Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Campania electorala pentru alegerile locale la romani a ajuns pe la jumatatea timpului acordat de lege, remarcandu-se prin discursurile demagogice si razboinice ale liderilor de partid ori prin fapte extravagante, negandite si marunte ale candidatilor intrati in competitie. Acaparand intru-totul domeniul politic si mediatic, evenimentul starneste o mare diversitate de opinii si interpretari in randul analistilor politici autohtoni, dar si straini. In acest sens, renumitul politolog Jean-Michel de Waele, profesor de stiinte politice de la Universitatea Libera din Bruxelles a spus recent, referindu-se la campania electorala, ca este "agresiva, dura si teatrala", apreciind ca România "este permanent în alegeri", ceea ce "e foarte rau pentru stabilitatea democratiei". Renumitul politolog a surprins foarte bine specificul romanesc in desfasurarea campaniei electorale pentru alegerile locale, declarand ca "scena politica nu este una stabila si calma", ca partidele "au pornit în lupta cu oamenii de care dispun". De asemenea, profesorul De Waele a remarcat ca toate partidele politice din România sunt macinate de tensiuni interne si conflicte personale, asa incat alegatorul nu se mai regaseste în acest "adevarat teatru politic". "În plus, diferentele între programele electorale ale candidatilor sunt foarte mici. Ele sunt aproape identice". In opinia sa, cetateanul ajunge sa voteze cu acel candidat a carui cravata ii place mai mult sau cu acela care este mai putin necinstit decât ceilalti. Domnia sa crede ca "alegerile locale sunt foarte importante, pentru ca tin de viata cotidiana a cetateanului. De transporturi si lucrari publice. Însa candidatii nu vorbesc concret de toate aceste aspecte", a declarat politologul, care "arata decalajul dintre politica si viata oamenilor" din Romania, considerand ca PSD nu are idei si propuneri mai de stânga decât PNL, PD-L si toate celelalte partide. În ceea ce priveste afisele electorale, politologul a remarcat ca acestea se aseamana cu cele din publicitatea comerciala. La Bucuresti, "se vede foarte putin diferenta dintre afisele de propaganda politica si cele care vând detergenti, de exemplu". Este greu ca privitorul sa-si dea seama "daca doamna de pe afis" încearca sa vânda dero sau "vreun program politic". "Sau daca domnul de pe panou face reclama la o masina sau candideaza la primarie", a argumentat de Waele, care a explicat tendinta de a vota personaje politice si nu programe politice, datorita faptului ca nu exista o adevarata oferta ideologica, "pentru ca partidele nu reprezinta adevaratele interese ale societatii". Daca pentru un analist venit de peste hotare, campania electorala a romanilor pare lipsita de imaginatie si saraca în idei, mai ales din punct de vedere vizual, politicienii si jurnalistii din interior vorbesc despre "o creativitate" a candidatilor si a celor care-i sustin la alegerile locale. De pilda, o candidata pentru Consiliul Judetean Bacau încearca sa-si convinga electoratul cu sloganul "Încearca si cu o femeie!", pretendentul la postul de primar al Aradului si echipa sa au creat un afis publicitar inspirat din "Cina cea de Taina", iar majoritatea candidatilor spera sa-si impresioneze alegatorii prin muzica. Spre exemplu, Aristotel Cancescu, liberalul care candideaza pentru sefia Consiliului Judetean Brasov, si-a ales ca Imn de campanie un cântec popular electoral: "Fratilor, sa ne-adunam! PNL-ul sa-l votam, PNL-ul si Cancescu este ajutorul nostru. Cancescu e omul nostru, a plecat cândva de jos Omul ce gândeste totul si sfinteste mereu locul". Si candidatul PNL, la Primaria Galati, Marius Stan, si-a comandat un Imn electoral, pe muzica celebrei melodii "Drumurile noastre toate". Ziarele prezinta zilnic numeroase exemple dintre cele mai bizare, care starnesc mirarea alegatorilor, dar si criticile severe ale comentatorilor. Convinsi ca politica poate sa treaca si ea prin stomac, cei sapte candidati la primaria comunei Caseiu din judetul Cluj au oferit cetatenilor afectati de inundatii, produse alimentare din care n-au lipsit cozonacii si sarmalele, iar candidatul PSD la Primaria Navodari, Nicolae Matei, a lansat pe piata, ouale înscrise cu mesajul "Votat Matei Primar". Lideri de rang mai inalt se implica pretutindeni, lansand mesaje de tot felul. Astfel, prefectul de Timis, Ovidiu Draganescu, a declarat ca presupusa investitie a Mercedes în Timis este "o fantasmagorie", lansata de candidatii la alegerile locale, pe care îi îndeamna sa nu mai faca declaratii cu privire la posibilitatea amplasarii unei fabrici auto Mercedes la Timisoara. Iar presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a efectuat un turneu electoral de sustinere a candidatilor proprii la alegerile locale, programat pentru cateva comune din judetul Buzau si municipiul Râmnicu Sarat. Aflat intr-o forma "de zile mari", vajnicul presedinte a strabatut comunele Glodeanu Sarat, Glodeanu Silistea, Maracineni, Sageata, Racoviteni, Zarnesti, Posta Câlnau si municipiul Râmnicu Sarat, avand si o întâlnire electorala in Sala Mare a Consiliului Judetean din municipiul Buzau. Dar cum evenimentul se deruleaza din plin, este de asteptat sa apara alte vorbe si fapte de campanie electorala. (Clipa)

* Fara a-mi aroga virtuti care sunt strictul apanaj al Divinitatii, in urma cu 4 ani, mai exact la 10 iunie, 2004, va spuneam: "ramin la parerea strict personala ca anul 2008 ne va blagoslovi cu Clintonii la Casa Alba. Intemeiatorii acestei inegalabile democratii au toate motivele sa se rasuceasca in mormant. Inchipuiti-va, Bill va deveni prim-domn. Doamne, doamne, …… ce va asteapta". Astazi, cand va scriu aceste randuri, situatia este departe de a fi clarificata, desi, cel putin matematic, Barack Obama a intrunit numarul suficient de electori care sa-i asigure nominalizarea din partea partidului democrat.

* Rememorand o parte din presedintii pe care i-am avut si riscam sa-i avem, gandurile ma duc la emanatiile cerebrale ale lui Clearance Darrow. Pentru mai multa acuratete le redau in limba engleza: “When I was young, I was told that anybody could become a president. I’m beginning to believe it.” (Cand am fost tanar mi s-a spus ca oricine poate deveni presedinte. Am inceput sa cred acest lucru).

Nici reputatul om politic American, Adlai Stevenson, candidat la presedintia Statelor Unite in 1952 si 1956 si fost ambasador la ONU, intre 1961-1965, nu a menajat "criteriile" de a ocupa Biroul Oval, spunandu-ne: ”In America, anybody can be president. That’s one of the risks you take.” (In America fiecare poate fi presedinte. Este unul din riscurile pe care ni le asumam).

* In privinta lui Hillary Clinton, ca o parere strict personala, i-as recomanda sa devina full-time investitor, domeniu in care este un adevarat prestidigitator. Imi amintesc ca o investitie de $1,000.00 (una mie) in industria animaliera a transformat-o, 9 luni mai tarziu, in $ 100,000.00 (una suta mii). Gratie lui Stuart Taylor Jr. de la National Journal am aflat ca Hillary are prieteni si asociati care au fost judecati si condamnati pentru crime de rang federal. (felony)

De asemenea Hillary a mintit asupra rolului jucat in concedierea personalului de la White House travel-office cat si in cazul disparitiei misterioase a unor documente apartinand unui avocat al Casei Albe, care s-a "sinucis". Cat despre ineptul si dezastruosul plan de asigurari medicale, cu care vrea sa ne pricopseasca, ce sa mai vorbim.

In plus, Hillary a afirmat ca mama ei a fost inspirata in alegerea prenumelui cand a citit de faimosul alpinist Edmund Hillary. Cu tot respectul pentru……… adevar, doresc sa-i reamintesc ca s-a nascut in octombrie 1947, data la care Edmund Hillary era un ilustru necunoscut, apicultor, in Noua Zeelanda, iar Chomolunga- Everest a fost cucerit in martie 1953, deci la 6 ani de la nasterea lui Hillary Rodham !!!

Am primit, saptamana trecuta, personal, o scrisoare, trimisa de Gary Aldrich, fost agent FBI, repartizat pe langa Casa Alba, in timpul Administratiei Clinton, in prezent presedinte la The Patrick Henry Center for Individual Liberty, Washington DC, care printre, altele imi spune: ” For almost two decades, the Clintons have done everything in their vast power to hide the truth about their scandalous past, bury their secrets, and silence their political enemies. (De aproape doua decenii, Clintonii au facut tot ceea ce a stat in vasta lor putere, sa ascunda adevarul, sa ingroape secretele lor si sa-si reduca la tacere inamicii).

Pentru cei mai putini familiari, Patrick Henry a fost unul dintre cei mai mari oratori si patrioti din perioada Revolutiei Americane si este cunoscut prin discursul lui celebru ”Give Me Liberty, or Give Me Death.” (Da-mi libertate, sau da-mi moartea).

In iunie 1998, celebrul actor Charles Heston a fost ales presedinte la National Rifle Association. Cu ocazia inaugurarii a tinut un discurs, referitor la Presedintele Clinton, din care redau urmatoarele: “America doesn’t trust you with our 21-year-old daughters, and we sure, Lord, don’t trust you with our guns.” Fara comentarii………….

Daca asta dorim la Casa Alba, nici nu meritam altceva !!!

* Ceea ce am scris este o parere strict personala pe care nu o cer nimanui sa mi-o impartaseasca. Eu am un respect deosebit pentru parerile adverse sau contrarii, in special daca sunt argumentate cu documente. Pana una alta John McCain, este militar de cariera, fost pilot de vanatoare in US Navy, iar in timp ce altii se distrau prin localuri de pierzanie, inclusiv la Mustang Ranch in Carson City, Nevada, John si-a mancat 6 ani din tinerete, din viata, in celebra inchisoare comunista, Hilton Hanoi, pentru simplu motiv ca si-a slujit cu abnegatie si devotament patria, care dupa modesta mea opinie reprezinta "rugul" pe care la momentul potrivit se sacrifica cei mai buni fii ai unei tari.

Despre distinsa lui sotie, Cindy, ce sa mai vorbim. Maniere desprinse din Buckingham Pallace, educatie la cel mai inalt nivel posibil si candidata sigura la titulatura de Miss Univers.

Dar indiferent de ceea ce afirm, va reamintesc cuvintele lui Flannery O’Connor, din nuvela “Wise Blood”: "Inclin sa cred ca exista tot felul de adevaruri, al tau, al meu etc. Dar in spatele tuturor adevarurilor exista unul singur; acela ca nu exista nici un adevar".

Filosoful Jean-Jacques Rousseau, ale carui idei politice au influentat Revolutia Franceza si Declaratia de Independenta a Statelor Unite, a scris; "Falsitatea are o infinitate de combinatii, adevarul are un singur mod de existenta". (Falsehood has an infinity of combinations, but truth has only one mode of being.”)

George ROCA

Românii au început sa fie din ce în ce mai cunoscuti în lumea filmului. Chiar daca în America înca nu am fost atât de faimosi ca si în Europa, recent si acolo am început sa câstigam notorietate. Am pierdut anul acesta nominalizarea pentru un Premiu Oscar a filmului „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile" al regizorului Cristian Mungiu, dar sunt convins ca acest fenomen-onoare se va întâmpla în anii urmatori.

Cinematografia româna a fost mai putin cunoscuta si apreciata peste hotare, în ultimii cincizeci de ani, datorita conditiilor politice si al „razboiului rece", care au aruncat un con de umbra asupra acesteia. Totusi, câteva filme românesti au penetrat "cortina de fier" si au primit nu numai acceptul de nominalizare, ci chiar au câstigat premii importante la diferite festivaluri de film european. Ma refer la productiile dinainte de 1989. Totusi, dupa aceasta data, parca ni s-au deschis portile si mai mult. Demn de mentionat este faptul ca, dupa triumful anilor ’60, a urmat un gol de participare româneasca la Cannes, pâna târziu, în 1982, când „O lacrima de fata" este admis la selectia oficiala a festivalului, având la un moment dat sanse ferme de a câstiga prestigiosul trofeu «Camera d’or». Au trebuit sa treaca mai bine de douazeci de ani, pentru ca tinerii cineasti de azi sa refaca victoriosi terenul si sa-si adjudece, în sfârsit, si acest faimos trofeu (vezi Corneliu Porumboiu „A fost sau n-a fost?", Cannes 2006). Noua generatie de cineasti români, precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Catalin Mitulescu, Cristian Nemescu, Nae Caramfil, Ruxandra Zenide, Radu Muntean si chiar si Florin Piersic Jr. (vezi „Eminescu versus Eminem", sau „Fix Alert") au continuat traditia vechilor „maestri ai ecranului românesc" si au demostrat lumii ca avem (si în prezent) o cinematografie de calitate.

De curând, la New York, prestigioasa „The Film Society of Lincoln Centre", în colaborare cu Institutul Cultural Român au organizat festivalul filmului românesc „Shining Through a long Dark Night: Romanian Cinema, Then and Now" („Sclipind în lunga si neagra noapte: Cinematografia româneasca atunci si acum"). Pentru 11 zile, (în perioada 15 - 27 aprilie a.c.), la Walter Reade Theater din Manhattan, au fost oferite publicului newyorkez, o serie de opt filme românesti realizate de cineastii din noua generatie, în paralel (si comparativ!) cu o serie de zece filme „clasice" (tot românesti) din perioada pre-1989. Acestea din urma au fost restaurate (re-masterate), pentru a fi prezentate publicului cinefil, în conditii artistice si tehnice excelente si desigur, pentru pastrarea si conservarea lor, generatiilor viitoare.

Pentru a da mai multa greutate evenimentului au fost invitate personalitati din lumea filmului românesc. Au raspuns invitatiei veteranii Dan Pita, Dan Nutu, Manuela Cernat, Iosif Demian, Gabor Tarko, Elisabeta Bostan si tinerii cineasti Ruxandra Zenide si Tudor Giurgiu. Au fost prezenti criticii de cinema Alex Leo Serban si Mihai Chirilov, regizorul de teatru (stabilit în Germania) Niky Wolcz, actrita Anda Onesa, scenografa Daniela Codarcea si altii. S-au organizat, de asemenea, o serie de interviuri si conferinte de presa la RCINY Auditorium. Richard Peña, director de program al „The Film Society of Lincoln Center", a declarat despre eveniment: „Speram ca am putut prezenta pe viu cinematografia traditionala româneasca, necenzurata, ca baza solida pentru explozia noului curent cinematic, explozie care i-au facut pe unii critici sa declare ca românii au reinventat arta cinematografica...".

Presa americana de specialitate a notat evenimentul cu admiratie, considerându-l oportun pentru viata culturala din metropola newyorkeza. Iata ce scrie exigentul critic american Scott Foundas în publicatia „The Village Voice": „Oricine este interesat de cinematografia internationala cunoaste probabil ca realizatorii de filme din România au devenit cunoscuti datorita unor premii majore obtinute la Cannes, trecând de la relativa obscuritate la gloria festivalurilor internationale de marca. Dar înainte de mult laudata tripleta formata din Cristi Puiu (Moartea domnului Lazarescu), Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost?), si Cristian Mungiu ("4 luni, 3 saptamâni si 2 zile") a existat o epoca de aur timpurie a productiilor de filme românesti care au triumfat la Cannes: «Scurta Istorie» a regizorului de animatie Ion Popescu Gopo a câstigat în 1957, Marele Premiu (Palme d’Or), la sectia scurt-metraj, «Padurea Spânzuratilor» a lui Liviu Ciulei a devenit laureat al premiului pentru regie în 1965, iar «Rascoala» lui Mircea Muresan a fost distins cu Premiul Special al Juriului... ...Câteva din filmele anilor ’80, precum „Concurs" al lui Dan Pita se înclina spre alegorie si un puternic simbolism. Altele, incluzând aici productia operatorului transformat în regizor, Iosif Demian „O lacrima de fata" - un precursor al neo-realismului - au împlinit o paleta de genuri si expresii artistice de mare valoare".

În aceeasi publicatie, criticul Martin Tsai ne relateaza: „România s-a bucurat în anii recenti, de un succes considerabil în salile de cinema, câstigând premii majore la ultimele trei festivaluri de la Cannes... Dar cinematografia (aceasta)... nu este o senzatie aparuta peste noapte. Într-adevar, succesul international al României pe marele ecran nu este o surpriza, deoarece meritele sale nu sunt doar recente sau o anomalie. O noua serie de prezentari la Film Society of Lincoln Center «Sclipind în lunga si neagra noapte: Cinematografia româneasca, atunci si acum» ofera cineastilor oportunitatea de a descoperi fascinanta ei evolutie din ultimele patru decenii".

Este pacat ca presa din România nu a semnalat aproape nimic despre acest eveniment important, eveniment care duce faima cinematografiei noastre chiar acolo, în tara, unde aceasta arta este ridicata la rang de zeu, acolo unde este greu sa admiti ca si o alta natie are merite recunoscute si demne de invidiat. Si totusi, miracolul s-a întâmplat... acolo, în America, la New York, la prestigioasa Societate de Film de la Lincoln Centre! Mai multe detalii se pot afla si de pe situl Institutului Cultural Român din New York (www.icrny.org).

Deci telul D-vstra ar trebui sa fie Renasterea Culturii Române, care în ultimii 18 ani, din cauza „Ideilor Europene", care s-au aplicat  exclusiv numai în România (deci cu un scop bine definit vestic) a avut efecte dezastruoase, ajungând pâna acolo, ca si geniul eminescian sa fie acoperit de gunoaie culturale. Asa ceva nu exista nici în Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croatia, Macedonia, Slovenia, Slovacia, Cehia sau Polonia. De ce oare? Nu v-ati întrebat? De ce nu v-ati întrebat?

Aliniati „drepturile minoritatilor" la nivelul Europei si nu face-ti altceva decât ceea ce în Europa se face! Cine vrea sa traiasca în alta sfera de cultura e liber sa si-o aleaga si sa se mute in zona culturala preferata. Statul Român nu trebuie sa finanteze pe teritoriul sau culturi straine. El nu e în stare sa-si finanteze cultura bastinase proprie, cultura majoritara. Aceasta nu este altceva decât coruptie si diversiune.

Cultura româna este în mare pericol. Vinovati de aceasta situatie sunt românii însusi, care s-au lasat manipulati din Vest precum „papusile" de la teatrul Tandarica. De „nationalism", „extremism", „comunism", „sovinism", „xenofobie” nu aveti nici o sansa sa ma acuzati. Cel mult de PATRIOTISM, urmasul în Vest al „Nationalismului” de la 11 Noembrie 2001! Dar nici macar de PATRIOTISM, caci de când cunosc cine sunt românii, mi se pare acest sentiment nepotrivit.

Patriarhului grec de Constantinopol, pentru vina domnitorului Petru Musat (1375-1391) de a fi cerut sa fie recunoscut românul Iosif, ruda cu domnitorul (corespundea întru totul din punct de vedere canonic), în fruntea Mitropoliei Moldovei, arunca anatema (blestemul!) asupra domnitorului si a întregului sau popor. Anatema se pastreaza si asupra urmatorilor domnitori si a tarii, acestia reînnoind aceeasi solicitare. Asa, în timpul lui Roman Musat (1391-1394), Stefan Musat (1394-1399) si Alexandru cel Bun (1400-1432). Cerbicia dacilor a învins afurisenia (blestemul) patriarhului grec. Patriarhie „ecumenica"? Ce se mai pastrase din primele sase-sapte secole de dupa Hristos, din dreptul divin de a vorbi, în biserica, fiecare neam, în limba sa ? Nimic. Traditia ierarhilor daci din sanul poporului dac din primul mileniu a fost anulata. Limba autohtonilor a fost alungata din biserica. „Domnul moldovean s‑a izbit însa de împotrivirea patriarhului ecumenic Antonie, care voia sa trimita în Moldova un ierarh grec, asa cum facuse Patriarhia si în alte tari ortodoxe (Rusia, Tara Româneasca etc). În acest scop, prin 1391, deci la sfârsitul domniei lui Petru sau începutul celei a fratelui sau Roman (c.1391-c.1394), patriarhul a hirotonit un mitropolit grec pentru Moldova, cu numele Ieremia, în 1392. Dar actul patriarhului care voia sa impuna Moldovei un mitropolit grec, fara macar sa întrebe pe domn si pe sfetnicii sai, a nemultumit si mai mult pe moldoveni, care au silit pe mitropolitul Ieremia sa se întoarca la Constantinopol" (Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Editura Epsicopiei Dunarii de jos, Galati, 1996 p.72). Urmatorul patriarh, Matei, la 26 iulie 1401, recunoaste pe pamantenul Iosif ca mitropolit al Moldovei. Patru domnitori tinusera piept amenintarilor, anatemei. Dupa trecerea mitropolitului Iosif în lumea cereasca (la începutul anului 1415), Macarie, noul viitor mitropolit al Moldovei, merge la Constantinopol pentru a cere recunoasterea sa în scaunul mitropolitan. „ Patriarhul eumenic de atunci, Eftimie (1410-1416), nu numai ca n-a vrut sa-l recunoasca, dar nici macar nu i-a dat voie sa intre în Constantinopol. Abia catre sfârsitul anului 1416 a fost recunoscut de noul patriarh Iosif II." (Mircea Pacurariu p.94). Se ajunsese la o situatie de confruntare totala cu Moldova, care, iata, nu va ceda în fata imperiului grecesc-bizantin, cum nu va ceda nici în fata imperiului turcesc. Drumul spre limba româneasca în bisericile din Dacia nu era departe.

Pseudonim literar: writer

www.bocancul-literar.ro

marianbadea.blogspot.com

Motto: “Poate putem afla ce suntem, dar nu vom sti niciodata ce putem fi.”

(Shakespeare)

Demult, dar nu prea demult, pe vremea când eram doar o pustoaica nazuroasa si certareata si simteam mereu nevoia sa-i conduc pe ceilalti, astfel ca lucrurile sa mearga dupa bunul meu plac, Divinitatea mi-a oferit o experienta ciudata care, dupa ce m-a sedus relativ usor si m-a uluit vreme de vreo cinci ani, a sfârsit prin a ma schimba definitiv, întorcându-ma din drumul meu pricinos...

Intr-o seara (si era o seara ca oricare alta), pe când sedeam împreuna cu parintii si ne împartaseam unul, altuia, esecurile si împlinirile de peste zi, tata a început sa vorbeasca cu o voce profunda si foarte clara. Asadar, fara sa aiba nicio legatura cu ceea ce tocmai discutasem între noi pâna atunci, el a spus dintr-odata:

- Veti avea un câine ciobanesc german. Îl va chema Arthur. Scris cu „h”. Si multe lucruri frumoase va face el pentru voi.

Iar tata, asezat comod într-un fotoliu si cu privirea fixa, se manifesta în acel moment de parca ar fi trait altundeva, departe de noi, ori ar fi fost în transa. (Dar ce stiam eu pe vremea aceea despre lucrurile acestea?). Asadar, m-am uitat uluita la el: ca, de ce sa ne vorbeasca noua, mie si mamei, adresându-ni-se la persoana II-a plural, cu "voi"? Ce? Câinele nu urma sa fie si al lui?... Dar si mai contrariata am fost de vorbele mamei care privea la fel de fix. Ea a raspuns în acelasi mod:

- Mie nu-mi plac câinii! Fac alergie la ei...

Tata a continuat cu aceeasi voce joasa, dar mult mai apasat, ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca mama a înteles bine ceea ce are de facut:

- Pe Arthur îl vei iubi ca pe propriul tau copil!

Priveam la mama si as fi vrut sa cer unele lamuriri, dar am observat ca ea revenise deja la normal. Si atunci, am dat sa-i spun ca mie îmi plac câinii, cu toate ca-mi era cam frica de ei. Dar n-am apucat sa-mi dau si eu cu presupusul pentru ca mama, care se uita cu insistenta la tata (stia ea ceva!), l-a întrebat afectata:

- Ce s-a întâmplat?

- Am vazut o secventa din viitor, a raspuns el, revenind cu greu la normal. Un viitor apropiat, care trebuie sa se petreaca... Nu-i el prea bun... Însa, cea mai frumoasa experienta o vom avea cu un câine lup. Acum se îndreapta spre noi si în curând va intra în casa noastra. Este cineva pe care-l cunosc altfel, dar de care nu‑mi aduc, prea bine, aminte. Cred ca atât mi s-a permis sa stiu... În mod sigur vom avea un câine ciobanesc german, frumos si destept, pe care-l va chema Arthur.

Întâmplarea aceasta m-a pus pe gânduri definitiv. Si poate ca nu-i dadeam prea mare atentie, ca nu ma preocupau pe mine asemenea lucruri stranii. Dar, nu stiu cum s-a facut ca, dupa ce Arthur a intrat în viata noastra, am început sa visez evenimentul si-l tot întorceam pe toate partile, ca sa-l înteleg mai bine. Initial, în stare de veghe, nu‑mi aminteam nimic din ceea ce visasem peste noapte. Apoi, visul s‑a repetat si, în el, ma regaseam în aceeasi ipostaza: retraiam momentul în care tata ne vestea despre iminenta aparitiei lui Arthur în viata noastra si-l întorceam pe toate partile. Asadar, am început sa privesc mai atenta la tata ca sa înteleg cum a fost posibil sa se petreaca un lucru atât de bizar. Din nefericire, n-o mai aveam pe bunica, cea cu care discutam mereu despre toate visurile mele, ori despre problemele care ma impresionau mai mult, asa ca a trebuit sa meditez singura asupra fenomenului si sa-l interpretez dupa cum îmi venea la îndemâna.

Oricum, mi s-a parut ciudat si mi‑a atras atentia ca, în starea aceea, tata privise totul de parca ar fi fost o alta persoana, pe când mama, se manifestase în parametrii aferenti constiintei existentei sale actuale. Si nu ma dumiream de ce...

Astazi, dupa ce am aflat atât de multe lucruri despre mesajele subliminale, sunt uluita si recunosc luciditatea cu care cel care a transmis mesajul (în mod sigur nu era tata!), s-a asigurat ca acesta nu va fi ignorat. Si mereu ma gândesc la celebrul „h” din numele lupului nostru. În decursul timpului, am recurs si eu la asemenea stratageme prin care actionam asupra subconstientului celor care ma ascultau, însa nu am reusit sa ma ridic niciodata la nivelul la care ajunsese tata. Si de multe ori ma întrebam: „Oare, tata este cel care vorbeste sau scrie asa? Nu cumva el intra într-o stare mai speciala care permite altcuiva nevazut sa se manifeste si sa actioneze prin intermediul lui? Dar, daca am presupune ca lucrurile ar sta asa, ce interes poate avea aceasta entitate nevazuta si de ce sa actioneze astfel?"...

In mod sigur, cuvintele tatei, au cântarit mult în decizia ulterioara a mamei de a-i pune câinelui acest nume... si, curios, imediat dupa aceea, eu si mama am uitat de incident. Însa, atunci când a venit vremea si lupul a intrat în casa noastra, mama mi-a marturisit ca ea si‑a adus aminte de predictie, tocmai la doctor, atunci când stimabilul a întrebat-o despre numele câinelui pe care-l dusese acolo pentru a-l vaccina.

- Dintr-o data, spunea ea, cineva mi-a soptit: - Arthur! Cu „h”. Si am repetat întocmai, desi nu întelegeam ratiunile pentru care faceam aceasta precizare. Chiar si doctorul s-a uitat la mine putin amuzat, de parca ar fi vrut sa ma întrebe: de ce cu „h” ? Dar n-a insistat, gândind probabil ca uneori, iubitorii de animale se manifesta bizar. Ei bine, atunci mi-am amintit de viziunea tatei si am lasat sa se întâmple...

Ceea ce ne impresionase initial la acest câine, nu era modalitatea ciudata si neobisnuita prin care s-a insinuat în viata noastra, ci mai degraba faptul ca nu raspundea la niciun nume. Ajunsesem sa-l strigam cutu-cutu, câine, bai, hei, îi spuneam chiar si Rita (eram sigura ca trebuie sa fie fata!), iar lupul nici macar nu tresarea. Trebuia numai sa vorbesti cu el si imediat ce auzea o vorba care presupunea vreo actiune, ori tragere la raspundere, reactiona cu rapiditate. Numai la numele pe care le improvizam, eu si mama, ramânea inert. Iar tata se uita la noi putin amuzat, dar nu spunea nimic. O singura data a spus asa, într-o doara:

- Hm. Ce înseamna sa nu fi avut niciodata un câine!

Iar vorba asta m-a pus pe gânduri si m-am decis sa fiu rezervata cu animalul, mai ales ca acesta parea un copil fara minte ...

Dupa ce mama s-a întors acasa de la doctor (unde i‑a facut vaccinurile obligatorii si carnetul de sanatate), ea s-a oprit în loc, câteva clipe a privit lupul cu atentie, apoi i-a spus:

- De acum, înainte, te cheama Arthur !

Si, dintr-odata mi-am adus aminte de viziunea tatei. Brusc am gândit: „Ce s-o fi întâmplat cu mama, nene? Nu cumva începe si ea sa vorbeasca asa cum vazusem la tata, într-un mod neobisnuit?". Asadar, m-am uitat mai atenta la ea ca sa vad în ce constau modificarile fata de manifestarea ei fireasca, dar parca totul a revenit la normal. Oricum, se pare ca pentru lup a fost suficient: a înteles. Si nu pricepeam de ce. De aceea, îl tot strigam pe nume, la început ca sa ma asigur ca stie cum îl cheama, apoi, ca sa ma joc cu el sau ca sa stam de vorba.

Treptat, am ajuns sa-i povestesc câinelui despre toate întâmplarile prin care treceam în timpul zilei (satisfactii, neplaceri, bucurii sau necazuri si-i spuneam, si ce ar fi trebuit sa fac, asa cum credeam eu!), iar lupul ma asculta cu luare aminte, privind fix în ochii mei si hamaind din când, în când. Dupa putin timp, am început sa ma exprim coerent si precis la scoala, acasa sau cu prietenele si toata lumea o întreba pe mama câte carti îmi impusese ea sa citesc, ca numai un copil foarte citit poate sa vorbeasca asa de bine organizat. Mama era încântata de progresele vizibile pe care le faceam si oarecum contrariata: nu-mi impusese niciodata nimic. Totusi, se uita curioasa la mine si se întreba mereu de unde am dobândit o asemenea îndemânare...

- Pupi, îi spunea tatalui meu. O facem avocata. Ca prea vorbeste frumos.

Numai eu si Arthur cunosteam secretul schimbarii mele în bine, dar nu suflam o vorba despre aceasta. Iar toate discutiile dintre mine si lup au avut un efect extraordinar: câinele ajunsese sa memoreze un numar însemnat de cuvinte si reactiona la ele...

Asadar, odata, fiind eu în conflict cu o prietena si eram gata sa ne paruim pentru niste fleacuri, i-am spus acesteia într-o doara:

- Ai grija, nu ma lovi ca, de o vei face, Arhur îti va rupe hanoracul.

Ei bine, fetita, care era prietena cu câinele meu si se juca cu el de fiecare data când ne întâlneam, nu m-a luat în seama si mi-a tras o palma. Arthur a mârâit revoltat, si-a înfipt coltii în hanoracul ei si i l-a facut praf. Eu priveam la prapadul acela (uitasem ca, potrivit uzantelor, trebuie sa-i trag, si eu, o palma!) si ma tot întrebam de unde stie el cuvântul „hanorac", ca nu i-l spusesem nicicând. Oricum, de aici a pornit un scandal si mai mare. Ca fetita s-a dus acasa si i-a spus mamei sale, cum ca a fost agresata de câinele meu lup. Femeia a venit ca sa discute cu parintii mei (era foarte suparata!), înainte de a se plânge la politie. Tata, care si-a dat seama de situatie, i-a solicitat acesteia sa ascultam împreuna, si parerile celorlalti copii care fusesera martori. Iar când copiii au spus ca o avertizasem si, cu toate acestea, fetita m-a lovit, lucrurile s-au mai calmat. Dar de atunci, nimeni nu s-a mai legat de mine, mai ales daca eram însotita de Arthur. si toti copiii vorbeau frumos în prezenta lui...

Va urma

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

Chris citi de doua ori pasajul si-si facu o notita pe margine.

„De cercetat în manualul de medicina legala capitolul referitor la ranile capului produse cu diverse obiecte contondente".

Citi mai departe, dar nu gasi nimic interesant.

Biroul nu dovedea urme de lupta de parca cineva l-ar fi asezat pe profesor în pozitia respectiva ca într‑un decor de teatru.

Dar concluzia era clara.

„Locul decesului se suprapune cu locul unde a fost gasit”.

Marca fraza cu markerul si puse un semn de strigare.

„Din birou nu lipseste nimic dupa declaratia doamnei Rodica Pascu si a menajerei lor Maria Olaru”.

L-a speriat un zgomot?

„În gradina din spate s-au gasit foarte multe urme de pantofi atât suprapuse cât si individuale”.

Daca cineva din afara a intrat prin gradina si s-a dus direct în birou, l‑a omorât pe profesor si pe urma a fugit, fara sa ia cu el absolut nimic, dupa pantofi va fi dificil de identificat. Ce spargator tembel trebuie sa fie ala care se duce într‑o casa în care arde lumina. Doar daca a avut un alt motiv decât furtul. A vrut ceva de la profesor, acesta nu i-a dat ce a vrut, atunci l-a lovit în cap s-a speriat si a fugit. Am început sa bat câmpii, îsi spuse Chris. Mai bine cercetez atent toate variantele si vorba aceea „totul este posibil dar daca eliminam imposibilul nu mai ramâne decât adevarul”.

Puse totul pe noptiera, lua copia listei cu numele celor de la petrecere si se duse în secretariat.

- Cum va merge domnisoara?

- Bine, nu ma pot plânge. Dar va rog spuneti-mi Roxi ca toata lumea.

- OK dar si dumneata, pardon tu, spune-mi Chris.

Puse un biletel pe birou.

- Poate poti sa-mi povestesti ceva despre persoanele notate aici.

- Ce sa-ti povestesc?

- Tot ce ai auzit, tot ce stii si mai ales, bârfa obisnuita.

Roxana îsi trase lista în fata. Începu sa urmareasca cu degetul cele douasprezece nume.

- Si despre unchiul Ticu?

- Roxana!

- Bine, fara glume îi iau pe rând.

Tanti Rodica nevasta profesorului Pascu. Ce sa spun, o femeie cumsecade pe care cred ca el nu a meritat-o. Dar când se înfurie îsi cam pierde controlul si atunci e mai bine sa fii cât mai departe.

- Adica cum nu a meritat-o?

- El a fost, …..dar asta fost!

Se opri, se vedea ca se lupta cu ea însasi, apoi izbucni.

- Când a ajuns sus, a trisat-o cum a putut. I s-a suit la cap!

Chris deveni foarte atent.

- Am o prietena buna, secretara la Politehnica.

Îsi aprinse o tigare si sufla fumul în sus

- Eu sunt într-un grup unde majoritatea sunt de la politehnica si aici poti auzi o multime de bârfe de catedra.

Se opri, se vedea ca selecteaza în gând ce sa povesteasca si ce sa nu povesteasca.

- Acum vreo doi ani, la un chef s-a facut un pariu între studenti. Mioara frumusetea anului, o studenta din anul patru care nu era cunoscuta ca fiind un „apostol al moralei” si care avea de obicei probleme cu examenele, a facut un pariu cu colegii ei, ca ea îsi i-a examenul de termodinamica din primul sut, stiut fiind ca asta e piatra de încercare pentru anul respectiv. Pe scurt, Mioara a câstigat pariul.

- Si ce înseamna asta?

- Profesorului Pascu i se spunea „incoruptibilul”, caci pâna atunci toate încercarile de genul acesta, dadusera gres.

- Si dupa aceea?

- Dupa aceea, a avut mai multe aventuri galante, una cu o asistenta de-a lui. Stia toata catedra.

- Cum o chema pe asistenta?

- Cred ca Oana si nu mai stiu cum, dar aia s-a logodit cu Mihai Orasanu un lector de la ei din catedra si lui i-a dat papucii.

- Sotia lui stia?

- Cred ca da, caci vuia târgul. Stiti parintii mei sunt certati de ani de zile cu tanti Rodica, asa ca eu nu prea am relatii cu ea.

Chris facu semn spre lista.

- Si ceilalti?

Roxana se uita din nou peste numele din fata ei.

- Mihai Orasanu e prieten cu unchiul Ticu si vine des pe aici. Eu nu cred ca ar fi în stare sa faca rau cuiva. Studentii îl apreciaza caci „are ceva încap” dupa cum spun ei. Si chestia cu lucrarea.

- Ce chestie?

- Pai nu l-a trecut la autori, asta a fost lucratura domnului profesor. S-a razbunat pe el ca i-a luat-o pe Oana, iar pe ea a pus-o pentru anul urmator pe lista de transferuri.

- Deci a vrut sa scape de ea. Poate nu corespundea profesional?

- Pâna atunci a fost „protejata” lui si dupa logodna cu Mihai Orasanu, brusc nu a mai corespuns profesional? Asa, de azi pe mâine?

- Da e cam curios.

Roxana îi arunca o privire triumfatoare, apoi continua.

- Vasile Dorobantu numit si „umbra profesorului” caci e întodeauna de acord cu el. Nu exista prea multe de spus despre el, sau cel putin nu stiu eu mai mult. Tanti Marga pe care ai cunoscut-o cred, este o bomboana de femeie cu capul pe umeri si picioarele pe pamânt.

Mai trase câteva fumuri din tigara lunga si subtire pe care o tinea elegant între degete.

- Cam asta ar fi, ce pot eu sa-ti spun despre cei de pe lista.

- Multumesc Roxi m-ai ajutat foarte mult.

- Cu placere.

- Daca mai afli ceva interesant..

Chris lasa fraza în suspensie.

- O sa-ti spun. Vrei sa-ti fac o cafea marca Roxi?

- Simteam eu ca-mi lipseste ceva.

Roxana îsi folosi privirea ei de tip „rupe inima în doua” si Chris se gândi, ca exista momente în care ti-ai dori sa nu fii „ca si casatorit”.

Va urma

(Va urma)

Florentin Gurau, Braila, Romania

De unde vin ideile? De multe ori m-am întrebat asta! Acum, de exemplu, am luat un pix (cu pasta de culoare neagra) si astern pe o coala de scris niste gânduri materializate în litere, grupate în cuvinte, strânse în propozitii si fraze, ordonate în paragrafe, fara sa-mi fi propus sa ajung undeva anume cu firul epic al povestirii. Pur si simplu dau forma, dau viata ideilor, care vin val-vârtej, care curg de la sine, care se întrec între ele, unele alergând mai repede decât altele, unele împiedicându-se si abandonând cursa, altele rotindu‑se, învârtindu-se, plutind, înotând sau zburând.

Am spus ca se întâmpla ca unele sa se împiedice si sa ajunga mai târziu; atunci procedez de maniera urmatoare: acolo unde trebuia sa fie locul ideii împiedicate (!!!), fac un semn, un bulin, de la care pornesc, facând slalom printre cuvinte, o linie, pe care o trasez pâna sub ultimul rând scris. Acolo desenez o bula, un balon în care notez repede ideea respectiva, pentru ca textul sa fie usor de citit si de înteles.

Daca nu faceam asta, nu ma acuza nimeni de crima sau de înalta tradare, ci îmi puteam continua linistit viata cotidiana, banala si monotona, dar omoram aceste idei, înainte de-a apuca sa se nasca (!!!), nu le lasam sa iasa la lumina, nu le dadeam nicio sansa de afirmare, nu le faceam cunoscute si era o pierdere, pentru ca dumneavoastra nu le mai puteati citi acum! Nu, nu duc lipsa de modestie, nu pentru dumneavoastra era o pierdere, ci pentru ele, pentru ideile mele (!!!)

Unii dintre cititori poate se întreaba, ca si mine de altfel, de unde mi-a venit ideea de-a scrie aceste rânduri. Din experienta acumulata? Din imaginatie sau dintr-o sursa de inspiratie concreta? Din propriul meu eu? Da, asta ar fi un raspuns cât de cât satisfacator. De acolo, din eul nostru ne vin toate ideile. Inima pompeaza sângele în organism. Sângele oxigeneaza creierul, care într-un final emana idei. Corect, dar cum ajung acolo? Cum se nasc ele? Cine le pune acolo?

Un tablou, înainte de-a fi tablou, este o pânza alba, un sevalet si o idee de tablou, care treptat, treptat prinde contur, capata hotar, se materializeaza si se individualizeaza ca tablou, devenind unic. Orice alta copie, oricât de precisa si de fidela ar fi, nu este acelasi tablou. Dar ideea de tablou, înainte de-a deveni idee de tablou, ce-a fost? Tot o idee? A cui? De unde-a venit?

Gabriel Liiceanu, în "Despre limita", spunea ca misterele nu exista pentru a fi lamurite, si explica, mult mai elevat decât o fac eu, anumite aspecte extrem de interesante. Ne nastem oameni liberi, dar cu o libertate oarecum aparenta. O libertate gravitationala, spunea autorul. Nimeni nu ne întreaba daca suntem de acord sa ne nastem si totusi ne nastem. Nimeni nu ne întreaba daca anul venirii noastre pe lume ne este agreat si noua. Nu ne alegem numele care ne place. Nici macar prenumele. Nu putem opta pe ce continent sa ne nastem. Ni se da, automat, o religie, cea a parintilor nostri, fara sa ni se prezinte alte alternative. Pielea noastra are anumiti pigmenti. Nu conteaza daca noi ne dorim sa fim albi, negri, galbeni sau verzi (!!!). Altii fac aceste alegeri, în locul nostru. Vine însa si vârsta la care suntem liberi sa luam deciziile pe care noi le dorim si le credem corecte.

Aceste decizii se fundamenteaza pe gânduri, pe analize, comparatii, ratiuni, spunem noi. Procese cerebrale. Toate acestea au însa ca materie prima, ce credeti, ideea! Ideea, chiar daca nu stim de unde vine, se dezvolta în gânduri printr-un monolog intern, extraordinar de sincer si interesant. De fapt nu, nu este un monolog, este un dialog purtat între noi si propriul nostru eu, un dialog în care nu este loc pentru minciuna, pentru ascunzisuri, pentru compromisuri, pentru ca atât eu cât si celalalt eu, stim adevarul. Cu toate astea, nu scapam de libertatea gravitationala despre care Gabriel Liiceanu a scris o carte. Nu putem depasi conditia de om, nu putem evada din spatiul nostru, nu putem sa nu mai murim...

Ideile vin de undeva! De câte ori, atunci când cineva va întreaba de ce, într-o anumita situatie, n-ati procedat altfel decât ati facut-o, n-ati spus: „ei, uite, ideea asta nu mi-a venit!"? Cred ca nu de putine ori! Daca nu stim de unde vin ideile, atunci unde stau când nu vin? Este aceeasi întrebare, fomulata altfel! A fost o idee...

Legile fizicii exista dintotdeauna. Ele nu au fost inventate de Newton sau de alti mari specialisti, ci au fost doar descoperite si enuntate de ei. Li s-a trimis o idee...

Ideile au, în principiu, un caracter de noutate. Ele, daca sunt puse în aplicatie, daca sunt valorificate, schimba, atât la nivel micro, la nivelul individului purtator de idee, modificându-i atitudinea, sentimentele, cât si la nivel macro, modificându-i actiunile, omul fiind fiinta sociala, traind în colectivitate, deci influentându-i pe ceilalti.

Interesant este faptul ca aceeasi idee poate veni mai multor persoane, însa primul care-o enunta si-o foloseste este considerat autorul de drept. Am sa va dau un exemplu banal. Sunt pasionat de grafica satirica, de caricatura. Pe siturile de specialitate, daca stai sa urmaresti atent, exista anumite rubrici, în care sunt prezentate lucrari, absolut identice, atât ca idee, cât si ca mod de punere în pagina. Artistii în cauza sunt oameni cu un renume în bransa, nu pot fi nicidecum acuzati de plagiat. Pur si simplu se întâmpla... de parc-ar exista, undeva, o tara a ideilor.

Desenând la rândul meu, uneori pateam ceva straniu. Îmi venea în minte o idee buna. Desenam, iar dupa ce terminam, priveam plansa si picam pe gânduri... Asa cum am mai aratat, era foarte posibil ca ideea mea sa apartina altcuiva, iar eu sa nu am nicio vina, sa nu stiu asta, pur si simplu aceeasi idee sa-mi fi venit si mie, deci din punct de vedere moral sa fiu curat si cinstit, dar nu puteam fi sigur de asta. Ma temeam ca am vazut undeva acelasi desen, ca mi-a placut, ca am fost impresionat de el, la momentul respectiv, ca a trecut timpul, ca am uitat de el si ca acum doar mi l-am reamintit si doar îmi imaginez ca ideea îmi apartine. Asa se face ca am renuntat sa privesc alte caricaturi, iar atunci când voi vedea un desen similar, sa nu ma rusinez de mine, ci doar sa zâmbesc si sa spun „hmmm, aceeasi idee!!!"

Ideile sunt imateriale. Nu le putem vedea, nu le putem mirosi, nu le putem atinge, le putem doar auzi, doar pe ale noastre, nu, nu cu urechile, ci cu mintea, dar daca le ascultam, daca le dam o sansa de afirmare, asa cum am facut eu în acest eseu, ele tind sa devina materiale, sa se concretizeze în ceva anume, sa devenim autorii propriilor noastre idei, chiar daca tot n-am aflat pâna la urma de unde vin ele...

Vlad Vasile, Tanase Alexandru, Cosma Ion, Samoila Ion, Tolan Ion, Pop Gavrila, Tartler Erich, Buda Ion, Corlan Ion, Dinca Gheorghe, Iuhasz Ion, Cosma Ion, Popovici Mircea si Golea Ion. Nume comune intr-o sumbra statistica a mortii. Pe data de 4 noiembrie 1953, ziarul "Steaua Rosie" din Targu-Mures anunta ca cei 14 au fost executati ca urmare a punerii in aplicare a sentintei de condamnare la moarte pentru acuzatia de spionaj in favoarea SUA. Printre cei impuscati atunci se afla si mureseanul Ion Golea.

Pe la inceputul saptamanii acesteia, Gheorghe Funar a mai bifat o criza, a cazut adica intr-unul din obisnuitele deliruri. Se facea ca, pe strada Dorobantilor, candidatul PD-L, Alin Tise, ar fi construit, lipita de un bloc, o casa cu doua etaje. Si – cum altfel? – deasupra monstrului cu doua etaje, filfiind gratios din aripele-i albe, lui Gheorghe Funar i se arata si autorizatia de construire ca inca o dovada clara ca Emil Boc este nasul lui Alin Tise, si nu invers. Desigur, Gheorghe Funar ar fi putut sa ne spuna mai multe. Cum ar fi ca de aia si-a lipit Alin Tise casa de bloc, ca sa fuga din calea incalzirii globale, sa se adaposteasca la umbra lui, in timp ce pe el, Gheorghe Funar, soarele il bate nemilos in cap pentru ca, si sa vrea, nu se poate adaposti nicaieri din cauza ca lupta fara hodina cu ungurii in cimp deschis; ca se stie ca ungurilor, fiind popor de pusta, nu le place la munte si nu poate sa se bata cu ei la umbra unui brad. Sau ca de aia si-a lipit casa de bloc, ca sa „intepe“ conducta de apa, sa se lege la instalatia de curent si la cablul vecinilor. Adica de ce Alin Tise sa aiba electrosocuri pe gratis, iar el nu? Ca, daca e s-o spunem pe aia dreapta, apoi Tise nici nu are nevoie de electrosocuri, ca nu lui i-a zis doctorul ca are mintea bolnava. Sau de ce sa aiba Alin Tise cablu pe gratis? Sa se utie la postul unguresc Duna TV? Numai tradatorii de neam si tara se uita la Duna TV, iar tradatorii de neam si tara trebuie sa plateasca! Tise de ce sa nu plateasca?!

Toate acestea si poate multe altele ni le-ar fi spus Gheorghe Funar daca, in realitate, casa ar fi fost casa, si nu un amarit de balcon. Nu-i nimic nou ca Gheorghe Funar bate cimpii si „vede“ lucruri. De aceea, ca acum se crede Napoleon Bonaparte, imparatul urbanismului, si zice ca in balconul fiecarui bloc se afla o casa nu ma mira deloc. Ca Gheorghe Funar il sprijina pe Marius Nicoara in cursa pentru presedintia Consiliului Judetean se stie. Ce m-a mirat si am cautat sa inteleg este cum de Marius Nicoara a primit sa-si asocieze numele cu cel al lui Gheorghe Funar si i-a acceptat sprijinul electoral? Ce compatibilitati sa existe intre Marius Nicoara si un om sub al carui mandat orasul saracea, iar fiul prospera. Un material publicat cu putin timp in urma in „Gardianul“, editia de Transilvania-Banat, m-a facut sa inteleg ca, de fapt, Nicoara si Funar nici nu sint chiar atit de diferiti pe cit credeam. Citez: „Familia si partenerii de afaceri ai presedintelui Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, au devenit in ultimii ani prieteni buni ai banilor publici, in special daca acestia provin direct sau indirect din fondurile institutiei judetene.

Verisorul sotiei, fratele, cumnatul si asociatii sai au primit contracte ce valoreaza sute de mii de euro". Ambii isi iubesc si-si ajuta rudele si prietenii.

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647

Please pass these pictures on. Sometimes in our everyday lives we tend to forget what's going on elsewhere in the world and that the brave men and women of the service are just like you and me. They have family and friends back home who love them very much and are praying for their safe return.

PLEASE KEEP THIS GOING EVEN IF YOU HAVE PASSED IT ON BEFORE

When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops (land, air, and sea) in Afghanistan, Kuwait, Iraq, and around the world. There is nothing attached .......This can be very powerful...... Just send this to people in your address book. Do not stop the wheel, please .... Of all the gifts you could give the US Military, Prayer is the very best one.....