcasm, pe care l-am imprastiat dupa circumstante". Si despre tine: „dintre portretele tuturor: mana impresiilor va strange catre frumos amintirea unui sensibil".

Dumitrescu Laurentiu din Dambovita, devine chirurg: „Ma izbeste sinceritatea pe care o manifesti… Ai spus bine: pe Dumnezeu il simte fiecare in felul lui".

Florea Alexandru (Tecuci, devine inginer la CFR): „desi vom fi departe unul de altul, noi ne vom simti totdeauna aproape pentru ca sufletele noastre sunt unite prin prietenia ce am zidit-o aici, prin bucuriile si necazurile ce le-am trait zi de zi".

Ilie Gheorghe (Breaza, devine inginer, profesor si decan al Facultatii de Cai ferate) se marturiseste si te roaga: „Draga, sa nu uiti ca in capitala banilor olteni (unde te duci) am primit primele notiuni, s-a insuflat pentru mine prima data scanteia valorilor inalte, spirituale, intelectuale… anii petrecuti la Craiova (liceu militar Dimitrie Sturdza de unde a venit in clasa a cincea la Predeal), ani care tocmai datorita faptului ca au fost prea aspri, imi trezesc acum amintiri frumoase. Daca te duci la Craiova, sa nu uiti ca acolo a trait patru ani un coleg al tau".

El, ca si altii, avand medii mai mari au inlocuit pe cei cu medii mai mici, cei cca. 50 la suta care au fost trimisi la alte licee.

Carstea Marin (Barca-Dolj, devenit ziarist, dupa ce a urmat literele), te apreciaza: „Om cu mult bun simt care ia apararea celor slabi. Asa cel putin, te cunosc eu. Iata tot ce voiam sa spun despre tine".

Va urma

Pseudonim literar: writer

www.bocancul-literar.ro

marianbadea.blogspot.com

Motto: “Poate putem afla ce suntem, dar nu vom sti niciodata ce putem fi.”

(Shakespeare)

 (Continuare din numarul precedent)

Dar, pe mine nu ma încânta o asemenea explicatie, ca stiam eu cum sunt animalele, iar cele spuse de tata erau insuficiente pentru a-mi lamuri nedumerirea. Asadar am insistat:

- Tata, daca ar fi sa ma iau dupa vorbele tale, ar trebui ca pisica domnului Jean (Domnul Jean este un vecin care are proprietatea lânga a noastra, dar nu pe toata lungimea ei !) sa stie când dau de mâncare la vrabiute, sa vina si sa se ascunda lânga locul unde acestea coboara pentru a se hrani, iar în final, sa le prinda. Dar eu nu am vazut asa ceva, nu pentru ca vrabiutele ar avea simturile mai dezvoltate si s-ar feri de vreo primejdie, ci pentru ca pisica nu are o astfel de preocupari, chiar daca trebuie sa se hraneasca si ea. Iar daca (cine stie cum ?), pisica foloseste si o asemenea stratagema, caci am vazut ca se mai întâmpla si de-astea, întotdeauna ramâne cu buza umflata. Dupa câte mi-am dat eu seama, câinele nostru este preocupat de a ne pazi de intrusi, dar cum de stie el ca oamenii acestia ne intra pe proprietate fara ca sa le dam permisiunea ? Cine i-a spus lui ca are datoria de a afla lucrul acesta de-ndata ce se petrece? Nici nu te-am vazut vreodata sa discuti cu el asa cum faci cu mine, ca sa înteleg. Cred ca altu-i raspunsul si nu vrei sa mi-l spui.

Si atunci, ca sa nu mai complice lucrurile, tata mi-a facut o demonstratie ciudata care m-a uluit si care m-a pus pe gânduri multa vreme, pâna ce am gasit explicatia potrivita si calea pentru a realiza asemenea lucruri ...

Proprietatea noastra este mai mult lunga, decât lata, iar pâna la câine, care lâncezea lânga fântâna, privind-o pe mama cum spala vasele si pazind-o cu strasnicie, erau vreo 500 de metri. Chiar de l-ai fi strigat, nu cred ca putea sa auda. Dar, mai stii !? Asadar, tata mi-a spus:

- Fii atenta! Acum am sa ma concentrez la Arthur. In fine, este altfel decât atunci când te concentrezi la solutionarea vreunei probleme, dar se poate spune si asa... Ceea ce vei vedea nu are o explicatie obisnuita.

Iar tata a închis ochii si a stat asa câteva zeci de secunde. Eu ma uitam peste proprietatea noastra, catre casa ce se arata frumoasa în lumina soarelui diminetii. Ma gândeam ca parintele meu face vreo gluma si, pentru ca uneori ma surprindea cu sotiile lui, acum ma uitam la el si la tot ce ne înconjura, tot ca sa aflu din timp vreo surpriza ce mi-ar fi pregatit-o...

Deodata, l-am vazut pe Arthur, venind spre noi în salturi, în cea mai mare viteza. Dar n-a venit asa ca sa se joace, ci s-a uitat atent la tata care i-a spus:

- Ia vezi ! Ce este cu vaca asta, lasata nesupravegheata si care paste nestingherita pe terenul nostru ?

Iar Arthur s-a repezit la animalul care pastea linistit si i-a sarit direct la grumaz. Dar n-a ranit vaca, ci numai a speriat-o, drept pentru care sarmana a luat-o la goana pe pasune, dincolo de perimetrul proprietatii noastre. Si, curios, Arthur s-a oprit în loc si a privit la tata, parca întrebându-l din priviri daca sa-si continue urmarirea sau sa se rezume numai la a o latra. Iar daca si-a vazut stapânul multumit, a venit repede lânga el si i s-a asezat la picioare asteptând o manifestare din partea lui prin care sa afle repede cum sa-i fie util. Numai ca, deodata, ne-am pomenit cu proprietara vacii – tata Tinca, chiar batrâna ce ne pândea mereu si pe care o suspectam de otavirea câinelui –, care pâna atunci sedea pitita dupa un copac si ne privea cercetatoare (sa vada ce vom face, dar atenta sa nu fie descoperita si astfel, sa nu ne dea socoteala pentru încalcarea proprietatii noastre !), ca vine repede spre noi si ne adreseaza cuvinte dojenitoare:

- Pai, ce faceti, bre, oameni buni? Vreti sa-mi omorâti vaca?

Tata a început sa râda putin amuzat de tupeul femeii si i-a raspuns:

- Bre, tale n-ai aflat ca, daca n-are gard împrejmuitor la propria lui ograda, vaca si-o tine fiecare, legata la el în batatura? Ori, poate ai crezut ca pamântul asta este fara stapân !?

- Domnu’ inginer (asa i se adreseaza oamenii, tatei, de când si-a construit singur casa), esti om rau, bre. Toata lumea spune ca esti rau si zgârcit. Inveti si câinele asta la rele. Am auzit eu ca fata talica duce fiara asta în padure, ca s-o învete sa omoare. Barbatu-miu a si zis ca ne asteapta zile negre...

Va urma

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

- Nu cred sa ajung dar ne întâlnim oricum la apartament.

- Bine pe diseara.

Chris ajunse în fata casei profesorului si opri masina.

Cauta în agenda mobilului, numarul lui Baptiste, fostul lui partener la agentia de detectivi din Paris si îi dadu un SMS.

Stia ca daca exista un graunte de adevar în cele descoperite de Titus, oamenii lui Baptiste îl vor face sa încolteasca.

Maria îi deschise usa.

- Doamna va asteapta pe terasa.

Chris intra în birou si ramase câteva clipe pe loc încercând sa simta atmosfera. Dar tot ce reusi sa simta fu racoarea care venea de la instalatia de climatizare. Multe minuni mai scriu si autorii astia de romane criminale, se gândi el.

Deschise glazvandul, care nu aluneca lin pe sina, ci facea un zgomot de parca cineva ar fi frecat doua tingiri una de alta. Iesi pe terasa.

Rodica Pascu statea la masa sub o umbrela. Pe masa se afla un platou cu fursecuri si o cana cu cafea.

- Stiu! trebuie reparat, spuse amfitrioana, parca citindu-i gândurile.

Aratând spre un scaun continua.

- Luati loc domnule Moraru. O cafea?

- Da, multumesc.

Rodica îi turna cafea în ceasca din fata lui.

- Cu zahar?

- Da trei lingurite. De ce m-ati chemat?

- Au fost cei de la politie si mi‑au întors gradina pe dos. Stiti ceva?

- Nu asta e treaba politiei.

- Dumneavoastra ati mai aflat ceva nou în legatura cu cazul nostru?

Chris sesiza nuanta, devenise „cazul nostru". Se referea oare la faptul ca ea dadea banii? Spuse pe un ton neutru.

- Deocamdata nimic care sa fie interesant, lua o gura de cafea. Din birou si în general din casa nu a lipsit nimic?

- Nu, nimic, toate lucrurile au fost la locul lor si nu s‑a fortat nici un sertar.

- Avea un seif?

- Da, acolo am gasit asta.

Îi întinse o lista cu numele adresa si telefonul celor care lucrau la catedra. Numele lui Mihai Orasanu al treilea în ierarhie era taiat cu o carioca si în dreptul lui scria "de scapat de el". Mai lipsea data, dar Chris stia data, era ziua în care Oana Dima se logodise cu el. Acum era convins ca legatura lui cu asistenta nu era doar un zvon.

- Aveati combinatia de la seif.

- Bine înteles.

Rodica îi întinse fursecurile.

- Sunt foarte bune, în vocea ei se simtea încordarea. Tot acolo am gasit si asta.

Îi întinse o foaie de hârtie scrisa de mâna. Chris o lua, o citi si o privi întrebator.

- Se pare ca Marin l-a împrumutat pe Silviu cu 25.000 de Euro si scadenta a fost ieri.

- Da asa spune chitanta asta.

Facu rapid legatura cu cazinoul din Paris, acum stia aproape sigur ce raspuns o sa-i dea Baptiste. Scadenta era numai la o zi dupa ce profesorul fusese omorât. Asta da motiv gândi el.

- Ati vorbit cu domnul Silviu? Poate si-a achitat datoria.

- Nu cred, Marin era foarte ordonat si daca ar fi primit banii as fi gasit ceva. Sau banii sau o chitanta de primire dar nu am gasit nimic. O sa ne lamurim imediat. Am sunat-o pe Anca, trebuie sa apara si ei în curând, de aceia am vrut sa fiti aici.

Chris o privi în ochi, nu mai erau oglinda durerii ca la prima întâlnire, acum aveau ceva din duritatea otelului. Femeia asta nu e bine sa o ai ca dusman, îsi spuse el.

- Mai am niste întrebari mai personale, daca îmi permiteti.

- Daca folosesc la ceva, va rog.

- Care este situatia financiara acum dupa moartea sotului?

- Eu nu m-am ocupat niciodata de asta, dar Marin mi‑a spus o data în gluma, ca voi fi o vaduva frumoasa si bogata. Problemele astea le-a discutat în ultimul timp cu Miruna, stiti ea a terminat „Drept international" si se ocupa de chestii din astea.

- Apropo unde e acum fiica dumneavoastra.

- E la o prietena. Ea mi-a spus ca nu am de ce sa-mi fac griji în privinta banilor.

- Asta e o usurare. Cât timp ati avut o legatura intima cu doctorul Vintila?

Zâmbetul i se sterse de pe fata, Obrazul i se colora într-un rosu intens, iar ochii se transformara în doua pumnale, care daca ar fi fost reale, l-ar fi trecut urgent pe lumea cealalta. Trupul i se încorda si dadu sa se ridice.

Chris ramase linistit privind-o în ochi fara sa dea vreun semn de neliniste.

Trecura câteva clipe, în care totul parea sa explodeze. Apoi ea se destinse si se aseza la loc. Fata îsi recapata culoarea si pumnalele intrara în teaca.

- Daca ma întrebati asa direct, trebuie sa aveti informatii foarte precise. Am avut o legatura de scurta durata cu doctorul Vintila acum doi ani. Dar, precizez a fost de scurta durata si am renuntat la ea de comun acord. Nu vreau sa stiu de unde ati aflat, caci mi se pare neesential.

Deci „de comun acord" înseamna ca el a rupt legatura, gândi Chris. Si asta acum doi ani, exact pe vremea când „frumusetea anului", îsi lua examenul la domnul profesor, probabil pe alta baza decât cunostintele ei de termodinamica.

- Dar ati ramas prieteni?

Rodica îl privi lung.

- Nu a fost clasicul triunghi conjugal, daca la asta va referiti.

- Acum doi ani, „gurile rele" spun ca domnul profesor a avut o afacere galanta cu o studenta. Stiti ceva?

- Am auzit nu o data asa ceva. Bârfe de genul acestea sunt asa de obisnuite la corpul universitar, ca daca le‑as fi bagat în seama, divortam de Marin de douazeci de ori pâna acum.

- Cum se întelegea cu subalterni lui de la catedra?

Urmari cu degetul numele de pe lista din mâna lui.

- De exemplu cu Oana Dima.

- Foarte bine. Oana a venit acum un an la catedra prin concurs. Ea nu a fost studenta lui, a terminat la Cluj, dar Marin spunea ca e foarte inteligenta. Tot el i-a facut rost de locuinta asta aici aproape de noi. Stiti Oana e de-o vârsta cu Miruna.

Din camera de zi se auzira voci si la scurt timp dupa aceia, pe terasa aparu familia Fagarasan.

Dupa ce protocolul de primire si prezentarile fura încheiate se trecu la subiectul favorit, vremea prea calda pentru aceasta luna.

- Si domnule Moraru cu ce ocazie în Timisoara, întreba Silviu Fagarasan.

Rodica i-o lua înainte.

- E un prieten din copilarie al lui Ticu si e de meserie detectiv particular. Daca tot s-a nimerit sa fie aici l-am rugat sa se ocupe putin de moartea lui Marin.

Chris privi rapid la cei doi noi veniti.

Anca avu o expresie de surpriza nedisimulata, iar Silviu se strâmba de parca ar fi muscat într-o lamâie.

- Dar, de ce draga? Doar politia a rezolvat cazul. Nu l-au arestat pe Mihai, întreba Silviu.

De data asta Chris lua initiativa.

- Nu vreau sa ma amestec în treburile politiei, doar ca Ticu m-a rugat sa o ajut putin pe doamna Pascu.

- Dar politia are dovezi, relua Silviu.

- Apropo Silviule, printre actele lui Marin, am gasit hârtia asta.

Îi întinse chitanta peste masa. Silviu Fagarasan lua hârtia si deodata se facu alb la fata, mai ceva decât foaia pe care o tine în mâna.

- Asta e o chestie rezolvata, se bâlbâi el.

- Ce chestie? întreba Anca.

Lua hârtia din mâna sotului ei. O citi si apoi exploda.

- Nu mi-ai spus nimic de asta! De ce ai avut nevoie de asa o suma mare? Ce-ai facut cu banii? Mie îmi spui ca cheltuiesc prea mult, salarul tau de mizerie nu ti l‑au mai ridicat astia de când te-ai angajat, iar eu vesnic aud ca nu avem bani. Vreau o explicatie.

- Discutam asta acasa, încerca el împaciuitor. Dar chestia e rezolvata, zau.

- Eu nu am gasit nici un act cum ca Marin ar fi primit banii de la tine. Cum de nu ti-a înapoiat chitanta daca i-ai dat banii?

- Probabil a uitat, eu nu-i mai sunt dator! spuse el destul de neconvingator.

Chris remarca ca mâinile lui Silviu tremurau.

- Rodica! doar nu crezi ca te mint? mai încerca el cu o voce rugatoare.

Anca se scula de la masa fara a-si învrednici sotul nici macar cu o privire si se sprijini de balustrada terasei privind în gradina. Se vedea ca fierbe.

Rodica îl privea pe Silviu cu o neîncredere nedisimulata.

Anca se întoarse brusc.

- Eu am plecat. Te sun eu întruna din zilele astea. Când e înmormântarea?

- Nu stiu probabil poimâine, trebuie întâi sa-l dea liber de la medico-legala.

- Ai dreptate, asa este.

Dadu din cap catre Chris.

- Mi-a facut placere, noi ne mai vedem.

Apoi dreapta, cu capul sus, porni prin gradina spre portita din gard, luând-o printre flori.

Silviu paru surprins dar nu reactiona în nici un fel.

Tacerea o sparse Chris.

(Va urma)

Ilinca Natahanel (Vctorita Dutu)

I

(Continaure din num]rul precedent)

Puterea în el crestea si simtea cum nu mai poate sa ramâna, sa stea aici, în stânca asta izolat, si departe de cel care cântase si îl facuse atât de fericit. Numai ca nu stia cum sa faca si atunci se gândi si gasi solutia.

"O sa ma ghidez numai si numai dupa muzica, o sa ma îndrept numai îcotro va cânta muzica, daca ma ratacesc o sa ma întorc. Dar daca voi avea drumuri fara o iesire, ce o sa ma fac, daca o sa întâlnesc tinuturi asa de prapastioase încât nu o sa gasesc iesirea, ce se va întâmpla cu mine, daca nu reusesc sa ajung. Nu se poate, o sa fac tot ce îmi sta în putinta ca sa biruiesc, o sa gasesc solutia la momnetul potrivit, pentru ca muzica aceea o sa ma faca si mai puternic, iar eu acuma sunt complet sanatos si vindecat de orice fel de moleseala si de slabiciune."

Asa ca în urmatoarea dimineata când muzica se auzea din nou nici nu mai astepta mult si porni la drum dupa sunetul acela divin care mergea si se auzea de pretutindeni.

II

Ei, si începura cautarile. Nu mai stia ce sa faca de fericire pentru aceasta cautare si pentru aceasta calatorie, pentru ca cel mai frumos acum era ca putea sa mearga, îi parea rau de castelul acesta însingurat pe care l-a parasit dar era hotarat ca dupa ce îl va rasplati pe cel care l-a vindecat, sa se întoarca aici pentru a se odihni din cauza calatoriei. Se va duce în împatia lui si va da cel mai mare ospat si îl va încununa cu daruri pe cel care a avut o asemnea putere asupra lui de l-a vindecat si l-a redat celorlati, atâta de frumos. Era asa de fericit ca aproape îi venea sa zboare, sa fuga, sa cânte el însusi, alaturi de cel care cânta o asemenea muzica de îl înveselea asa de tare si îi dadea putere, si-i dadea aripi sa zboare.

Cautarea acaeasta si calatoria aceasta îl facea cu adevarat fericit si sa se simta în al noualea cer. Nu se lua decât dupa acel cântec, unde îl auzea mai tare, în acel loc se îndrepta. De multe ori pistele erau false pentru ca acest cântec se auzea de pretutindeni si de aceea îi venea greu sa se ia dupa el. Trebuia sa se concentreze sa vada si sa auda din ce parte se aude cel mai tare si apoi sa se îndrepte spre sensul cântecului cu mai mare intensitate. Plus ca erau ceasuri în care sunetul muzicii nu se auzea si atunci trebuia sa stea în loc nu mai putea sa mearga mai departe pentru ca nu stia încotro sa o apuce. Atunci statea în loc si dormea, visa, se obisnuise asa de mult cu acel cântec, ca-i devenise îndispensabil ca aerul. Atunci când nu mai putea sa-l auda, se aseza cu spatele la pamânt si cu fata la cer si singur încerca sa cânte si sa repete, sa imite cântecul care ramânea asa de mult in inima lui care i-o cumprisese de un dor pe care nu stia sa si-l explice si de care îi era asa de teama. Privea cerul si ar fi vrut sa zboare, asemeni unei pasari, tot mai înalt si sa simta, si sa traiasca acea libertate a oricarei stari lipsite de orice determinare. Plângea linistit, lasa sa îi curga lacrimile usor în pamântul care-l primea si în felul acesta se elibera. Dupa ce plângea, de multe ori observa ca începea sa se auda cântecul, dar asta nu de fiecare data. Plimbarea lui era ca o lunga suferinta dar si a ca o lupta prin care se elibera de ea. Nu mai avea rabdare, simtea cum trebuie sa ajunga repede acolo la cel care cânta, simtea ca acel cineva are mare nevoie de el, asa cum si el are o asa de mare nevoie de muzica lui, asta îl cutremura. Îsi zicea: " dar daca cel care cânta are o mare nevoie de mine, asa cum si eu am avut si am o asa mare nevoie de el, trebuie sa ajung acolo neaparat, of, si nu pot sa merg decât daca începe sa cânte, pentru ca altfel nu am nici un fel de reper.

Daca ar fi sa o pornesc asa de unul singur, si poarte ca merg pe drumul drept".

Si chiar a început sa mearga si a mers, numai ca nu se mai auzea nimic si a trebuit sa se întoarca la locul de unde ramasese si abia atunci observase cum începe cântecul din nou sa apara si sa se faca auzit în inima lui. Atunci, începu din nou sa mearga si voia sa fuga, sa mearga mai repede. I se parea ca pierde timp, un dor nestiut îi cuprinsese sufletul pentru ca simtea ca ar putea descoperi ceva cu totul si cu totul unic în viata lui si în existenta lui. Merse asa înca o perioada buna de timp si mai scurta din drumul pe care îl avea de parcurs, pentru ca nu stia cât avea de mers si unde trebia sa ajunga si nici cât de lung îi era drmul, pentru ca mergea în necunoscut.

III.

Muzica tacu si el trebui sa se operasca din mers si din cautat. Se odihni, nu mai putea de oboseala si de dezamagire pentru ca el se astepta ca o sa ajunga foarte repede la cel care cânta si în felul acesta va putea sa îi multumeasca. Dar nimic, drumul parca se lungea devenea tot mai obositor iar muzica aceea se tot îndeparta de el si nu stia încotro sa mearga sau se sa îndrepte pentru ca mereu avea aceeasi senzatie ca vine de pretutindeni si nu de undeva anume. Numai bine nu termina de gândit aceste framântari ca se si trezi auzind din nou cântecul acela. Bucuros ca o poate cauta din nou, o porni la drum, avu asa o senzatie ca nu era timpul pentru aceasta muzica, pentru ca de obicei la ora aceea nu cânta, niciodata la acest ceas muzica nu a auzit-o si plus ca tot cautând observa ca nu mai avea acel dor ca sa îl gaseasca pe cel care o cânta si parca nu era la fel cu cea pe care o auzise si se vindecase, dar pare sa nu bage de seama aceste senzatii si o porni mai departe sa caute sursa si locul acelei muzici binefacatoare pentru el si pentru inima lui. Ajunse într‑un tinut de unde nu mai putea sa iasa, în care toate erau la fel, în care îsi pierdu toate reperele, un tinut ciudat în care nu mai stia de e noapte sau zi, întuneric sau lumina, daca mergea la rasarit sau la apus. Încerca sa se întoarca, dar pierdu definitiv orice drum de intoarcere si orice reper. Ba mai mult, când voi sa se întoarca vazu cum se afunda cu piciorul în acele mlastini înselatoare acoperite de iarba si nu mai putea sa mai mearga mai departe, de parca totul ar fi fost pentru el sortit sa îl omoare. Se afunda tot mai mult în mlastina aceea si nu mai putea sa iasa. Disperarea îl cuprinse si nu mai stia ce sa faca sa prinda putere sa se salveze pentru ca vedea cum mlastina aceea îl cuprinde tot mai mult si el nu mai are nicio sansa sa se scape. Gasi ca prin minune o creanga de copac de care se agata în disperarea lui si cu eforturi supraomenesti încerca sa iasa de acolo si pâna la urma reusi. Din mlastina aceea scapa dar nu mai stia cum sa mearga mai departe. Îsi dadu seama ca auzi o muzica înselatoare de ajunse sa se rataceasca în felul acesta dar nu avu ce face trebui sa orbecaiasca câteva zile pâna sa gaseasca drumul de întoarcere. Ajunse ca din întâmplare chiar în locul de unde plecase si atunci auzi asa ca din departare muzica cea adevarata care era muzica inimii lui si a dragostei lui. A salvarii lui. Ar fi vrut sa mearga mai departe, sa ajunga la cel care cânta pentru ca dorul în el crestea asa de tare si nu-i dadea pace pâna ce nu s-ar fi sculat si ar fi înaintat . Însa era prea obosit, prea suparat pe el, ca putuse sa se rataceasca în felul acesta, atâta de sptupid si de rusinos.Trebuia sa se odihneasca pentru ca altfel ar fi murit din cauza efortului.

Va urma

 Peste 250 de participanti din 29 de tari ale lumii - o forta intelectuala impresionanta - au poposit pentru patru zile, la Targu-Mures. Intre 4-7 iunie a.c., orasul de pe Mures a gazduit doua evenimente stiintifice remarcabile. Desfasurate sub inaltul patronaj al Academiei Romane, manifestarile de la Targu-Mures vor ramane inscrise intre evenimentele stiintifice majore traite in ultimii ani de urbea mureseana. Din pacate insa - cu putine exceptii - media locala si cea nationala au reflectat destul de palid cele doua evenimente ale caror semnificatii stiintifice, consistenta si amploare "au fost estompate" de momentele de asteptare a rezultatelor finale de la recentele alegeri locale.

Pe parcursul celor patru zile, gama de manifestari a fost cat se poate de diversa, atat din punct de vedere al continutului, cat si al abordarilor. Cele doua evenimente - Congresul European de Istoria Matematicii si Conferinta Internationala de Economie, Stiinte Juridice si Management (ICELM – 3) - s-au desfasurat concomitent si in principal in aceleasi locatii. Iar toate acestea au fost posibile gratie eforturilor conjugate ale colectivului de cadre didactice si studenti coordonat de prof.univ.dr. Liviu Marian, rectorul Universitatii "Petru Maior", conf. niv. dr. Szabo Zsuzsanna si conf. univ. dr. Lucian Chiriac, din cadrul Facultatii de Stiinte Economice, Juridice si Administrative. Si efortul financiar a fost pe masura evenimentelor gazduite - peste 75.000 de RON - dar generozitatea celor peste 50 de sponsori a fost cat se poate de fireasca contribuind in mod consistent la sustinerea si reusita manifestarilor.

 GRUPAJ DE STIRI 

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

„O viata a lui Iisus trebuie scrisa în genunchi, într-un sentiment de recunoastere a propriei noastre micimi, care sa te faca sa-ti cada pana din mâna. Iar un pacatos trebuie sa se cutremure pentru ca a avut îndrazneala s-o scrie". (Francois Mauriac).

Sfintele Scripturi de mai sus, ne prezinta din partea lui Iisus, Însusi, vestirea Patimilor Sale si introducerea în Saptamâna Sf. Patimi înainte de Pasti pentru mântuirea omenirii întregi. In prima Scriptura Iisus prevestea ucenicilor ca Fiul Omului (adica Iisus) va fi dat în mâinile oamenilor care Îl vor omori, dar a treia zi va Învia. Prin a doua Scriptura Iisus le spune axact ucenicilor cine vor fi cei care Îl vor omori: adica arhiereii, carturarii si fruntasii poporului, pe când învata în fiecare zi în Templu din Iersualim, dar neajunsul lor era ca tot poporul se tinea dupa Domnul, ascultându-I învatatura datatoare de viata (cf. Marcu 9,31 si Luca 19,47-48).

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647